Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4214/2012 AI generated

Inadmissibility of appeal against order denying substitution of preventive detention under criminal procedure code

Case Number Decizia nr. 4214/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the defendant, thereby upholding the Court of Appeal's order that refused the substitution of preventive detention with house arrest. The dispute concerned the defendants' request to replace their preventive arrest measure, which the appellate court had rejected on the grounds that the original grounds for detention—specifically the presumption of guilt for offenses punishable by more than four years' imprisonment and the concrete danger to public order—remained unchanged. The decisive legal basis was Article 141 of the Code of Criminal Procedure, which expressly prohibits any appeal against the court order rejecting a request for the revocation, substitution, or expiration of a preventive measure, making the lower court's decision final and precluding further judicial review under the principle of the legality of legal remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 din Constituția, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against order denying substitution of preventive detention under criminal procedure code: The dispute concerned the defendants' request to replace their preventive arrest measure, which the appellate court had rejected on the grounds that the original grounds for detention—specifically the presumption of guilt for offenses punishable by more than four years' imprisonment and the concrete danger to public order—remained unchanged. The decisive legal basis was Article 141 of the Code of Criminal Procedure, which expressly prohibits any appeal against the court order rejecting a request for the revocation, substitution, or expiration of a preventive measure, making the lower court's decision final and precluding further judicial review under the principle of the legality of legal remedies.

Keywords

AI generated
preventive detention code of criminal procedure judicial review grounds for cassation principle of legality imprisonment

Cited Legislation

AI generated
art. 129 din Constituția
Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Provision applied in the dispositive to order the appellant to pay the judicial costs.
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen
Legal basis cited to dismiss the appeal as inadmissible due to the lack of a statutory appeal route for the specific decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen.

Legal basis cited to dismiss the appeal as inadmissible due to the lack of a statutory appeal route for the specific decision.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision applied in the dispositive to order the appellant to pay the judicial costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 17 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 37229/3/2011/a10 au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpații, R.N. și R.P.

Astfel, Curtea de apel a reținut că temeiurile care au condus la arestarea preventivă a acestora, nu s-au schimbat și subzistă în continuare, având în vedere că de la data ultimei verificări a legalității și temeiniciei arestării preventive a acestora, nu au intervenit modificări de natură a conchide să s-ar fi schimbat s-au ar fi încetat.

Verificând actele dosarului, s-a constat că există indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina acestora și pentru care legea a stabilit pedepse mai mari de 4 ani închisoare, iar în raport de natura și gravitatea faptelor, de împrejurările și modalitatea de comitere a infracțiunilor, lăsarea în libertate a inculpaților, ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, astfel că, înlocuirea acestei măsuri preventive cu o altă măsură prevăzută de lege, nu este oportună la acest moment procesual.

Având în vedere toate aceste considerente, cererile formulate de către cei doi inculpați, au fost respinse, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.P., fără a indica în scris motivele de recurs.

Cauza a fost înregistrată la data de 13 decembrie 2012 pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 37229/3/2011/a10, fiind fixat termen pentru soluționarea cauzei la data de 19 decembrie 2012

Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând recursul declarat de către inculpat, înalta Curte constată recursul inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta:

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor 141 C. proc. pen. :"încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac."

În prezenta cauză, înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de către inculpatul R.P., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv încheiere din ședința din 17 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 37229/3/2011/a10, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs formulată de către inculpatul R.P.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul R.P. împotriva încheierii din 17 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 37229/3/2011/a10.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19 decembrie 2012