Extraordinary appeal for annulment: inapplicability of irregular summons ground to represented appellant and rejection of civil party bankruptcy as basis for terminating criminal proceedings not requiring preliminary complaint

Asupra cererii de contestație în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la 1 octombrie 2012, numitul M.H. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 2856 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 45929/3/2010.

În motivarea demersului său, contestatorul a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 386 lit. a) și c) din C. proc. pen. în sensul că procedura de citare cu părțile civile nu a fost legal îndeplinită și că instanța nu a pronunțat încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. f) din C. proc. pen. cu privire la partea civilă SC C.E. SRL, deși la dosar existau dovezi în acest sens.

Înalta Curte, examinând motivele invocate prin prisma dispozițiilor art. 386 și urm. din C. proc. pen., constată că prezenta contestație în anulare , formulată de contestatorul M.H. , este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) și lit. e) din C. proc. pen. este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, instanța verifică dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 din C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de atac formulate, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 din C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Înalta Curte analizând cererea de față constată că primul motiv al cererii de contestație în anulare indicat de contestator cel prevăzut de art. 386 lit. a) din C. proc. pen. nu este incident în speță.

Art. 386 lit. a) din C. proc. pen. vorbește de situația în care procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Prin „parte" legiutorul se referă la însăși persoana care promovează cererea de contestație în anulare, în speță, contestatorul M.H., cu care procedura a fost legal îndeplinită pentru termenul din 18 septembrie 2012 acesta fiind personal asistat de apărător ales avocat M.M. decizia nr. 2856 din 18 septembrie 2012 și nu la celelalte părți din proces, cum acesta a arătat.

Nici cel de al doilea motiv al cererii de contestație în anulare, art. 386 lit. c) raportat la art. 10 lit. f) din C. proc. pen., nu este incidente în speță.

Instanța pronunță încetarea procesului penal în cazul art. 10 lit. f) din C. proc. pen. atunci când lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Or, în cauza de față procesul penal nu a fost început ca urmare a unei plângeri prealabile, ci actul de sesizare al instanței, a fost rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București nr. 1060/P/2007, pentru o infracțiune care nu se cercetează la plângere prealabilă, nefiind o cauză de încetare a procesului penal împrejurarea că față de una din părțile civile, în speță SC C.E. SRL, la 1 aprilie 2010 s-a dispus declanșarea procedurii falimentului iar la 17 iunie 2011 aceasta a fost radiată.

Raportând aspectele teoretice prezentate speței de față, se constată că formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de către instanța de recurs nu poate constitui un temei pentru constatarea admisibilității contestației în anulare, printre cele 5 cazuri prevăzute de art. 386 din C. proc. pen. negăsindu-se criticile formulate de contestator astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) din C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul M.H.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul M.H. împotriva deciziei penale nr. 2856 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 45929/3/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2013.