Limits on post-remand claims to challenge finalized sales of nationalized properties and the constitutional invalidity of the 1950 nationalization decree

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea expediată prin poștă la data de 14 august 2002 și înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă sub nr. 9661/2002, astfel cum a fost precizată și completată ulterior, la data de 21 noiembrie 2002 și, respectiv, la data de 18 martie 2003, reclamantele T.M.J., T.M.C., R.A.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, P.R., V.D.M., F.P., I.E., R.R., R.A., SC I.P. SA Cluj, K.I., K.C., Municipiul Cluj-Napoca și SC C. SA prin lichidator A.P. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate că Decretul nr. 92/1950 este lovit de nulitate absolută, astfel că imobilele situate în Cluj-Napoca, din C.F. vechi 4196 Cluj, din C.F. vechi, transcris parțial în C.F., precum și imobilul din C.F. Cluj corpurile funciare A 1-7, au intrat în proprietatea statului în mod nelegal, preluarea fiind lovită de nulitate absolută;

- să se constatate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca prin SC C.A. SA cu foștii chiriași, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare din 09 ianuarie 1997 încheiat cu pârâta I.E. pentru ap. de pe str. M. contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996 încheiat cu pârâții R.R. și R.A. pentru ap. nr. 2 din același imobil; contractul de vânzare-cumpărare din 02 noiembrie 1998 încheiat cu pârâtul F.P. pentru ap. din același imobil; contractul de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1996 încheiat cu pârâta K.I. pentru ap. din imobilul de pe str. A.I.; contractul de vânzare-cumpărare din 26 noiembrie 1996 încheiat cu pârâta V.D.M. pentru ap. din același imobil, precum și a tuturor celorlalte contracte care nu au putut fi inserate în acțiune, nefiind găsită CF individuală a Statului Român;

- să se dispună rectificarea intabulării dreptului de proprietate prin restabilirea situației anterioare, respectiv reînscrierea vechilor proprietari tabulari, iar apoi a reclamantelor, cu titlu de moștenire.

Primul ciclu procesual al cauzei:

Prin sentința civilă nr. 294 din 25 martie 2003, Tribunalul Cluj – Secția civilă a admis excepțiile: lipsei calității procesuale pasive a pârâților K.C. și SC C. SA prin lichidator A.P. SA; inadmisibilității acțiunii de drept comun privind nevalabilitatea preluării de către stat a imobilelor din C.F. Cluj și rectificarea intabulării dreptului de proprietate prin restabilirea situației anterioare, în sensul reînscrierii vechilor proprietari tabulari; prescripției extinctive a dreptului la acțiune privind petitele de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și a celor subsecvente acestora de rectificare a intabulării, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român; în consecință, a respins acțiunea reclamantelor.

Prin decizia civilă nr. 163 din 08 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante împotriva sentinței susmenționate.

Prin decizia nr. 8238 din 17 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamante împotriva deciziei civile nr. 163 din 08 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, pe care a casat-o; a admis apelul reclamantelor împotriva sentinței nr. 294 din 25 martie 2003, pe care a desființat-o în parte și trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind valabilitatea titlului statului, cât și a capătului de cerere privind rectificarea înscrierilor în C.F., la Tribunalul Cluj; a menținut sentința nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj cât privește soluționarea capătului de cerere privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

Al doilea ciclu procesual al cauzei:

În rejudecare, Tribunalul Cluj, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009, prin care:

A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor în ceea ce privește imobilul înscris în C.F. Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, excepție invocată de pârâta K.I.

A respins excepția nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, invocată de reclamante.

A admis în parte acțiunea precizată, având ca obiect constatare preluare fără titlu valabil și restabilire situație anterioară.

A constatat preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M., înscris inițial în C.F. Cluj, și a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. U. Cluj.

A respins capătul de cerere având ca obiect restabilirea situației anterioare de C.F.

A respins acțiunea față de pârâtul K.C., ca fiind înaintată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererile având ca obiect constatarea preluării fără titlu valabil și restabilirea situației anterioare de carte funciară în privința imobilului înscris în C.F. Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, ca fiind înaintate de persoane fără calitate procesuală activă.

A obligat pe reclamante, în solidar, să plătească cheltuieli de judecată parțiale, în sumă de 250 RON în favoarea pârâtei V.D.M., în sumă de 500 RON în favoarea pârâtei K.I. și în sumă de 1.000 RON în favoarea pârâtei SC I.P. SA.

Această sentință a fost atacată cu apel de către reclamante și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Prin decizia civilă nr. 87/A din 24 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelul reclamantelor, cu consecința desființării în parte a sentinței apelate și trimiterii cauzei spre rejudecare la același tribunal; a respins apelul pârâtului, ca nefondat.

Pentru a admite apelul reclamantelor, Curtea a reținut că prin înscrisurile noi depuse în această fază procesuală, reclamantele au dovedit că au calitate procesuală activă cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. Cluj-Napoca, astfel că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare numai cu privire la acest imobil, față de care prima instanță a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active; raportat la casarea parțială cu trimitere, dispusă în ciclul procesual anterior, prin decizia din 17 octombrie 2006 a I.C.C.J., rejudecarea se va face numai cu privire la capetele de cerere având ca obiect valabilitatea titlului statului și rectificarea înscrierilor de C.F.

Celelalte motive din apelul reclamantelor au fost găsite neîntemeiate.

Astfel, s-a reținut că pentru imobilele situate în str. U., reclamantelor li s-a restituit parțial terenul în natură, iar pentru imobilele înstrăinate li s-au acordat despăgubiri în condițiile legii speciale. Câtă vreme nu au obținut desființarea actelor juridice de înstrăinare, nu poate fi admisă în întregime acțiunea introductivă de instanță, soluția pronunțată de tribunal fiind temeinică și legală în ceea ce privește preluarea imobilului fără titlu valabil de către stat.

Situația este similară și în ceea ce privește imobilul din str. M., cu privire la care prima instanță a constatat preluarea fără titlu valabil de către stat, dar nu este posibilă restabilirea situației anterioare de carte funciară, deoarece după preluarea la stat, imobilul a fost dezmembrat și înstrăinat, iar reclamantele nu au obținut constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare.

Pentru a respinge apelul pârâtului, Curtea a reținut că preluarea imobilelor litigioase, din str. M. și str. U., s-a făcut, așa cum corect a apreciat prima instanță, cu nerespectarea Constituției din anul 1948, a dispozițiilor art. 480-481 C. civ. și a Declarației Universale a Drepturilor Omului. Nu numai că Decretul nr. 92/1950 a fost în contradicție cu actele normative în vigoare la data când a fost emis, dar el a fost și aplicat greșit cu privire la preluarea de către Statul Român a imobilelor situate în str. M., proprietarii acestora neîncadrându-se în ipotezele actului normativ abuziv.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamante și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Prin decizia nr. 310 din 20 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a respins, ca nefondate, ambele recursuri, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentelor-reclamante prin care impută instanței de apel că nu a constatat nevalabilitatea titlului statului și pentru imobilul din str. A.I. sunt premature, având în vedere că, privitor la acest imobil, instanța fondului a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, întrucât nu au făcut dovada calității de moștenitor de pe urma fostului proprietar L.E.

