Restitution claim against local authorities upheld after State removed as co-defendant.

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 23 noiembrie 2007 reclamantul O.S. a chemat în judecată pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local Constanța pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la emiterea dispoziției potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, autorul său Z.O. a fost proprietarul imobilului, ce forma trei loturi după cum urmează: lotul nr. 5 din careul 279 în suprafață de 393,00 m.p., lotul nr. 9 din careul 279, în suprafață de 313,70 m.p., și lotul nr. 11, din careul 279 în suprafață de 393 m.p., loturi unite între ele, pe care erau edificate următoarele construcții: han, restaurant, bucătării, spații de locuit, băi, grajduri, ateliere adiacente, magazii și alte dependințe.

A mai arătat reclamantul că, atât terenurile cât și construcțiile au fost preluate abuziv de către Statul Român prin Decretul nr. 111/1951, iar ulterior construcțiile au fost demolate, astfel că în temeiul Legii nr. 10/2001 a notificat unitatea deținătoare, fără a primi un răspuns din partea acesteia. Reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri bănești.

Prin sentința civilă nr. 84 din 18 aprilie 2008 Tribunalul Constanța a respins acțiunea reclamantului ca nefondată, întrucât în cazul măsurilor reparatorii instanța nu are competenta de a se pronunța.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul O.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite.

Curtea de Apel Constanța – secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale prin decizia nr. 66/C din 4 martie 2009 a admis apelul formulat de reclamant, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut, în esență că, prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții beneficiare.

S-a reținut că, pârâtul Municipiul Constanța prin Primar a încălcat dispozițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, refuzând să răspundă în termenul legal la notificarea formulată de reclamant, iar temporizarea cererii reclamantului fără un temei legal a deschis celui vătămat accesul la justiție, în condițiile art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Constatând că prima instanță a soluționat recursul fără a intra în cercetarea fondului contestației, iar prin hotărârea apelată nu s-a dat un răspuns explicit și specific reclamantului în legătură cu temeinicia pretenției lui de acordare a unor despăgubiri bănești pentru imobilul preluat în baza Decretului nr. 111/1951, curtea a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 1174 din 12 noiembrie 2009 Tribunalul Constanța a admis acțiunea modificată, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamantul O.S. în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:

A obligat pârâții să acorde reclamantului în compensare alte bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Municipiul Constanța, ce avea următoarele loturi: lotul nr. 9, careul 279 în suprafață de 313,70 m.p.; careul 279, lotul nr. 11 în suprafață de 393 m.p., și lotul nr. 5, careul 279 în suprafață de 393 m.p., și pentru construcțiile edificate pe acestea.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că, reclamantul a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la restituirea bunurilor preluate abuziv cât și a dreptului de proprietate asupra acestora.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.

Motivând apelul, a susținut că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, legitimarea procesuală pasivă revine instanței investite cu soluționarea notificării, în speță Primăria orașului Constanța prin Primar.

Într-un singur caz, are calitate procesual pasivă, și anume când unitatea deținătoare nu a fost identificată.

Curtea de Apel Constanța – secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale prin decizia nr. 82/C din 26 aprilie 2010 a admis apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța în contradictoriu cu reclamantul O.S. și intimații pârâți Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța împotriva sentinței civile nr. 1174 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a respins acțiunea formulată împotriva acestui pârât.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că legitimarea procesual pasivă potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, entității investite cu soluționarea notificării, în speță Primăria Municipiului Constanța prin Primar și Consiliului Local Constanța.

De la această regulă, legiuitorul a prevăzut o singură excepție, cea instituită prin prevederile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, „în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei sau de la data comunicării, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de lege”.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au susținut următoarele critici de nelegalitate.

Singura entitate care ar putea fi obligată la despăgubire este Statul Român cu excluderea unității deținătoare, aceasta fiind în spiritul mecanismului reglementat de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, și în consens cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a decis faptul că Fondul Proprietatea nu este funcționabil.

În atare situație, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Analizând recursul în raport de criticile formulate Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001 republicată doar în situația de excepție prevăzută de art. 28 din legea specială, în cazul în care unitatea deținătoare nu poate fi identificată.

În speță, reclamantul O.S. a notificat Primăria Municipiului Constanța prin Primar la data de 10 iulie 2001, iar instanțele de judecată au fost investite cu o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 din legea specială.

Or, în condițiile în care niciuna din părți nu a invocat că deținătorul bunurilor în litigiu nu ar fi cunoscut, nu pot fi incidente dispozițiile art. 28 din Legea nr. 10/2001.

Modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 au scindat procedura administrativă prealabilă în două etape: etapa ce se desfășoară la unitatea deținătoare, finalizată prin dispoziție sau decizie prin care se face propunere pentru acordarea despăgubirilor și etapa ce se desfășoară la Comisia Centrală care stabilește cuantumul despăgubirilor.

În speță, contestația vizează dispoziția emisă de unitatea deținătoare, aceasta fiind titular de obligații și nu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cum greșit se susține.

Față de obiectul acțiunii nici critica vizând nefuncționalitatea Fondului Proprietatea nu este întemeiată.

În raport cu cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța împotriva deciziei civile nr. 82/C din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța – secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2011.