Material jurisdiction in real property litigation: jurisdiction fixed at filing value, immune to later expert valuations

Prin Sentința civilă nr. 433 din 23 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței, dispunându-se declinarea competenței în favoarea Judecătoriei sector 4 București.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că la 10 noiembrie 2006 când litigiul a fost înregistrat pe rolul judecătoriei, reclamanta nu a evaluat (prețuit) imobilul iar pârâții nu au contestat competența judecătoriei.

În calea de atac a apelului exercitată în primul ciclu procesual derulat în speță, reclamanta a precizat că valoarea obiectului cererii sale este de 2 miliarde, această valoare nu a fost contestată de intimații pârâți.

A mai reținut instanța că valoarea de circulație stabilită prin raportul de expertiză întocmit de Judecătoria sector 4 ca instanță de fond învestită cu rejudecarea cauzei, este cea actuală și cu valoarea de circulație de la data introducerii acțiunii.

Față de împrejurările menționate Tribunalul a apreciat că nu se poate ține seama de valoarea stabilită prin raportul de expertiză pentru stabilirea competenței materiale a instanței de judecată.

Astfel fiind sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, prin Sentința civilă nr. 5F din 18 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

Sesizarea Judecătoriei sectorului 4 București cu rejudecarea pe fond a litigiului pendinte s-a realizat ca urmare a desființării, în căile de atac, a sentinței pronunțate de aceeași judecătorie în primul ciclu procesual.

În ciclul procesual anterior în etapa apelului, reclamanta a făcut precizări cu privire la valoarea imobilului din litigiu, valoare ce a fost în mod evident avută în vedere de instanța de control judiciar (având în vedere obligația ce îi revenea potrivit art. 297 C. proc. civ.) în determinarea instanței competente material să rejudece pricina în fond, susținându-se că față de valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat de expert P.C., competența materială revine Tribunalului București.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P.M. și P.O. susținând că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, și ca atare s-a solicitat modificarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în sensul stabilirii competenței materiale în favoarea Tribunalului București.

Intimata L.V.V.E. prin concluziile scrise depuse la filele 13-14 s-a opus admiterii recursului.

Examinând hotărârea atacată prin prima motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 181 C. proc. civ. prevăd expres că instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior învestirii, intervin modificări în ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

Din perspectiva acestor dispoziții expuse competența materială în soluționarea litigiului revine într-adevăr Judecătoriei sectorului 4 București.

Ca atare, susținerile recurenților sunt nefondate și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P.M. și P.O. împotriva Sentinței civile nr. 5F din 18 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - DG