În calea de atac a apelului, pe baza înscrisurilor noi, s-a constatat că reclamantele au calitatea de moștenitoare de pe urma fostului proprietar al imobilului din str. A.I. și, drept urmare, a fost înlăturată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor cu privire la acest imobil.

În noul cadru procesual stabilit, având în vedere dispozițiile art. 297 C. proc. civ. (prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului), instanța de apel nu putea analiza direct în apel situația juridică a imobilului supus analizei, respectiv valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului cu privire și la acest imobil, analiza acestei chestiuni urmând a se face în rejudecarea cauzei.

Cu privire la criticile ce vizează nulitatea absolută a înscrisurilor în baza cărora au fost înstrăinate celelalte imobile, pentru care reclamantele au primit despăgubiri, soluția instanțelor este legală, în caz contrar ar fi avut loc o încălcare a Convenției europene a drepturilor omului, mai concret a principiului securității raporturilor juridice, în sensul că instanța trebuie să țină cont de constatările din procedurile judiciare anterioare.

Or, în primul ciclu procesual, I.C.C.J., prin decizia din 17 iunie 2006, a menținut sentința nr. 294/2003 cu privire la capătul de cerere ce viza valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

Repunerea în discuție a valabilității contractelor de vânzare-cumpărare, soluționată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu poate fi justificată prin prisma art. 6 din Convenție.

Criticile recurentului-pârât privesc valabilitatea Decretului nr. 92/1950, afirmând că acesta nu contravenea Constituției din acea vreme.

Criticile sunt nefondate, ținând cont de faptul că, în forma actuală, Legea nr. 10/2001 califică drept abuzive preluările de imobile în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar jurisprudența în această materie este în sensul că dispozițiile Decretului nr. 92/1950 contraveneau Constituției din acea vreme.

Al treilea ciclu procesual al cauzei:

Prin sentința civilă nr. 454 din 10 mai 2011, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția inadmisibilității precizării de acțiune și a respins, ca inadmisibilă, precizarea de acțiune cu privire la constatarea nulității contractelor de înstrăinare prin compararea titlurilor, precum și a celorlalte nulități invocate în cursul procesului.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA și a respins acțiunea față de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acțiunea reclamantelor și în consecință:

- a constatat preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A.I.;

- a respins cererea având ca obiect restabilirea situației anterioare de C.F.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Precizarea de acțiune formulată de reclamante în rejudecarea cauzei, la data de 11 aprilie 2011, este inadmisibilă întrucât, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. După casare, instanța va judeca din nou, ținând seama de motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. Prin urmare, în caz de casare, instanța care rejudecă fondul trebuie să se limiteze numai la rezolvarea problemei care a atras casarea, ceea ce înseamnă că nu are dreptul să repună în discuție acea parte din hotărâre care, nefiind casată, a intrat în puterea lucrului judecat.

În aceste condiții, nu mai este posibilă nici modificarea acțiunii până la prima zi de înfățișare, pentru cereri suplimentare partea interesată putând formula doar o nouă cerere de chemare în judecată, dar nu în acest cadru procesual rezultat după casarea cu trimitere.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA, s-a reținut că această parte nu are calitate procesuală, întrucât cu privire la imobilul care a determinat împrocesuarea sa, hotărârea pronunțată în fazele procesuale anterioare a rămas irevocabilă, iar casarea cu trimitere nu vizează și pretențiile formulate în contradictoriu cu această pârâtă.

Cu privire la petitul privind preluarea fără titlu valabil a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. A.I., jud. Cluj, prin decizia instanței de casare s-a reținut că reclamantele au calitate procesuală activă.

Potrivit înscrierilor din C.F. Cluj, imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A.I., construcție și teren în suprafață de 224 m.p., a fost proprietatea lui L.E., conform înscrierii de sub A+1. Prin încheierea de C.F. din 02 noiembrie 1956, în baza Decretului nr. 92/1950, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de naționalizare.

Ulterior, prin încheierea de C.F. din 16 octombrie 1996 s-a procedat la împărțirea construcției pe apartamente și la dezmembrarea imobilului. Titlul statului, respectiv Decretul nr. 92/1950, care a constituit temeiul preluării, era în contradicție cu Constituția din anul 1948, dar și cu prevederile art. 480-481 C. civ., precum și cu Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului statului trebuie analizată și în raport cu Constituția în vigoare la momentul preluării, or, așa cum s-a menționat, Decretul nr. 92/1950 este contrar acesteia.

În fine, nu trebuie omis că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege și imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare.

Petitul privind restabilirea situației anterioare este neîntemeiat.

Astfel, după preluarea imobilului, acesta a fost supus dezmembrării și împărțirii pe apartamente, iar apartamentele rezultate au fost vândute foștilor chiriași, în baza Legii nr. 112/1995. Prin decizia din 17 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost menținută soluția dată petitului de constatare a nulității absolute a contractelor, prin sentința civilă nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj. În aceste condiții, restabilirea situației anterioare nu mai este posibilă, titlul de proprietate al chiriașilor cumpărători fiind consolidat în contradictoriu cu reclamantele, așa încât nu sunt îndeplinite condițiile legale care să permită o rectificare de C.F.

Împotriva acestei din urmă sentințe au declarat apel reclamantele și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Prin decizia civilă nr. 298/A din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins ambele apeluri, ca nefondate.

1. Pentru a respinge apelul reclamantelor, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Prin acțiunea promovată la 25 august 2002, reclamantele au solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, P.R., V.D.M., F.P., I.E., R.A., K.C., K.I., R.D. (moștenitoarea pârâtei R.R.) și SC I.P. SA Cluj, constatarea nulității absolute a Decretului nr. 92/1950 și, ca urmare a trecerii în proprietatea statului, în mod nelegal, a imobilelor situate în Cluj-Napoca, str. M., str. V., radierea din C.F. a dreptului de proprietate al statului, înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al fostului proprietar L.E. și apoi intabularea dreptului lor de proprietate, cu titlu de moștenire.

La data de 21 noiembrie 2002, reclamantele și-au completat și extins acțiunea față de SC C. SA, solicitând constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, după cum urmează: contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu I.E. pentru ap. din Cluj-Napoca, str. M.; contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996 încheiat cu R.R. pentru ap. din Cluj-Napoca, str. M.; contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu F.P. pentru ap. din Cluj-Napoca, str. M.; contractul încheiat cu K.I. pentru ap. situat în Cluj-Napoca, str. A.I.; contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu V.D.M. pentru ap. situat în Cluj-Napoca, str. A.I. și a tuturor celorlalte contracte, care nu au putut fi menționate în acțiune, întrucât nu a fost găsită cartea funciară individuală a Statului Român.

