Competence for injunctions to cease timber exploitation: standalone civil obligation not to do vs. commercial accessory claim

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, secția civilă, la data de 3 decembrie 2009 reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei reprezentată de IPS P. Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a formulat în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava o cerere de ordonanță președințială.

Prin aceasta a solicitat, ca pe terenurile pe care le revendică, pârâta să fie obligată să nu mai lichideze masă lemnoasă și să nu mai efectueze lucrări de punere în valoare a terenurilor cu vegetație forestieră, să dispună ocoalelor silvice să nu mai emită autorizații de exploatare, să sisteze exploatarea, transportul și înstrăinarea masei lemnoase și să plătească daune cominatorii de 10.000 RON pe zi de întârziere, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Prin Sentința nr. 5306 din 10 decembrie 2009 Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

În motivare, s-a reținut că reclamantul își justifică aparența dreptului cu Sentința civilă nr. 538/2007 pronunțată de Tribunalul Suceava, cauza fiind de competența tribunalului în raport de criteriul valorii obiectului cererii.

În raport de aceasta, cererea de ordonanță președințială este una accesorie, motiv pentru care competența de soluționare revine tot tribunalului.

Prin Sentința civilă nr. 1225 din 1 iulie 2010 Tribunalul Suceava a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Curții de Apel Suceava pentru a pronunța regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că obiectul cererii îl constituie o obligația de a nu face, care, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) C. proc. civ. este de competența judecătoriei.

Având în vedere că Judecătoria Suceava și-a declinat deja competența, a fost sesizată Curtea de Apel Suceava, în sensul art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 9CC din 21 iulie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În motivare, s-a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este o obligație de a nu face, care nu are vreun caracter accesoriu ce ar atrage incidența art. 17 C. proc. civ.

Prin ordonanța președințială reclamantul urmărește sistarea temporară a acțiunilor de valorificare a materialului lemnos, iar valoarea economică a acestei acțiuni este imposibil de cuantificat, cu atât mai mult cu cât nu se poate cunoaște nici durata acestei interdicții, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei revine instanței – judecătoriei - de la sediul pârâtei.

Împotriva acestei sentințe pârâta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA - Direcția Silvică Suceava a declarat recurs, aducându-i critici de nelegalitate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta pârâtă susține că judecarea cererii de chemare în judecată este de competența Tribunalului Suceava, pe motiv că natura acestui litigiu este una comercială, neevaluabilă în bani.

În sprijinul afirmațiilor sale, recurenta a invocat numeroase hotărâri judecătorești, pronunțate în cauze similare.

Criticile formulate de recurentă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a legii.

Ca atare, se constată că indicarea în cererea de recurs și a pct. 7 a art. 304 C. proc. civ. s-a făcut formal, câtă vreme nu există nici o critică referitoare la motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei reprezentată de IPS P. Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a investit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat stabilirea în sarcina pârâtei, pe calea unei ordonanțe președințiale, a unei obligații de a nu face.

A invocat aparența calității de proprietar asupra terenurilor în cauză, prin admiterea acțiunii în revendicare, conform Sentinței nr. 583/2007 pronunțată de Tribunalul Suceava, rămasă definitivă.

Deși nu a precizat expres că ar exista identitate între terenurile ce au făcut obiectul acțiunii în revendicare și cele din ordonanța președințială, reclamantul a arătat că terenurile respective sunt bunuri care nu au ieșit, în realitate, niciodată din patrimoniul său.

După cum a reținut și Curtea de Apel în decizia criticată, obligația de a nu face ce se solicită a fi impusă pârâtei nu are un caracter accesoriu, care ar atrage incidența art. 17 C. proc. civ.

Prezenta cauză este o ordonanță președințială, acțiune de sine stătătoare, prin care reclamantul urmărește, în realitate, sistarea temporară a acțiunilor de valorificare a materialului lemnos de pe anumite suprafețe de teren cu vegetație forestieră. Valoarea economică a acestei interdicții nu se poate cuantifica, câtă vreme nu se cunoaște măcar durata sistării lucrărilor.

Sunt nefondate susținerile recurentei referitoare la caracterul comercial al activității sale, care ar atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului.

Aceasta deoarece prezentul litigiu are ca obiect impunerea unei anumite conduite din partea pârâtei de abținere de la o anumită activitate, obiect de natură civilă și neevaluabil în bani, competența de soluționare a unei asemenea cereri aparține judecătoriei, potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incidente motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA - Direcția Silvică Suceava împotriva Sentinței nr. 9CC din 21 iulie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - DG