State liability for restitution of market price under Law No. 10/2001 after annulment of pre-1995 abusive property transfers
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Minister of Public Finance, confirming the lower courts' judgment that obligated the state to pay the heirs of the original property owners a sum of 519,517 RON representing the market price of their apartment. The dispute arose after a 1996 sale-purchase agreement, concluded under Law No. 112/1995, was annulled via a definitive court judgment in favor of the true owner, prompting the heirs to claim restitution of the price from the state rather than the original seller (the Municipality of Bucharest). The court held that the Minister of Public Finance possesses direct passive procedural standing and is legally obligated to return the updated price pursuant to Article 50(3) and Article 501 of Law No. 10/2001, which provide a special derogatory regime independent of contractual fault or common-law eviction liability; the court further rejected the appellant’s substantive objections regarding the valuation expertise as inadmissible on appeal, as the cassation court reviews only the legality of the decision, not its merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 256 C. proc. civ, art. 501 din Legea nr. 10/2001, art. 274 C. proc. civ, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art 304 pct. 9 C. proc. civ, art 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; State liability for restitution of market price under Law No. 10/2001 after annulment of pre-1995 abusive property transfers: The dispute arose after a 1996 sale-purchase agreement, concluded under Law No. 112/1995, was annulled via a definitive court judgment in favor of the true owner, prompting the heirs to claim restitution of the price from the state rather than the original seller (the Municipality of Bucharest). The court held that the Minister of Public Finance possesses direct passive procedural standing and is legally obligated to return the updated price pursuant to Article 50(3) and Article 501 of Law No. 10/2001, which provide a special derogatory regime independent of contractual fault or common-law eviction liability; the court further rejected the appellant’s substantive objections regarding the valuation expertise as inadmissible on appeal, as the cassation court reviews only the legality of the decision, not its merits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 613 din 28 martie 2012 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea reclamanților G.C. și G.V.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 519.517 RON reprezentând prețul de piață al apartamentului nr. 1 situat în București, str. P., sector 1, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, pe care l-a omologat. A fost obligat pârâtul la 2860 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanții sunt moștenitorii lui G.Ș. (decedat la 25 martie 2003) și G.M. (decedată la 27 august 2003) conform certificatului de moștenitor din 08 aprilie 2004 eliberat de B.N.P. V.G. și R.J.
Prin Sentința civilă nr. 459 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, G.Ș. și G.M. au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în str. P. numitei M.P., deși titlul acestora nu a fost desființat, fiind evinși de către adevăratul proprietar.
Instanța a arătat că în conformitate cu art. 501 din Legea nr. 10/2001 cererile având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru, iar restituirea prețului se face de către Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care s-a admis acțiunea. În temeiul art. 274 C. proc. civ. pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, apel ce a fost respins, ca nefondat prin Decizia civilă nr. 266 A din 27 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în acest tip de litigii pârâtul are calitate procesuală pasivă legal stabilită prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată.
De asemenea s-a avut în vedere că desființarea contractului de vânzare cumpărare nr. 157 din 24 septembrie 1996 s-a făcut prin Sentința civilă nr. 459 din 25 aprilie 2001 prin care G.Ș. și G.M. au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în str. P., sector 1, termenul de desființare acoperind și situațiile în care un act juridic nu mai produce efecte juridice.
Cu privire la critica ce vizează expertiza efectuată în cauză s-a avut în vedere că aceasta nu a fost contestată la instanța de fond astfel că nu poate fi primită.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul fiind cel căzut în pretenții.
Împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București, criticând-o pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul a arătat următoarele:
Instanța de apel a apreciat în mod greșit că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.
Ministerul Finanțelor Publice este un terț, nefiind parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre reclamanți și Primăria municipiului București.
Restituirea sumei de bani achitată ca preț al contractului nu poate fi făcută decât în baza angajării răspunderii contractuale a vânzătorului în limitele raportului juridic încheiat. În aceste condiții se instituie obligația în sarcina vânzătorului de garanție contra evicțiunii, respectiv vânzătoarea Primăria municipiului București este obligată să restituie integral prețul primit.
De asemenea, se arată că în speță nu este întrunită condiția desființării contractului de vânzare-cumpărare prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, așa cum prevăd dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la fondul cauzei pârâtul susține că în mod eronat a fost omologat raportul de expertiză întocmit la fondul cauzei, întrucât acesta nu reflecta prețul real al imobilului în discuție.
Se mai arată că în mod greșit, instanța de apel a menținut obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că acesta nu a dat dovada de rea-credință, neglijență, nu se face vinovat de declanșarea litigiului și, prin urmare, nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost corect soluționată de instanțele de fond și apel.
Deși susținerea pârâtului că este terț față de contractul de vânzare-cumpărare din 24 septembrie 1996 încheiat între Primăria municipiului București, în calitate de vânzător și autorii reclamanților, în calitate de cumpărători, este reală, acest fapt nu determină efectele juridice pe care recurentul le pretinde.
Potrivit prevederilor art 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (introduse prin dispozițiile art. 1 pct 18 din Legea nr. 1 din 6 februarie 2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Obligația de restituire a prețului către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/2005, au fost desființate nu este un efect al contractului, ci o obligație ce decurge din lege.
Art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabilește obligația Ministerului Finanțelor Publice de a restitui prețul actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate fie cu eludarea, fie cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Totodată, art. 20 alin. (21) din Legea nr. 10/2001 definește noțiunea de desființare a contractului, dându-i un sens mai larg decât lipsirea de efecte a actului juridic ca urmare a declarării nulității acestuia, în același cadru fiind inclusă, prin voința legiuitorului și ineficacitatea actului juridic ca titlu de proprietate asupra imobilului, intervenită în urma admiterii unei acțiuni în revendicare îndreptată împotriva chiriașului-cumpărător al bunului, în condițiile Legii nr. 112/1995, cum este cazul în speță.
Dispozițiile legale enunțate au un caracter special, derogator de la dispozițiile dreptului comun pe care le invocă recurentul-pârât, instituind un caz special de răspundere din care rezultă calitatea procesuală pasivă unică a Ministerului Finanțelor Publice în litigiile decurgând din restituirea prețului.
Obligația de răspundere pentru evicțiune a vânzătorului, așa cum este ea stabilită de dispozițiile art. 1337 și următoarele C. civ., este absorbită în această ipoteză de obligația Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, de a restitui prețul către chiriașul evins de un terț - fost proprietar al imobilului în cauză.
Condițiile speciale instituite de Legea nr. 112/1995 cu privire la modalitatea de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, potrivit art. 9 alin. (1), precum și cu privire la constituirea fondului extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice, conform art. 13 alin. (6) lit. a), justifică adoptarea unei dispoziții legale derogatorii de la dreptul comun, de natură a înlătura prejudiciul suferit de acei chiriași ce nu se mai pot bucura de efectele contractului încheiat.
Obligația instituită de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este independentă de vreo culpă a debitorului obligat prin lege la restituire, astfel încât nici această critică promovată de recurent nu poate fi reținută.
Criticile legate de fondul cauzei vizează aspecte legate de temeinicia hotărârii, ce nu pot fi analizate în recurs așa cum rezultă din art. 304 C. proc. civ., care permite deducerea spre verificare în calea de atac a recursului doar a legalității hotărârii.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București împotriva Deciziei nr. 266A din data de 27 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.
Procesat de GGC - NN