Prin sentința civilă nr. 294 din 25 martie 2003, Tribunalul Cluj, a respins acțiunea, urmare admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților K.C. și SC C. SA Cluj-Napoca, a inadmisibilității acțiunii de drept comun privind nevalabilitatea preluării de către stat a imobilelor din C.F. Cluj și rectificarea intabulării prin restabilirea situației anterioare, cu reînscrierea vechilor proprietari, a prescripției dreptului la acțiune privind capetele de acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și a celor subsecvente acestora.

Prin decizia civilă nr. 163 din 08 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj.

Prin decizia nr. 8238 din 17 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul reclamantelor, a fost casată decizia civilă nr. 163 din 08 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, admis apelul reclamantelor împotriva sentinței civile nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, care a fost desființată în parte și trimisă cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind valabilitatea titlului statului și a celui privind rectificarea înscrierilor în C.F., la Tribunalul Cluj.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată, a menținut sentința civilă nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, în ce privește soluționarea capătului de cerere privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

Cu privire la acest ultim aspect, din considerentele deciziei rezultă că instanța a constatat în mod legal că reclamantele nu mai erau în termen să solicite anularea contractelor de vânzare-cumpărare față de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001, că nu se poate interpreta că reclamantele au avut o asemenea intenție care să se deducă din petitul acțiunii, deoarece obiectul acțiunii trebuie să fie precis formulat, în termeni neechivoci, în raport cu dispozițiile art. 82 și art. 112 pct. 3 C. proc. civ.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor în ce privește imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj, a fost respinsă excepția nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, invocată de reclamante, admisă în parte acțiunea și, în consecință, s-a constatat preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. M., înscris în C.F. Cluj și a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. U., înscris în C.F. Cluj.

Prin aceeași sentință au fost respinse capetele de acțiune având ca obiect constatarea preluării fără titlu valabil și restabilirea situației anterioare de carte funciară, în ce privește imobilul înscris în C.F. Cluj, situat în Cluj-Napoca, str. A.I., ca fiind înaintate de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

În raport de limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, instanța a reținut cu privire la imobilele din Cluj-Napoca, str. M., înscris inițial în C.F. Cluj și str. U., înscris în C.F. Cluj, că au fost preluate fără titlu valabil de către Statul Român.

În ce privește petitul de restabilire a situației anterioare de C.F., instanța a reținut că în raport de limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, prin care au fost menținute contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, acesta urmează a fi respins.

În ce privește pe pârâta SC I.P. SA, instanța a reținut că aceasta a dobândit dreptul de proprietate în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în suprafață de 735 m.p., și că în raport de limitele rejudecării nu se mai impune analizarea excepției inadmisibilității și a lipsei de interes, invocate de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 87/A din 24 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, a fost admis apelul reclamantelor, sentința civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj desființată în parte, iar cauza trimisă spre rejudecare la același Tribunal și respins apelul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Motivul reținut de curte la pronunțarea acestei decizii a fost acela că, prin decizia nr. 8238 din 17 octombrie 2006 a Î.C.C.J., s-a casat decizia civilă nr. 163/2003 a Curții de Apel Cluj și s-a desființat sentința civilă nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj, numai cu privire la capetele de acțiune având ca obiect valabilitatea titlului statului și rectificarea înscrierilor din carte funciară, așa încât rejudecarea va privi numai aceste capete de cerere, doar în ce privește imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.I., fost 30, în privința căruia prima instanță a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantelor.

Cu privire la imobilele situate în Cluj-Napoca, str. M. și U., cu privire la care prima instanță a constatat preluarea fără titlu valabil de către Statul Român, curtea a reținut că nu este posibilă restabilirea situației anterioare de carte funciară deoarece, după preluarea de către Statul Român, imobilul a fost dezmembrat și înstrăinat, iar reclamantele nu au obținut constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare. Această reținere este raportată la decizia civilă nr. 8238 din 17 octombrie 2006 a Î.C.C.J., reținându-se că în primul ciclu procesual, prin această decizie, I.C.C.J. a menținut sentința civilă nr. 294/2003 cu privire la valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

După înregistrarea cauzei pe rolul instanței de rejudecare, la 11 aprilie 2011, reclamantele au depus la dosar un script prin care arată că, critică decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție deoarece menținerea sentinței civile nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare este greșită, pentru motivul că Tribunalul Cluj nu a soluționat sentința civilă nr. 249/2003, ci o decizie cu nr. 163 din 8 octombrie 2003, iar, pe de altă parte, această ultimă decizie a fost motivată cu alte argumente decât cele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin același script, reclamantele au invocat excepția de ordine publică privind soluționarea acțiunii fără a fi luate în considerare deciziile C.E.D.O. privind încălcarea art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și au cerut ca instanța să procedeze la compararea titlurilor lor cu cele ale pârâților cumpărători, conform practicii C.E.D.O., să rejudece acțiunea ca și un proces de drept comun, potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Criticile reclamantelor privitoare la faptul că instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, completarea de acțiune înregistrată la 11 aprilie 2011, privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare prin compararea titlurilor, deși la momentul trimiterii cauzei spre rejudecare acțiunea era admisibilă în raport de practica C.E.D.O., sunt nefondate.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Așadar, în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.

Cererea prin care reclamantele solicită instanței să compare titlurile lor cu cele ale pârâților, conform practicii C.E.D.O. și, în consecință, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și a celor subsecvente acestora, rectificarea intabulării urmare admiterii excepției de ordine publică privind soluționarea acțiunii fără a fi luate în considerare deciziile C.E.D.O. și prin încălcarea art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., nu reprezintă o cerere de întregire a acțiunii inițiale sau o cerere de precizare, ci o modificare a acțiunii, pentru că prin intermediul ei reclamantele au urmărit să schimbe elementele esențiale ale acțiunii introductive de instanță și anume obiectul cererii, respectiv constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, cât și părțile procesului, parte din hotărâre intrată în puterea lucrului judecat urmare a pronunțării deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție reținute în alineatele anterioare.

Cererea reclamantelor a fost introdusă după casarea cu trimitere spre rejudecare, unde judecata se desfășoară în limitele precis stabilite, în sensul cerințelor art. 315 C. proc. civ., limite care, în speță, nu pot fi depășite sau ignorate prin soluționarea acestui capăt de acțiune, astfel că în mod legal prima instanță l-a respins ca inadmisibil.

A accepta susținerile reclamantelor ar însemna ca judecătorii de la instanța de fond să nu se supună îndrumărilor instanței de recurs, ceea ce ar echivala cu o încălcare a instituției controlului judiciar, în raport de dispozițiile art. 129 din Constituția României și, implicit, a art. 6 parag.1 din Convenția europeană a drepturilor omului, privind cerința soluționării proceselor într-un termen rezonabil.

