Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3708/2003 AI generated

Provisional arrest in extradition proceedings: precedence of special law over general criminal procedure for duration and legal basis

Case Number Decizia nr. 3708/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) partially admitted the Public Prosecutor’s appeal, reversed the lower court’s legal basis and duration for the provisional arrest, and ordered the continued detention of the fugitive for 15 days under the special extradition statute, while dismissing the defendant’s appeal and imposing court costs. The dispute concerned the procedural framework for provisional preventive arrest in an extradition case involving a fugitive sought by German authorities for vehicle theft, where the Court of Appeal had erroneously applied the general Code of Criminal Procedure instead of the special law governing extradition. The ICCJ held that the specific provisions of Law No. 296/2001 on Extradition, particularly Article 33(1) and (4), take precedence over the general Code, allowing for a detention period of up to 40 days pending the receipt of formal extradition documents, rather than the 7-day limit imposed by the general criminal procedure rules.

Legislator headnote

AI generated

art. 33 pct. 1 din Legea nr. 296/2001, art. 148 lit. h) C. proc. pen, art. 246 C. pen, art. 33 din Legea nr. 296/2001, art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Provisional arrest in extradition proceedings: precedence of special law over general criminal procedure for duration and legal basis: The dispute concerned the procedural framework for provisional preventive arrest in an extradition case involving a fugitive sought by German authorities for vehicle theft, where the Court of Appeal had erroneously applied the general Code of Criminal Procedure instead of the special law governing extradition. The ICCJ held that the specific provisions of Law No. 296/2001 on Extradition, particularly Article 33(1) and (4), take precedence over the general Code, allowing for a detention period of up to 40 days pending the receipt of formal extradition documents, rather than the 7-day limit imposed by the general criminal procedure rules.

Keywords

AI generated
detention pending extradition code of criminal procedure grounds for cassation pending proceedings provisional admission rule of law

Cited Legislation

AI generated
art. 33 pct. 1 din Legea nr. 296/2001
În baza dispozițiilor art. 33 pct. 1 din Legea nr. 296/2001, a mandatului de arestare preventivă emis de Curtea din Rottweil – Germania în dosarul nr.
art. 148 lit. h) C. proc. pen
151 și art. 148 lit. h) C. proc. pen.
art. 246 C. pen
Curtea a considerat întemeiată sesizarea, întrucât din actele dosarului rezultă că împotriva urmăritului O.G., Curtea din Rottweil – Germania a emis mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt de autovehicule, prevăzută de art. 246 C. pen.
art. 33 din Legea nr. 296/2001
În baza dispozițiilor art. 33 pct.
art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen
Procedural basis cited in the dispositive for admitting the prosecutor's appeal and quashing the decision regarding the legal grounds and duration of the arrest.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the defendant's appeal as unfounded.
art. 33 pct. 1 și 4 din Legea nr. 296/2001
Substantive legal basis cited in the dispositive to order the provisional detention of the fugitive under the special extradition law instead of the general criminal procedure code.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive for admitting the prosecutor's appeal and quashing the decision regarding the legal grounds and duration of the arrest.

art. 33 pct. 1 și 4 din Legea nr. 296/2001

Substantive legal basis cited in the dispositive to order the provisional detention of the fugitive under the special extradition law instead of the general criminal procedure code.

art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the defendant's appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 septembrie 2003, Curtea de Apel Iași a admis sesizarea nr. 2608/ II din 5 septembrie 2003, formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, și

În baza dispozițiilor art. 33 pct. 1 din Legea nr. 296/2001, a mandatului de arestare preventivă emis de Curtea din Rottweil – Germania în dosarul nr. 6 GS 510/2003 și a dispozițiilor art. 146, art. 151 și art. 148 lit. h) C. proc. pen. român, a dispus arestarea provizorie preventivă a urmăritului O.G. începând de la 6 septembrie 2003, la 12 septembrie 2003, inclusiv și emiterea mandatului de arestare provizorie preventivă a acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iași a reținut că parchetul de pe lângă aceeași curte, a solicitat instanței arestarea provizorie a lui O.G., cu motivarea că acesta este urmărit internațional pentru săvârșirea unor fapte penale comise pe teritoriul Germaniei, astfel că și anterior introducerii procedurilor de extrădare, se impune arestarea acestuia.

Curtea a considerat întemeiată sesizarea, întrucât din actele dosarului rezultă că împotriva urmăritului O.G., Curtea din Rottweil – Germania a emis mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt de autovehicule, prevăzută de art. 246 C. pen. al Republicii Federale Germania.

