Revision of final judgment on property restitution: inapplicability of *minus petita*, non-existence of object, and contradiction within same procedural litigation

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală la data de 30 aprilie 2009 sub nr. 3779/1/2009, reclamanta Z.N.D., în nume propriu și în calitate de mandatară a reclamanților A.P.V., M.O. (în prezent decedat, actualmente prin moștenitor M.C.A.M.) și M.N.P., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 4277 din 31 martie 2009 pronunțată de această instanță în dosarul nr. 2763/90/2006 în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2, 3 și 7 alin. (2) C. proc. civ. și, ca efect al revizuirii, casarea hotărârii instanței de recurs, respingerea recursului formulat de Primăria Ionești, admiterea pe fond a acțiunii, restituirea imobilelor notificate, libere de orice sarcini, în temeiul art. 2 alin. (2) și art. 9 al Legii nr. 10/2001, acordarea despăgubirilor materiale în sumă de 40.000 dolari S.U.A. pentru construcțiile demolate și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei.

În susținerea cererii, revizuenții au arătat că prin hotărârea pronunțată în recurs s-a procedat la o expropriere ilegală și fără despăgubiri bănești, prin care s-au acoperit, în fapt, abuzurile săvârșite de cele două comisii, comunală și județeană Vâlcea.

Revizuenții au mai arătat că, admiterea recursului și respingerea pe fond a acțiunii constituie o promovare a infracțiunilor de fals material, fals intelectual, uz de fals și fraudă la lege pe post de probe în administrarea actului de justiție, fiind luate în considerare exclusiv probatoriile pârâților, fără a se lua în considerare capetele 2, 3, 4, 5 din cererea introductivă de instanță, respectiv, solicitarea de prezentare a titlurilor prin care au fost însușite imobilele notificate, anularea înstrăinărilor abuzive, restituirea în posesie a bunurilor notificate, acordarea de măsuri reparatorii bănești pentru construcțiile distruse, astfel cum au fost enumerate în cerere.

S-a mai precizat că măsurile reparatorii constituie un drept și nu o favoare, că activitatea Primăriei Ionești în etapa administrativă a încălcat prevederile legale în materie, întrucât a cunoscut și a luat parte la preluările abuzive, iar activitatea procesuală a acestei instituții s-a limitat la recunoașterea preluării fără titlu a imobilelor notificate, declarații false și contradictorii făcute prin întâmpinare și adresele emise, refuzul de a chema în judecată, în calitate de intervenient în interes propriu, pe ocupanții terenurilor notificate, prezentarea de probe în instanță cu încălcarea art. 68 C. proc. civ.

De asemenea, revizuenții apreciază că motivele de recurs nu au fost încadrate și nu nici nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ., reprezentând, în realitate, o cerere adresată instanțelor de a încălca normele ce reglementează proprietatea, apărarea dreptului la proprietate și legile speciale ale retrocedărilor.

Cererea de revizuire este nefondată în considerarea următoarelor argumente:

Pct. 2 al art. 322 C. proc. civ. constituie o exigență a principiului disponibilității procesuale, principiu în conformitate cu care instanța este ținută să statueze numai în limitele în care a fost învestită.

Textul legal sus-menționat însă, în ipoteza pe care revizuenții o consideră incidentă în cauză, astfel cum a fost precizată de apărătorul acestora la termenul de judecată din 2 martie 2011, respectiv, situația în care instanța s-a pronunțat minus petita (instanța nu s-a pronunțat asupra unei pretenții care a fost dedusă în justiție), nu poate fi reținut în cauză.

Astfel, prin decizia nr. 4277 din 31 martie 2009, Înalta Curte s-a pronunțat asupra recursului declarat de Primăria Ionești împotriva deciziei civile nr. 12/A din 25 ianuarie 2008 a Curții de Apel Pitești, recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și cu care a fost legal învestită prin cererea formulată la data de 11 martie 2008, în sensul admiterii acestuia, cu consecința casării hotărârilor pronunțate în cauză și a respingerii ca nefondate a acțiunii reclamanților.

Potrivit art. 314 C. proc. civ. „Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite”.

Rezultă că, soluționând recursul, instanța supremă nu mai procedează la o analiză a probatoriilor deja administrate, ci realizează o aplicare și interpretare corectă a legii incidente în litigiul dedus judecății, litigiu în raport de care împrejurările de fapt au fost stabilite de instanțele anterioare și nu mai pot fi puse în discuție.

Este, dealtfel, ceea ce a și făcut instanța de recurs în cauză, atunci când a constatat că pentru o parte din pretențiile reclamanților este incident art. 8 din Legea nr. 10/2001,ce exclude din sfera de aplicare a acestei legi imobilele ce au făcut obiectul legilor fondului funciar, iar pentru cealaltă parte a pretențiilor acestora, respectiv, diferențele de teren ce nu au făcut obiectul legilor fondului funciar, ar fi fost incidente dispozițiile Legii nr. 247/2005 privind acordarea de despăgubiri, dar numai în situația constatării nulității actelor translative de proprietate, aspect ce nu se regăsește însă în speță.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ., și anume, împrejurarea că obiectul pricinii nu se mai află în ființă, nici acest motiv nu este incident în cauză, întrucât, pe de o parte, revizuenții nu au precizat în concret care ar fi „obiectul care nu se mai află în ființă”, iar pe de altă parte, pentru a fi incident acest motiv de revizuire este necesar ca prin hotărâre debitorul să fi fost obligat să predea un bun cert și determinat.

Or, în speță, prin hotărârea ce se vrea a fi revizuită, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca nefondată nu pentru inexistența/dispariția bunurilor a căror restituire s-a solicitat, ci pentru faptul că față de o parte din aceste bunuri nu este incidentă legea specială de reparație invocată de reclamanți, iar pentru partea de bunuri față de care ar fi putut opera măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 247/2005 nu este îndeplinită condiția constatării nulității actelor de înstrăinare.

În ceea ce privește art. 322 pct. 7 C. proc. civ., potrivit acestui text legal revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Condiția contrarietății de hotărâri nu este îndeplinită în situația în care soluțiile contradictorii au fost pronunțate în aceeași cauză pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac exercitate de părți.

Or, în speță, din precizarea făcută de apărătorul revizuenților la termenul din 2 martie 2011 cu privire la hotărârile pe care le consideră contradictorii în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., rezultă că această condiție de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită, întrucât contrarietatea vizează două hotărâri judecătorești pronunțate în cicluri procesuale diferite ale aceluiași proces.

Astfel, cele două hotărâri despre care se susține că ar fi contradictorii în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., au fost pronunțate în exercitarea căilor de atac de care părțile au uzat conform legii, nefiindu-le deci, aplicabile, dispozițiile legale anterior citate.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de Z.N.D., A.P.V., M.N.P., M.C.A.M. împotriva deciziei nr. 4277 din 31 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2011.