Reclamantele invocă în susținerea apelului Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii privind soluționarea acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor și Decizia nr. XX/2007 privind competența instanței de soluționare a acțiunii în fond, în aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, și decizii ale Curții Constituționale a României, însă ceea ce nu observă reclamantele este faptul că, raportat la data precizării de acțiune din 11 aprilie 2011, după casarea cu trimitere spre rejudecare, instanței de fond nu-i este permis să mai analizeze aspectele invocate de reclamante, aspecte intrate în puterea lucrului judecat, așa cum s-a reținut în deciziile de casare.

Prin decizia civilă nr. 8236 din 17 octombrie 2006 a Î.C.C.J., a fost casată sentința civilă nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj, în ce privește soluționarea capătului de cerere privind valabilitatea titlului statului, iar prin decizia civilă nr. 310 din 20 ianuarie 2011 a Î.C.C.J. a fost respins recursul reclamantelor împotriva deciziei civile nr. 87/A din 24 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, prin care sentința civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare doar cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.I., în privința căruia prima instanță a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantelor, cu indicația soluționării capătului de acțiune privind constatarea preluării fără titlu valabil a acestui imobil și a celui privind restabilirea situației anterioare de C.F.

Rezultă, așadar, că partea din hotărâre privind celelalte imobile și capete de acțiune au intrat în puterea lucrului judecat și nu mai pot fi repuse în discuție.

2. Pentru a respinge apelul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Apelul acestui pârât privește admiterea capătului de acțiune privind preluarea fără titlu valabil a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj.

Criticile pârâtului sunt nefondate, deoarece preluarea acestui imobil s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950, act normativ care era în contradicție nu numai cu Constituția din 1948, dar și cu dispozițiile art. 480-481 C. civ. și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului statului urmează a fi analizată în raport cu Constituția în vigoare la momentul preluării. Or, Decretul nr. 92/1950 este în contradicție cu dispozițiile Constituției în vigoare în acel moment.

Această din urmă decizie a curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamante și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

I. Recurentele-reclamante au formulat următoarele critici:

1. În decizia sa, Curtea de Apel nu s-a pronunțat față de Municipiul Cluj-Napoca, adică față de una dintre părți.

2. În mod nelegal, curtea de apel a confirmat soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA.

Prin hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, în primul ciclu procesual, nu s-a pus în discuție calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte, inclusiv raportat la decizia civilă nr. 8238 din 17 octombrie 2006 a I.C.C.J. Ulterior, prin sentința nr. 52 din 23 ianuarie 2009, Tribunalul Cluj, a constatat, față de pârâta SC I.P. SA și restul pârâților, preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M., înscris în C.F. Cluj și a imobilului din Cluj str. U., înscris în C.F.

Această constatare nu a fost atacată cu apel de pârâți, deci a intrat în sfera autorității lucrului judecat. În consecință, a fost recunoscută calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC I.P. SA.

Prin dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială, s-a prevăzut restituirea în natură a imobilelor care erau preluate de stat fără titlu valabil, dacă societățile comerciale deținătoare ale bunului au fost privatizate în conformitate cu dispozițiile legale. Întrucât s-a reținut preluarea imobilelor în litigiu de către stat fără titlu valabil, imobilul urma să fie restituit reclamantelor în natură.

Art. 27 a fost modificat prin art. 1 pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 și transformat în art. 29, conform căruia imobilele deținute de societăți comerciale privatizate nu se mai predau beneficiarilor, ci aceștia puteau primi despăgubiri. Art. 27, transformat în art. 29, a fost considerat neconstituțional prin Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curții Constituționale.

Sentința nr. 52/2009 a fost pronunțată la data de 23 ianuarie 2009, când decizia Curții Constituționale a fost deja pronunțată privind art. 27 din Legea nr. 10/2001, transformat în art. 29. Ca atare, și Curtea de Apel Cluj urma să se pronunțe asupra motivelor de apel privind pârâta SC I.P. SA. Curtea a făcut referire la decizia nr. 8238 din 17 octombrie 2006 a I.C.C.J., în care nu s-a făcut referire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei, ci doar la inadmisibilitatea acțiunii de drept comun privind nevalabilitatea preluării de către stat a imobilelor în litigiu, prescripția extinctivă a dreptului la acțiune privind petitele de constatare a contractelor de vânzare-cumpărare și a celor subsecvente.

Prin decizia I.C.C.J. menționată, recursul reclamantelor a fost admis, la fel și apelul lor împotriva sentinței civile nr. 294 din 25 martie 2003, care a fost casată cu trimitere la Tribunalul Cluj, privind valabilitatea titlului statului, cât și capătul de cerere privind înscrierile în C.F.

În cadrul rejudecării cauzei și casărilor repetate s-a stabilit că acțiunea reclamantelor, cu precizări, este admisibilă, opozabilă tuturor pârâților, deci legal reclamantele au pus în discuție și nelegalitatea stabilirii lipsei de calitate procesuală a pârâtei SC I.P. SA, în măsura în care li s-a recunoscut opozabilitatea acțiunii cu precizările următoare, considerate ca opozabile și admisibile tuturor pârâților ca acțiuni de stabilire a dreptului de proprietate asupra celor trei imobile, obiect al procesului. Astfel, acțiunea și precizarea acțiunii, așa cum au fost formulate, sunt în esență de revendicare, prin completările și modificările practicii judecătorești admisibile prin Decizia I.C.C.J. nr. 33/2008, privind acceptarea ca legale a acțiunilor care privesc concursul dintre legea specială, Legea nr. 10/2001, și acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, Decizia din 19 martie 2007 a I.C.C.J., prin care instanțele sesizate sunt competente să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a unor imobile.

Astfel, se solicită constatarea nulității absolute a dispoziției prin care imobilul din Cluj-Napoca, str. M. a fost privatizat în favoarea pârâtei SC I.P. SA și restituirea în natură a apartamentului situat în Cluj-Napoca, str. M., care și în prezent este în proprietatea statului, cu terenul în suprafață de 1.064 m.p.

3. Acțiunea introductivă din Dosarul nr. 9661/2002 nu este inadmisibilă, fiind dovedit pe parcursul procesului că reclamantele au înaintat anterior notificări conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 privind cele trei imobile. Ca atare, aveau dreptul de a solicita constatarea nelegalității Decretului nr. 92/92/1950, că imobilele situate în municipiul Cluj-Napoca, str. M. din C.F. Cluj și cel situat în Cluj-Napoca str. A.I. din C.F., transcris parțial în C.F. Colectivă, precum și în C.F. individual, precum și imobilul din C.F. Cluj corpurile funciare A 1-7 au intrat în proprietatea statului în mod nelegal, preluarea fiind lovită de nulitate absolută și să se dispună rectificarea intabulării dreptului de proprietate prin restabilirea situației anterioare, reînscrierea vechilor proprietari tabulari, cu titlu de moștenire.