Totodată, s-a avut în vedere că potrivit art. 33 pct. 1 din Legea nr. 296/2001, privind extrădarea, în caz de urgență, autoritățile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea unei cereri de extrădare.

Coroborând aceste dispoziții cu cele înscrise în art. 146, art. 151 și art. 148 lit. h) C. proc. pen. român, instanța a considerat întemeiată sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a admis-o în sensul sus-arătat.

Împotriva încheierii din 5 septembrie 2003 a Curții de Apel Iași, au declarat recurs atât parchetul de pe lângă acea curte, cât și persoana urmărită.

În recursul său, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, a criticat încheierea cu privire la temeiurile arestării provizorii a persoanei urmărite, susținând că s-a făcut greșit aplicarea art. 146, art. 151 și art. 148 lit. h) C. proc. pen., în loc să se dispună arestarea provizorie în temeiul art. 33 pct. 1 și 4 din Legea nr. 296/2001 privind extrădarea.

Ca urmare, instanța a dispus arestarea provizorie pe o durată prea scurtă, față de dispozițiile legii speciale ce trebuie aplicată în speță.

Criticile sunt fondate.

Într-adevăr, deși extrădarea și aspectele legate de aceasta, inclusiv cele care interesează arestarea provizorie, sunt reglementate printr-o lege specială, respectiv Legea nr. 296/2001, având prioritate față de dreptul comun, totuși instanța a aplicat dispozițiile art. 146, art. 151 și art. 148 lit. h) C. proc. pen., dispunând greșit arestarea provizorie a urmăritului în baza acestor texte.

Ca urmare și termenul de arestare provizorie a fost stabilit în baza acestor texte de lege, la numai 7 zile.

Acest termen deși este în limita termenului de 18 zile prevăzut de legea specială (art. 33 pct. 4), el este implicit și termenul final, neputând fi prelungit.

Or, legea specială prevede că arestarea provizorie va înceta după 40 zile, dacă în acest interval, statul român nu a fost sesizat prin cerere de extrădare și documentele prevăzute de lege, deci poate dura până la 40 zile.

Totodată, termenul fixat, de numai 7 zile, apare și ca insuficient pentru introducerea cererii de extrădare și depunerea actelor necesare.

În concluzie, se constată deci, că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 171 C. proc. pen.

Persoana urmărită O.G., în recursul său a susținut că se consideră nevinovat, în care situație s-a dispus greșit arestarea provizorie, solicitând casarea încheierii și respingerea cererii de arestare provizorie.

Critica este nefondată.

Curtea de Apel Iași a constatat corect că cererea de arestare provizorie îndeplinește condițiile prevăzute de art. 33 din Legea nr. 296/2001, fiind indicată existența mandatului de arestare preventivă, informații suficiente despre infracțiunea pentru care se va cere extrădarea, timpul și locul unde a fost săvârșită, precum semnalmentele persoanei căutate, care au corespuns întrutotul cu cele ale lui O.G.

Deci, arestarea provizorie a acestuia, în vederea unei posibile introduceri a unei cereri de extrădare, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Pentru considerentele ce preced, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, numai cu privire la temeiurile de drept ale arestării preventive a persoanei urmărite și la durata acestei măsuri.

Se va înlătura aplicarea prevederilor art. 146, art. 151 și art. 148 lit. h) C. proc. pen. și în baza art. 33 pct. 1 și 4 din Legea nr. 296/2001, se va dispune arestarea provizorie a lui O.G. pe o perioadă de 15 zile, de la 6 septembrie 2003, la 20 septembrie 2003.

Restul dispozițiilor încheierii se va menține.

Recursul declarat de persoana urmărită, fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva încheierii din 5 septembrie 2003 a Curții de Apel Iași în dosarul nr. 3897/2003.

Casează încheierea atacată numai în ceea ce privește temeiurile arestării provizorii a persoanei extrădabile O.G. și la durata acestei măsuri.

Înlătură aplicarea prevederilor art. 146, art. 151 și art. 148 lit. h) C. proc. pen.

În baza art. 33 pct. 1 și 4 din Legea nr. 296/2001 dispune arestarea provizorie a persoanei extrădabile O.G. pe o durată de 15 zile, cu începere de la 6 septembrie 2003, la 20 septembrie 2003 inclusiv.

Menține restul dispozițiilor încheierii.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea extrădabilă O.G.

Obligă pe partea extrădabilă O.G. la 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2003.