Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3601/2003 AI generated

Suspension of prison sentence execution for health reasons: failure to meet statutory medical criteria for interruption of detention.

Case Number Decizia nr. 3601/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower courts' denial of the incarcerated individual's request to suspend the execution of an eight-year prison sentence for medical reasons, and ordered the appellant to pay 700,000 lei in judicial costs. The dispute centered on a petition for the interruption of sentence execution due to health issues, where the defendant challenged the instance decisions as containing a grave factual error, but the medical expertise confirmed that the necessary surgical intervention could be safely deferred until after the completion of the sentence, and the individual could be treated within the detention facility's sanitary network. Relying on the medical conclusions, the court held that the statutory requirements under Article 455 in relation to Article 453(a) of the Code of Criminal Procedure for suspension were not met, rendering the appeal unfounded under Article 38515(1)(b) of the same Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 lit. a) C. proc. pen, art. 3859 pct. 18 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 C. proc. pen; Suspension of prison sentence execution for health reasons: failure to meet statutory medical criteria for interruption of detention: În cauză s-a efectuat expertiza medico-legală care a concluzionat că poate fi tratat în rețeaua sanitară a D.G.P. și să-și efectueze intervenția chirurgicală după executarea pedepsei, astfel încât, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 455 raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen.

Keywords

AI generated
suspension of prison sentence medical reasons criminal sentence costs of detention expulsion despite health conditions compulsory medical treatment

Cited Legislation

AI generated
art. 453 lit. a) C. proc. pen
455 raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen.
art. 3859 pct. 18 C. proc. pen
Împotriva acestei decizii, petiționarul, în termen legal, a declarat recurs considerând-o nelegală și netemeinică prin consfințirea sentinței de respingere a cererii sale, o gravă eroare de fapt (art. 3859 pct. 18 C. proc. pen).
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
De aceea, pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnat, cu obligarea sa, conform art.
art. 192 C. proc. pen
191 și art. 192 C. proc. pen., la cheltuieli judiciare către stat, care să includă onorariul avocatului din oficiu.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de față;

Din actele dosarului rezultă următoarele:

Prin sentința penală nr. 119 din 19 februarie 2003, Tribunalul Constanța, a respins, ca nefondată, cererea condamnatului petiționar M.F., privind întreruperea, pentru motive de sănătate, a executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 107/2001 de Tribunalul Constanța.

În cauză s-a efectuat expertiza medico-legală care a concluzionat că poate fi tratat în rețeaua sanitară a D.G.P. și să-și efectueze intervenția chirurgicală după executarea pedepsei, astfel încât, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 455 raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 123/P/11 aprilie 2003, pronunțată în dosarul penal nr. 281/P/2003 a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, petiționarul, în termen legal, a declarat recurs considerând-o nelegală și netemeinică prin consfințirea sentinței de respingere a cererii sale, o gravă eroare de fapt (art. 3859 pct. 18 C. proc. pen).

A solicitat casarea hotărârilor și admiterea cererii sale, urmată de întreruperea detenției.

Curtea, examinând decizia și sentința în raport de motivul invocat, cât și din oficiu, constată că recursul este nefondat.

Instanțele au procedat corect, ținând seama de concluzia actului medical și aplicând dispozițiile legale. De aceea, pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnat, cu obligarea sa, conform art. 191 și art. 192 C. proc. pen., la cheltuieli judiciare către stat, care să includă onorariul avocatului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 123 din 11 aprilie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Obligă recurentul la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9 septembrie 2003.