Cu ocazia soluționării cauzei s-a reținut că, într-adevăr, imobilele au intrat în proprietatea statului fără titlu valabil, Decretul nr. 92/1950 fiind neconstituțional. Pe parcurs, au intervenit modificări legislative, cum ar fi Decizia I.C.C.J. în secțiile unite, Decizia I.C.C.J. nr. 33/2008 în secțiile unite, Legea nr. 213/2007.

Prin sentința civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a stabilit cu autoritatea lucrului judecat că imobilele au intrat în proprietatea statului fără titlu valabil, opozabil tuturor pârâților.

Cererea pentru compararea titlurilor este recunoscută de C.E.D.O. prin mai multe hotărâri recente. În cauza M.A. și alții contra României, hotărâre-pilot, Curtea a reiterat considerentul potrivit căruia respingerea acțiunii în revendicare ca inadmisibilă, pentru motivul că reclamantul trebuia să urmeze procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, nu evidențiază prin ea însăși o problemă în ceea privește dreptul de acces la instanță, în temeiul art. 6 parag. 1 din Convenție.

Cererea reclamantelor de a se compara titlurile lor cu ale pârâților a fost respinsă în mod nelegal. Acțiunea introductivă din anul 2002 și completarea acțiunii din 21 noiembrie 2002, prin care s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate a celor trei imobile, prin restabilirea situației anterioare, pe vechii proprietari tabulari, iar apoi a reclamantelor, este o acțiune de revendicare a dreptului de proprietate privind imobilele în litigiu. Respingerea apelului reclamantelor de comparare de titluri este justificat pe considerentul că nu au formulat o nouă cerere de revendicare, care în prezent este pe deplin admisibilă.

În ce privește precizarea de acțiune din 21 noiembrie 2002, nu face altceva decât să cheme în judecată pe toți pârâții interesați, un drept inalienabil al părților, potrivit dispozițiilor art. 41 C. proc. civ. Instanța de fond a soluționat precizarea de acțiune și chemarea în judecată a altor persoane nu putea fi soluționată ca și o cerere tardivă, în raport cu obiectul acțiunii, având posibilitatea de a dispune disjungerea precizării, potrivit art. 57 C. proc. civ.

Ca atare, se solicită admiterea cererii de comparare a titlurilor părților.

În ce privește imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.I., calitatea procesuală activă a reclamantelor a fost stabilită prima dată prin sentința civilă nr. 454 din 10 mai 2011, constatându-se preluarea fără titlu valabil de către Statul Român a imobilului situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj. Astfel, motivele de recurs urmează a fi soluționate ca și cereri noi și nu tardive.

Curtea de Apel Cluj a respins apelul, în mare parte justificând cu decizia I.C.C.J. din 17 octombrie 2006, prin care s-a considerat că au fost legal respinse toate cererile și excepțiile reținute de Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 294 din 25 martie 2003, mai puțin capetele de cerere privind valabilitatea titlului statului și rectificarea înscrierilor în C.F., pentru care s-a admis recursul și apelul împotriva sentinței nr. 294/25.032003. Sentința nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj, a fost menținută cât privește soluționarea capătului de cerere privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

Motivarea deciziei Curții de Apel Cluj nu este acceptabilă, deîndată ce a intervenit legislația, au fost date decizii ale I.C.C.J. care justifică petitele reclamantelor. Privind reținerea autorității lucrului judecat a deciziei I.C.C.J. din 2006, în practica C.E.D.O. nu este absolută, Curtea urmărind modul în care instanța de judecată respinge o acțiune în baza acestei excepții, să respecte dreptul de acces la instanță și principiul preeminenței dreptului într-o societate democratică.

În cazul Lungoci c. României, hotărârea din 26 ianuarie 2006, Curtea a constatat că excepția lucrului judecat urmărea un scop legitim, deoarece viza, fără îndoială, să asigure securitatea raporturilor juridice, însă, în contextul general al cauzei, accesul la justiție de care a beneficiat reclamanta, dar numai pentru a i se declara acțiunea inadmisibilă prin efectul legii, nu a respectat imperativele art. 6 parag. 1 din Convenție.

În cauza Vișan c. României, hotărârea din 24 aprilie 2008, Curtea a considerat că termenele de prescripție pentru introducerea unei acțiuni se numără printre limitările permise ale dreptului de acces la o instanță, însă a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenție din cauza respingerii cererii reclamantei privind acordarea de despăgubiri, ca prescrisă, în temeiul unei legi ce nu era în vigoare la data introducerii acțiunii.

Nu au fost respectate dispozițiile art. 6 din Convenție privind dreptul de a avea parte de un proces echitabil. S-a comunicat instanței că acțiunea introductivă și precizarea acțiunii au fost înaintate cu lipsuri și după expirarea termenului de un an de la data cumpărării apartamentului datorită intervenției nelegale a pârâților R.R. și R.A., cumpărători ai apartamentului din imobilului situat în Cluj-Napoca, str. M., pentru a fi ascunse C.F. privind imobilele situate în Cluj-Napoca, str. M. Cărțile funciare erau dispărute de ani de zile, drept dovadă că în extrasul funciar colectiv și cel individual, eliberate la 28 august 2008 și 20 septembrie 2011, se învederează imobilul în proprietatea Statului Român și în administrarea Consiliului Local, vânzările apartamentelor nu sunt evidențiate doar prin observații ulterioare, în lipsa cărților funciare ascunse, cu erori, cum sunt în cel eliberat la 28 august 2008, unde la rubrica „observații” figura mențiunea vânzării apt. (și în prezent în proprietatea statului), că ar fi în proprietatea statului, apartamentul cumpărat de soții R., iar în exemplarul eliberat la 20 septembrie 2011 se menționează în proprietatea statului apartamentele și vândute apartamentele nr. 3 și 4. Aceste erori s-au strecurat în extrasele funciare arătate datorită lipsei extraselor funciare la data pornirii acțiunii. La pronunțarea deciziei I.C.C.J. din 17 octombrie 2006, când situația procesului era deja soluționată contrar intereselor reclamantelor, încă nu au apărut cărțile funciare făcute dispărute. Se semnalează practica Curții Europene în materia excepției lucrului judecat, prin care în cazurile în care sunt încălcate drepturile omului prevăzute în Convenția Europeană, se trece peste lucrul judecat, fiind de aplicat dispozițiile Convenției.

II. Recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a invocat că soluția instanței de apel este nelegală în ceea ce privește constatarea preluării cu titlu nevalabil a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj.

Astfel, recurentul-pârât a arătat că susținerea conform căreia Decretul nr. 92/1950 era în contradicție cu prevederile Constituției, nu poate fi luată în considerare, având în vedere că toate actele de preluare de la acea vreme erau în contradicție cu aceste prevederi și cu cele privitoare la drepturile fundamentale ale cetățenilor, acesta fiind și motivul pentru care sunt considerate abuzive.

