Inadmissibility of appeal against judgment on motion for revision against irrevocable appellate decision
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible the appeal filed by the defendant against the Court of Appeal's decision upholding the lower court's ruling, thereby leaving in force the operative judgment that ordered the defendant to grant the claimants a specific labor group classification and issue corresponding certificates. The dispute concerned a labor conflict in which the claimants successfully petitioned for the assignment of a specific work group category under applicable administrative orders, a decision that had already survived a motion for revision and subsequent review. The decisive legal basis for the dismissal was the procedural inadmissibility of the appeal, grounded in the principle that judgments rendered on a motion for revision against an already irrevocable appellate decision are themselves final and not subject to further appeal under the relevant provisions of the Code of Civil Procedure regarding the limits of admissible appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against judgment on motion for revision against irrevocable appellate decision: Astfel după cum s-a arătat, decizia dată în contestație în anulare și recurată în dosarul de față reprezintă o decizie irevocabilă, în condițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. întrucât, prin aceasta, s-a soluționat calea de atac de retractare menționată, exercitată, la rândul ei, împotriva unei decizii date în recurs, în consecință, irevocabile, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 632 din 15 iunie 2009, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice SA.
A admis acțiunea formulată de reclamanții N.C., V.N., D.I.C., P.I., P.V., V.G., B.G., I.N., I.S., A.N., G.C.D., N.I.N., B.D., C.V., D.P., D.I., G.R. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice SA București.
A fost obligată pârâta să acorde reclamanților grupa I de muncă, în conformitate cu prevederile ordinului nr. 50/1990, pentru perioadele indicate de aceștia în cererile de precizare a acțiunii aflate la dosar, și să le emită adeverințe cu mențiunile de mai sus.
Această hotărâre a fost menținută prin decizia nr. 1428/R-CM din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, conform căreia s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice SA București, respinsă prin decizia nr. 1917/R-CM din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Această decizie a fost atacată cu recurs, de către pârâtă, cale de atac ce formează obiectul prezentului dosar.
Față de hotărârea atacată și de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, pe care o consideră întemeiată, pentru următoarele argumente:
Conform textului de lege sus-menționat, hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Astfel după cum s-a arătat, decizia dată în contestație în anulare și recurată în dosarul de față reprezintă o decizie irevocabilă, în condițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. întrucât, prin aceasta, s-a soluționat calea de atac de retractare menționată, exercitată, la rândul ei, împotriva unei decizii date în recurs, în consecință, irevocabile, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod.
Cum, potrivit art. 299 C. proc. civ., nu pot fi atacate cu recurs decât hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel și, în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, nu și cele date în recurs, rezultă că și hotărârea dată în contestația în anulare exercitată împotriva unei decizii din recurs nu este susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac.
În consecință, față de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat împotriva deciziei date în contestație în anulare, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea Compania Națională de Transport al Energiei Electrice SA împotriva deciziei civile nr. 1917/R-CM din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2010.