Inadmissibility of appeal against decision dismissing contestation in annulment of irrevocable appellate decision
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby leaving the lower court's decision in force. The dispute concerned a civil family matter where the appellant challenged a decision by the Court of Appeal Alba Iulia that had dismissed a contestation in annulment against a prior civil decision. The decisive legal basis for the dismissal was the violation of procedural admissibility requirements: the challenged decision was issued in response to a contestation in annulment and was therefore unchallengeable by ordinary appeal, as the underlying decision had already been pronounced on appeal and was irrevocable under Article 377(2)(5) of the Code of Civil Procedure, which excludes such decisions from the scope of the appeal remedy, while Article 320(3) limits the admissibility of the appeal to decisions subject to the same appeals as the underlying act.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 alin. (1) C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against decision dismissing contestation in annulment of irrevocable appellate decision: Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului constată următoarele:
Prin decizia nr. 28 din 6 martie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, a respins contestația în anulare formulată de I.I. împotriva deciziei civile nr. 149 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosar nr. 086/272/2009, în contradictoriu cu intimata J. (fostă I.) M.D.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul I.I.
Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de recurs, constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Or, în speță, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este decizia civilă nr. 28 din 6 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a respins contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 149 din 12 decembrie 2011 a aceleiași instanțe.
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Se reține că hotărârea atacată cu contestație în anulare, respectiv decizia civilă nr. 149 din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia este o decizie irevocabilă, pronunțată în recurs, fiind deci, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi recurată.
Astfel, decizia pronunțată în soluționarea contestației în anulare fiind irevocabilă, nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care declarând recurs împotriva respectivei decizii, contestatorul nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Astfel fiind, recursul contestatorului se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul I.I. împotriva deciziei nr. 28 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2013.