În considerarea valabilității titlului statului la preluare, problema care se pune este dacă, la momentul preluării abuzive a imobilului, s-a respectat ad literam actul normativ care constituia temeiul juridic al preluării și nu rațiuni de ordin politic și istoric.

Astfel, dacă preluarea în proprietatea Statului Român s-a făcut în baza unui act normativ, în speță Decretul nr. 92/1050, cu respectarea întocmai a prevederilor acelui act, titlul se consideră a fi valabil, situație existentă și în prezenta cauză.

Per a contrario, preluarea fără titlu valabil este considerată situația în care, deși există un act normativ care să reprezinte temei juridic al constituirii dreptului de proprietate al Statului, acesta a fost în mod greșit (nelegal) aplicat.

În concluzie, în cauză suntem în situația preluării în proprietatea statului a unui imobil în mod abuziv, dar cu titlu valabil, nu fără titlu valabil, cum în mod eronat au reținut instanțele de fond și apel, punând greșit semn de egalitate între preluarea abuzivă și preluarea fără titlu valabil.

Intimatele-pârâte V.D.M., K.I. și SC I.P. SA au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului reclamantelor și admiterea recursului pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea ambelor recursuri în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

I. Cu privire la recursul reclamantelor:

1. Contrar susținerilor recurentelor, nu se poate reține că hotărârea recurată nu a fost pronunțată în contradictoriu cu una dintre părțile procesului, și anume pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, critica în acest sens nefiind fondată.

Astfel, este adevărat că reclamantele au chemat în judecată, ca pârât, Municipiul Cluj-Napoca, conform precizării de acțiune depusă la termenul din 18 martie 2003, în aceeași calitate fiind însă chemat în judecată și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, prin cererea introductivă de instanță, nemodificată sub acest aspect pe parcursul procesului.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale, iar potrivit art. 23 alin. (1) din aceeași lege, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliilor locale li se prevăd atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului, prin art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, republicată.

Pe de altă parte, potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de către consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale.

Coroborând dispozițiile legale susmenționate, rezultă că în litigiile care pun în discuție dreptul de proprietate asupra bunurilor, cum este cazul în speță, municipiile, ca unități administrativ-teritoriale, pot fi reprezentate și de consiliul local.

Ca urmare, citarea în proces și pronunțarea hotărârii recurate în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, care este și reprezentant legal al Municipiului Cluj-Napoca, sunt pe deplin corecte și asigură opozabilitatea hotărârii față de unitatea administrativ-teritorială.

Cu alte cuvinte, chiar dacă parte în dosar este și Municipiul Cluj-Napoca, acesta trebuie să figureze în proces tot prin reprezentantul său legal, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, acesta din urmă fiind citat în cauză, în calitate de pârât.

Citarea Municipiului Cluj-Napoca, prin Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, alături de citarea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, chemat și el în judecată ca pârât, este o chestiune pur formală, care nu ar fi putut conferi mai multe garanții procesuale, inclusiv din perspectiva respectării principiului contradictorialității și dreptului la apărare al părții chemate în judecată.

Pe de altă parte, în cazul entităților care nu au o existență materială, ci teoretică, fiind prevăzute de lege ca având personalitate juridică, cu drepturi și obligații specifice, cum este cazul unităților administrativ-teritoriale, acestea pot sta în proces doar prin reprezentanții lor legali, reprezentare care le conferă, totodată, acestora din urmă, și calitatea procesuală pasivă.

În concluzie, în condițiile în care Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a figurat în proces, indiferent că era chemat, ca atare, în litigiu, respectiv în nume propriu sau ca reprezentant al unității administrativ-teritoriale, opozabilitatea hotărârii recurate este asigurată și față de unitatea administrativ-teritorială al cărei reprezentant legal este, și anume Municipiul Cluj-Napoca.

2. Criticile prin care se impută curții de apel că a confirmat, în mod nelegal, soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA, nu sunt fondate.

Chemarea în judecată a pârâtei SC I.P. SA s-a făcut în legătură cu imobilul situat în Cluj, str. M. or, contrar celor susținute de recurente, în privința acestui imobil toate capetele de cerere ale acțiunii – vizând constatarea nevalabilității titlului statului, constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și rectificarea înscrierilor în C.F., prin restabilirea situației anterioare de C.F. - au fost soluționate, în mod irevocabil, în primele două cicluri procesuale ale cauzei, rejudecarea în al treilea ciclu procesual neprivind și imobilul din str. M.

Astfel, în ce privește capătul de cerere în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare privind imobilele în litigiu, situate în Cluj-Napoca, str. M., str. A.I. și str. U., prin sentința civilă nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, pronunțată în primă instanță, în primul ciclu procesual al cauzei, s-a dispus admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.

Apelul exercitat de reclamante pe acest aspect a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 163 din 08 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj.

Această din urmă decizie a fost atacată cu recurs de către reclamante, care au criticat-o și în ce privește soluționarea, pe excepția de prescripție, a capătului de cerere în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

Prin decizia nr. 8238 din 17 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul reclamantelor, a casat decizia recurată, a admis apelul reclamantelor împotriva sentinței civile nr. 294 din 25 martie 2003, pe care a desființat-o în parte și a trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind valabilitatea titlului statului, cât și a capătului de cerere privind rectificarea înscrierilor în C.F., la Tribunalul Cluj; totodată, a menținut sentința nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj cât privește soluționarea capătului de cerere privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

Rezultă că, în urma epuizării căilor de atac din primul ciclu procesual al cauzei, sentința nr. 294 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, a rămas irevocabilă, în ce privește soluția dată capătului de cerere în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare privind imobilele în litigiu, această parte din sentință dobândind astfel putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ.

La rândul său, decizia de casare a I.C.C.J., ca hotărâre dată în recurs, este irevocabilă și, ca atare, se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., în ce privește punctele litigioase pe care le-a dezlegat, cu consecința că acestea nu mai puteau forma obiectul analizei instanței, în rejudecarea cauzei.

Pe de altă parte, caracterul obligatoriu al hotărârilor de casare date în recurs, asupra problemelor de drept dezlegate, este consacrat prin dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., așa încât nici din această perspectivă, raportat la decizia nr. 8238/2006 a I.C.C.J., instanța de trimitere nu mai era îndreptățită să rejudece capătul de cerere în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Cu privire la soluția dată acestui capăt de cerere, sentința nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj a fost menținută prin decizia de casare nr. 8238/2006 a I.C.C.J., prin care s-a dispus trimiterea spre rejudecare numai a capetelor de cerere privind valabilitatea titlului statului și rectificarea înscrierilor în C.F.

