Maintenance of pretrial detention for continued drug trafficking: concrete danger to public order and adequacy of less restrictive measures

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 15056/3/2012 (nr. 2305/2012), printre altele, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar în baza art. 3002 și art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului N.L.B.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că prin sentința penală nr. 851 din 05 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 15056/3/2012, s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea inculpatului N.L.B. de schimbare a încadrării juridice pentru actul material din data de 11 martie 2012, în infracțiunea de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.L.B. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată.

A fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 11 martie 2012 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În fapt, s-a reținut că, în perioada februarie 2012-martie 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul N.L.B. a realizat operațiuni ilicite privind circulația drogurilor de mare risc, respectiv a deținut în vederea vânzării, a intermediat vânzarea și a vândut diferite cantități de cocaină, împrejurări în care, la datele de 02 februarie 2012 și 08 februarie 2012, a vândut colaboratorului sub acoperire „P.V." - nume de cod, cantitatea totală de 1,89 grame substanță ce conține cocaină în amestec cu fenacetină și levamisol, pentru suma totală de 200 euro, iar la data de 11 martie 2012 a deținut în vederea vânzării în vestimentația personală și în apartamentul în care locuia fără forme legale cantitatea totală netă de 11,45 grame cocaină, 36 comprimate ecstasy și 20,55 grame cannabis.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul N.L.B., Curtea de Apel București fiind învestită cu soluționarea căii de atac.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de apel a constatat că inculpatul N.L.B. a fost arestat preventiv prin încheierea din 12 martie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7528/3/2012, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.

S-a reținut că probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată (și condamnat în primă instanță), fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.

Ca atare, s-a apreciat că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptei.

În speța dedusă judecății, s-a avut în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

La acest moment procesual, nu au fost identificate motive întemeiate pentru punerea inculpatului în libertate, apreciindu-se că întregul material probator administrat în cauză impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă alternativă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, s-a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

S-a reținut că pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care inculpatul se bucură conform legislației în vigoare.

Astfel fiind, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului N.L.B. și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

Împotriva încheierii anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.L.B., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, mai puțin restrictivă.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de apel.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, se constată că, în cauză, s-a dispus prin sentința penală nr. 851 din 05 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

În ceea ce privește solicitarea recurentului inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta Curte se raportează atât la elementele ce privesc fapta presupus comisă, cât și la cele ce privesc persoana inculpatului. Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive [conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.] poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri, neprivative de libertate.

Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezentă punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de acesta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmonovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunii presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptei, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le produc în societate, conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea în libertate a inculpatului.

Aceste considerente justifică dispoziția primei instanțe, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fî respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.L.B. împotriva încheierii din 5 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 15056/3/2012 (nr. 2305/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 ronlei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2013.