Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 1068/2013 AI generated

Applicants' venue transfer motion rejected; case stays with Târgoviște Court.

Case Number Încheierea nr. 1068/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the applicants' motion to transfer venue (strămutare) of the case pending before the Târgoviște Court (Dosar nr. 5812/315/2011), with no further appeal. The applicants, who substituted the original petitioner after her death, sought the transfer of a civil case on grounds of suspicion of partiality. The Court admitted the heirs into the proceedings and, after hearing the prosecutor's adverse recommendation, found no legal basis for transfer, rejecting the request outright, thereby leaving the case with the original court.

Legislator headnote

AI generated

Applicants' venue transfer motion rejected; case stays with Târgoviște Court: Deliberând, Înalta Curte dispune introducerea în cauză a numiților A.S., A.C. și O.C. în calitate de moștenitori ai petentei și constată că procedura de citare cu aceștia este legal îndeplinită, având în vedere prezența în cauză a apărătorului care are și mandat din partea acestora.

Keywords

AI generated
grounds for cassation pending proceedings transfer of tenancy heir standing to appeal decisions concerning reassignment or transfer
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta A.M.

La apelul nominal se prezintă avocat O.N. pentru petenta A.M., lipsind intimații S.C. și S.E.

Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la 7 martie 2013. Se mai referă și asupra faptului că avocat O.N., în calitate de apărătoare a petentei A.M., a depus la dosar cerere precizatoare prin care solicită introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia, însoțită de copia certificatului de deces și un set de înscrisuri.

Avocat O.N., învederează instanței faptul că îi reprezintă pe moștenitorii petentei și solicită introducerea în cauză a acestora, depunând în acest sens împuternicire avocațială, copia certificatului de moștenitor și dovada plății taxei judiciare de timbru de 4 RON, respectiv chitanța din 28 februarie 2013, și timbru judiciar de 0,3 RON.

Procurorul nu se opune introducerii moștenitorilor petentei în cauză.

Deliberând, Înalta Curte dispune introducerea în cauză a numiților A.S., A.C. și O.C. în calitate de moștenitori ai petentei și constată că procedura de citare cu aceștia este legal îndeplinită, având în vedere prezența în cauză a apărătorului care are și mandat din partea acestora.

Petenții, prin avocat, solicită admiterea cererii conform motivelor formulate în scris și prezentate verbal.

Procurorul pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenții A.S., A.C. și O.C. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 5812/315/2011 al Judecătoriei Târgoviște.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013.

Procesat de GGC - AS