În rejudecare, cu respectarea limitelor deciziei de casare susmenționate, Tribunalul Cluj, a analizat numai capetele de cerere privind valabilitatea titlului statului și rectificarea înscrierilor în C.F., prin restabilirea situației anterioare de C.F., privind cele trei imobile în litigiu. În acest sens, Tribunalul a pronunțat sentința civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009, prin care a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor în ceea ce privește imobilul înscris în C.F. Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A.I. și a respins cererile având ca obiect constatarea preluării fără titlu valabil și restabilirea situației anterioare de C.F. în privința imobilului înscris în C.F. Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A.I., ca fiind înaintate de persoane fără calitate procesuală activă; a respins excepția nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, invocată de reclamante; a admis în parte acțiunea precizată, având ca obiect constatare preluare fără titlu valabil și restabilire situație anterioară, iar, în consecință, a constatat preluarea fără titlu valabil, de către Statul Român, a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M., înscris inițial în C.F. Cluj, și a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. U. Cluj; a respins capătul de cerere având ca obiect restabilirea situației anterioare de C.F. privind aceste din urmă imobile; a respins acțiunea față de pârâtul K.C., ca fiind înaintată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, au declarat apel reclamantele și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Prin decizia civilă nr. 87/A din 24 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, a admis apelul reclamantelor, a desființat în parte sentința civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal; totodată, a respins apelul pârâtului, ca nefondat.

Instanța de apel a explicitat în considerentele hotărârii pronunțate soluția din dispozitiv, arătând că trimiterea spre rejudecare se impune numai cu privire la imobilul situat în str. A.I., în privința căruia prima instanță a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantelor, față de faptul că în apel s-au depus acte noi, prin care s-a făcut dovada calității procesuale active a reclamantelor cu privire la acest imobil. De asemenea, s-a arătat că, raportat la decizia de casare parțială din primul ciclu procesual al cauzei, decizia nr. 8238/2006 a I.C.C.J., rejudecarea urmează a se face numai cu privire la capetele de cerere privind valabilitatea titlului statului și rectificarea înscrierilor de C.F. Celelalte motive de apel formulate de către reclamante, care priveau imobilele din str. U. și str. M., au fost găsite neîntemeiate, la fel și apelul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, care viza validitatea titlului statului asupra imobilelor din str. M. și str. U.

Decizia civilă nr. 87/A/2010 a Curții de Apel Cluj, a rămas irevocabilă, în urma respingerii recursurilor exercitate împotriva ei de către reclamante și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, prin decizia din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Rezultă că, în urma epuizării căilor de atac din cel de-al doilea ciclu procesual al cauzei, sentința civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, a rămas irevocabilă în ce privește soluționarea cererilor vizând imobilele din str. M. și str. U., pe acest aspect ea bucurându-se de puterea lucrului judecat, așa încât nu mai era posibilă reluarea judecății cu privire la imobilele din str. M. și str. U., în al treilea ciclu procesual al cauzei.

Pe de altă parte, limitele rejudecării au fost precis determinate prin decizia civilă nr. 87/A din 24 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 310 din 20 ianuarie 2011 a Î.C.C.J., ele vizând exclusiv capetele de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și rectificarea înscrierilor de C.F., prin restabilirea situației anterioare de C.F. în ce privește imobilul din str. A.I., nu și imobilele din str. M. și str. U., cu privire la acestea din urmă fiind păstrată soluția din sentința civilă nr. 52 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj.

Cum limitele rejudecării au fost stabilite printr-o decizie devenită irevocabilă, ele se impun cu forță obligatorie instanței de trimitere, care trebuie să se conformeze dispoziției instanței de control judiciar, din acest punct de vedere fiind aplicabilă, pentru identitate de rațiune, soluția consacrată expres de legiuitor, prin art. 315 C. proc. civ., pentru hotărârile de casare din recurs.

În contextul arătat, cât timp toate cererile reclamantelor vizând imobilul din str. M. constatare nevalabilitate titlu stat, constatare nulitate contracte de vânzare-cumpărare și rectificare înscrieri în C.F., prin restabilirea situației anterioară de C.F. – au fost soluționate, în mod irevocabil, în primele două cicluri procesuale ale cauzei și cât timp limitele rejudecării, fixate prin decizia de casare, nu au vizat și acest imobil, în legătură cu care pârâta SC I.P. SA a fost chemată în judecată, această pârâtă nu-și mai legitima calitatea procesuală pasivă în rejudecarea cauzei, în al treilea ciclu procesual, cum corect s-a reținut și prin decizia recurată.

Susținerile recurentelor, potrivit cărora calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC I.P. SA ar fi trebuit analizată prin raportare la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, și la Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008, nu pot fi primite, deoarece o asemenea analiză presupunea, ca situație premisă, ca instanța de trimitere să fi rămas investită, în urma casării cu trimitere, cu pretenții privind imobilul în legătură cu care pârâta SC I.P. SA a fost chemată în judecată, cel din str. M., ceea ce nu este cazul în speță, conform celor deja arătate.

În concluzie, confirmând soluția primei instanțe, dată în rejudecarea cauzei, în al treilea ciclu procesual, de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I.P. SA, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre cu respectarea limitelor casării dispuse în ciclurile procesuale anterioare și a principiului puterii lucrului judecat atașat oricărei hotărâri judecătorești irevocabile.

3. Critica ce poate fi decelată din dezvoltarea celui de-al treilea motiv de recurs, cu privire la decizia recurată, vizează nelegala confirmare a soluției primei instanțe de respingere, ca inadmisibilă, a cererii formulate de reclamante în rejudecarea cauzei.

Este vorba despre cererea formulată la data de 11 aprilie 2011, în rejudecare, în al treilea ciclu procesual al cauzei, prin care se solicită instanței constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, prin compararea titlurilor părților, conform practicii C.E.D.O. și se critică decizia I.C.C.J. nr. 8238 din 17 octombrie 2006, în ce privește menținerea sentinței civile nr. 294/2003 a Tribunalului Cluj, sub aspectul soluționării, pe excepția de prescripție, a capătului de cerere în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.

Contrar susținerilor recurentelor, în mod legal această cerere a fost respinsă, ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar potrivit alin. (3) al aceluiași art., după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Rezultă că, în caz de casare parțială, instanța care rejudecă fondul trebuie să se limiteze numai la rezolvarea problemei care a atras casarea, ceea ce înseamnă că nu are dreptul să pună în discuție acea parte din hotărâre care, nefiind casată, a intrat în puterea lucrului judecat. În acest context al limitelor casării, nici modificarea cererii la instanța care rejudecă după casarea cu trimitere nu este admisibilă, întrucât s-ar crea o altă situație juridică decât aceea avută în vedere de instanța de recurs.

Or, în speță, prin decizia nr. 8238 din 17 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul din primul ciclu procesual al cauzei, sentința de fond din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj a fost menținută în partea referitoare la soluționarea capătului de cerere privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare (respins, urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune), iar casarea s-a dispus numai sub aspectul capetelor de cerere privind valabilitatea titlului statului și rectificarea înscrierilor în C.F.

