Mootness of jurisdiction transfer request following prior final adjudication of underlying civil case
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the request for the transfer of jurisdiction, leaving the original court's disposition in force, as the proceeding was deemed to have lost its object. The dispute concerned a civil case originally filed at the Suceava Court of Appeal, where the applicant sought a change of venue but failed to appear at the hearing alongside the respondent. The decisive legal basis for the dismissal was the finding that the underlying case had already been adjudicated and finally resolved by the lower court in January 2013, rendering the subsequent transfer application moot and without legal effect.
Legislator headnote
AI generatedMootness of jurisdiction transfer request following prior final adjudication of underlying civil case: Magistratul asistent face raportul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 6284/314/2012 al Tribunalului Suceava, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la 10 ianuarie 2013.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta V.D.E.
La apelul nominal se constată lipsa petentei și a intimatului V.R.V.
Din partea Ministerului Public participă procurorul de ședință S.Ș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea a fost timbrată corespunzător.
Magistratul asistent face raportul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 6284/314/2012 al Tribunalului Suceava, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la 10 ianuarie 2013.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta V.D.E. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 6284/314/2012 al Tribunalului Suceava.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2013.
Procesat de GGC - AS