Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 195/2003 AI generated

Mischaracterization of revindication as declaratory action and resolution of procedural capacity exception without debate

Case Number Decizia nr. 195/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal and quashed the appellate decision and the first-instance judgment, remanding the case to the Sector 2 Court for retrial, thereby allowing the claimant's action to proceed. The dispute involved a property claim regarding an 850-square-meter plot of land in Bucharest, where the lower courts had dismissed the suit on the grounds that the claimant lacked active procedural capacity and had mischaracterized the nature of the action. The Supreme Court determined that the lower instances violated the fundamental principles of adversarial and disposability proceedings by resolving a procedural exception without debate and by erroneously converting the claim from a revindication (recovery) action into a mere declaratory (constative) action. Based on these procedural violations, the court applied the presumption of prejudice under the civil procedure code, ordering absolute nullity of the prior acts and remanding the case for a substantive review by the competent lower court.

Legislator headnote

AI generated

art.129 C.proc.civ; Mischaracterization of revindication as declaratory action and resolution of procedural capacity exception without debate: Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.5, 8 și 9 C.proc.civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că instanțele investite cu o acțiune în realizare, a schimbat natura și înțelesul lămurit al cererii de chemare în judecată, prin a o caracteriza a fi în constatare. Totodată, instanțele au soluționat pricina pe o excepție, fără dezbateri și fără a ține seama că a justificat calitatea procesuală activă, ca reclamant.

Keywords

AI generated
action for a declaratory judgment procedural capacity Civil Procedure Code grounds for cassation procedural nullity adversarial proceedings
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

R O M Â N I A

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

SECȚIA CIVILĂ

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V.D.R.I. împotriva deciziei nr.123/A din 7 martie 2002 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă.

La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant prin avocat M.Z.P.și intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București prin consilier juridic O.O.

Procedura completă.

Avocat M.Z.P.a solicitat admiterea recursului, casarea cu trimitere la prima instanță – având dovedită calitatea procesuală activă.

Consilier juridic O.O. a pus concluzii de admiterea recursului.

Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de admiterea recursului, menționând că prin înscrisurile depuse se face dovada calității procesuale active, casarea cu trimitere la fond pentru lămurirea situației judiciare a imobilului.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 21 mai 1999, V.D.R.I.a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul General, pentru revendicarea unui teren de 850 mp situat în municipiul București, str.Icoanei (fostă Lahovari) nr.50, sector 2.

Tribunalul București, Secția a V-a civilă și contencios administrativ prin sentința nr.313 din 4 mai 2001, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă, prin decizia nr.123 din 7 martie 2002 a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, cu motivarea că acțiunea, caracterizată a fi în constatare, a fost introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.5, 8 și 9 C.proc.civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că instanțele investite cu o acțiune în realizare, a schimbat natura și înțelesul lămurit al cererii de chemare în judecată, prin a o caracteriza a fi în constatare. Totodată, instanțele au soluționat pricina pe o excepție, fără dezbateri și fără a ține seama că a justificat calitatea procesuală activă, ca reclamant.

Recursul este fondat.

Din economia reglementărilor cuprinse în art.129 C.proc.civ. rezultă că judecătorii, fiind obligați să respecte contradictorialitatea și disponibilitatea, ca principii ale procesului civil, sunt datori să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare. Totodată, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Cum, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată cricumscrie revendicarea și nu, exclusiv, constatarea existenței dreptului de proprietate (asupra bunului în litigiu), în mod eronat instanțele au caracterizat acțiunea ca fiind numai în recunoașterea dreptului (în constatare) și au soluționat-o, ca atare. Totodată, lipsa calității procesuale active, ca excepție, a fost soluționată fără dezbateri.

Întrucât aceste neregularități procesuale pun în evidență violarea de către instanțe a contradictorialității și disponibilității, ca principii fundamentale ale procesului civil, se impune, logic, prezumția simplă de vătămare, în sensul art.105 alin.2 C.proc.civ., sancționată cu nulitatea absolută a actelor îndeplinite în cauză.

Așa fiind și deoarece, urmare a neregularităților arătate, împrejurările de fapt și cele de drept ale pricinii au rămas nestabilite, se impune în temeiul art.314 și 313 C.proc.civ., admiterea recursului și casarea hotărârilor atacate cu trimiterea cauzei la prima instanță, pentru rejudecare. Instanța de trimitere se identifică a fi, în temeiul art.725 alin.3 combinat cu art.1 pct.1 și art.2 pct.1 lit.b C.proc.civ., Judecătoria Sectorului 2, unde urmează a fi trimis dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul V.D.R.I. împotriva deciziei nr.123/A din 7 martie 2002 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă.

Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr.313 din 4 mai 2001 a Tribunalului București – Secția a V-a civilă și de contencios administrativ, cu trimiterea cauzei la Judecătoria sectorului 2, spre competentă soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2003.