Totodată, prin decizia civilă nr. 87/A din 24 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 310 din 20 ianuarie 2011 a I.C.C.J., s-a desființat numai în parte sentința de fond din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, în rejudecare, în al doilea ciclu procesual al cauzei, infirmându-se doar soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor în ce privește imobilul din str. A.I. Partea din sentința nr. 52 din 23 ianuarie 2009, referitoare la soluționarea capetelor de cerere privind valabilitatea titlului statului și rectificarea înscrierilor de C.F., prin restabilirea situației anterioare de C.F., pentru imobilele din str. M. și str. U., a intrat în puterea lucrului judecat, motivele de apel și, respectiv, de recurs formulate pe acest aspect de reclamante și de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj fiind găsite neîntemeiate.

Față de dispozițiile deciziilor de casare susmenționate, raportat la obligațiile impuse prin art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de trimitere era ținută să judece numai capetele de cerere în constatarea nevalabilității titlului statului și rectificarea înscrierilor în C.F., prin restabilirea situației anterioare de C.F., doar cu privire la imobilul din str. A.I., sens în care a și procedat, soluția dată capătului de cerere în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare privind toate cele trei imobile în litigiu, ca și soluțiile date capetelor de cerere în constatarea nevalabilității titlului statului și rectificarea înscrierilor în C.F., prin restabilirea situației anterioare de C.F., privind imobilele din str. M. și str. U., intrând sub puterea lucrului judecat.

Cum cererea formulată de reclamante în rejudecare, la data de 11 aprilie 2011, tinde la repunerea în discuție a valabilității contractelor de vânzare-cumpărare privind imobilele în litigiu, chestiune tranșată cu putere de lucru judecat prin decizia de casare parțială pronunțată în recursul din primul ciclu procesual al cauzei, precum și la schimbarea limitelor rejudecării stabilite prin această decizie de casare, ca și prin cea pronunțată în al doilea ciclu procesual, în mod legal această cerere a fost respinsă, ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Pe cale de consecință, decizia recurată, prin care s-a confirmat această soluție, este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente - art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

În contextul arătat, obstacolul juridic în examinarea, în rejudecarea după casarea cu trimitere, a cererii formulate de reclamante la data de 11 aprilie 2011, decurgând din aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., este unul legitim, scopul său fiind asigurarea securității raporturilor juridice. De aceea, nu se poate reține că prin respingerea, ca inadmisibilă, a acestei cereri, formulate în rejudecare, reclamantelor li s-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenție, din perspectiva dreptului de acces la instanță, criticile în acest sens nefiind fondate.

De altfel, și în cauzele C.E.D.O. invocate de recurente – cauza Lungoci contra României și cauza Vișan contra României, Curtea Europeană, în acord cu jurisprudența sa anterioară, a reafirmat că accesul la justiție nu este un drept absolut, acest drept presupunând prin chiar natura lui existența unei reglementari legale privind exercițiul dreptului și, pe cale de consecință, a unor limite.

În cauza Lungoci contra României, Curtea Europeană a reținut că art. 1201 C. civ. român - în temeiul căruia se respinsese cea de-a doua acțiune în revendicare a reclamantei din acea cauză, pentru existența autorității de lucru judecat - se încadrează în limitele normale de exercițiu a dreptului de acces la justiție și urmărește, fără nici un dubiu, un scop legitim - securitatea raporturilor juridice civile. Încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenție a fost reținută de Curte, în această cauză, nu pentru că reglementarea națională privind autoritatea de lucru judecat ar fi incompatibilă cu limitările dreptului de acces la un Tribunal, ci față de insuficienta motivare a instanței sub aspectul întrunirii condițiilor autorității de lucru judecat.

Tot astfel, în cauza Vișan contra României, Curtea Europeană a considerat că termenele de prescripție pentru introducerea unei acțiuni se numără printre limitările permise ale dreptului de acces la o instanță, însă a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenție din cauza respingerii cererii reclamantei privind acordarea de despăgubiri, ca prescrisă, în temeiul unei legi ce nu era în vigoare la data introducerii acțiunii.

Față de considerentele prezentate, reținând că nu sunt întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantelor, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

II. Cu privire la recursul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca:

În cadrul acestui recurs s-a invocat nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul calificării ca nevalabil a titlului statului asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, str. A.I., înscris în C.F. Cluj, susținându-se că problema validității titlului statului nu se putea rezolva prin raportare la dispozițiile Constituției de la data preluării, ci doar prin raportare la dispozițiile actului normativ de preluare.

Criticile în acest sens sunt nefondate.

Astfel, norma legală care stabilește criteriile de verificare a validității titlului statului este cea cuprinsă în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în conformitate cu care „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.”

Prin urmare, raportat la această normă, valabilitatea titlului statului pentru imobilele preluate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 se apreciază nu doar prin raportare la dispozițiile legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, cum greșit pretinde recurentul, ci și prin raportare la dispozițiile Constituției de la data preluării și ale tratatelor internaționale la care România era parte.

Aceste criterii de verificare a validității titlului statului sunt prevăzute cumulativ de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, așa încât neîntrunirea fie și numai a unuia dintre ele face ca titlul statului să nu fie valabil.

Or, în speță, chiar dacă dispozițiile Decretului nr. 92/1950, în temeiul căruia a fost preluat imobilul în litigiu, ar fi fost respectate la momentul preluării, titlul statului nu poate fi considerat valabil constituit în raport de reglementările Constituției de la acea vreme și ale tratatelor internaționale la care România era parte.

În acest sens, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, curtea de apel a procedat la verificarea conformității Decretului nr. 92/1950 cu Constituția de la 1948, în vigoare la data preluării și cu tratatele internaționale la care România era parte, categorie în care se asimilează Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Astfel, stabilind trecerea în proprietatea statului prin naționalizare, fără plată, a imobilelor proprietate particulară, Decretul nr. 92/1950 contravenea Constituției de la 1948, sub imperiul căreia a fost adoptat și aplicat, deoarece prin art. 8, Constituția de la 1948 recunoștea și garanta proprietatea privată, iar prin art. 10 stabilea, ca unică modalitate de trecere în proprietatea statului, a imobilelor proprietate particulară, exproprierea „pentru cauză de utilitate publică în baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită în justiție”.

De asemenea, Decretul nr. 92/1950 contravenea și Declarației Universale a Drepturilor Omului, care, prin art. 17, statua că orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

În atare condiții, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, titlul statului asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, str. A.I., nu este unul valabil, preluarea fiind contrară normelor constituționale și internaționale de la acea dată, în materia respectării dreptului de proprietate privată.

Față de aceste considerente, urmează a se reține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998], așa încât nu sunt întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca apare ca nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele T.M.J., T.M.C., R.A.M. și de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 298/A din data de 20 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.