Laches in filing appeal against criminal conviction for fraud and tax evasion
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as time-barred, leaving the appellate court's decision in force, which had partially reversed the trial court's conviction by reducing the sentence for fraud from eight to six years, maintaining the conviction for tax evasion, and removing illegal complementary penalties. The case involved charges of fraud, forgery of private documents, and tax evasion, stemming from the defendant's scheme to obtain steel products via uncrossed cheques, subsequently reselling them at lower prices while using fictitious companies and a deceased individual to fabricate a false narrative of being defrauded to justify non-payment. The appeal was rejected because it was filed on December 6, 2011, exceeding the ten-day statutory deadline that began running from the November 10, 2011, hearing date where the defendant was present, violating Article 3853(1) of the Code of Criminal Procedure; the defendant was ordered to pay 250 lei in judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 334 C. proc. pen, art. 9 lit. f) din legea nr. 241/2005, art. 13 C. pen, art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994, art. 10 lit. g) C. proc. pen; Laches in filing appeal against criminal conviction for fraud and tax evasion: d) infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. ll lit. b) din Legea nr. 87/1994 republicată, cu corespondent în legea nouă, respectiv în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrările din dosar constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 454/F din 12 mai 2011, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. f) din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. și de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. și de art. ll lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. ll pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a prescripției speciale a răspunderii penale.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.Ș.T., la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b) și c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a desfășura activitatea de administrator în cadrul vreunei societăți comerciale) pe o perioadă de 4 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În baza art. ll lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 10 luni ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. ai s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b) și c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a desfășura activitatea de administrator în cadrul vreunei societăți comerciale) pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 10 luni ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b) și c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a desfășura activitatea de administrator în cadrul vreunei societăți comerciale) pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele trei pedepse cu închisoarea aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b) și c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a desfășura activitatea de administrator în cadrul vreunei societăți comerciale) pe o perioadă de 4 ani, care se execută după executarea pedepsei principale potrivit art. 66 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpat suma de 2 425 589 733 lei ROL.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 14 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în cuantum de 174.587 lei și la plata majorărilor de întârziere care se calculează potrivit art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În baza art. 348 C. proc. pen. a fost desființată, în totalitate, factura fiscală din 19 septembrie 2003, factura fiscală din 04 septembrie 2002, factura fiscală din 27 septembrie 2003, factura fiscală din 26 septembrie 2003, factura fiscală din 10 octombrie 2003, factura fiscală din 08 octombrie 2003, factura fiscală din 20 octombrie 2003 și factura fiscală din 17 octombrie 2003.
În baza art. ll din Legea nr. 241/2005 s-a instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de inculpat.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 4335/P/2004 din data de 24 septembrie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului L.Ș.T. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: înșelăciune faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; evaziune fiscală faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 13 C. pen.; evaziune fiscală faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 13 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.W.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 43 din Legea nr. 82/1991;
S-a dispus neînceperea urmăririi penale față de L.Ș.T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 și al infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 3 din Legea nr. 241/2005 și F.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și art. 290 C. pen.
S-a dispus încetarea urmăririi penale față de L.Ș.T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
S-a dispus încetarea urmăriri penale față de B.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.; art. 290 C. pen.
S-a dispus încetarea urmăririi penale față de F.F. sub aspectul infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen.
S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului L.Ș.T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 43 din Legea nr. 82/1991;
S-a dispus disjungerea cauzei față de învinuitul P.G. și continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; și L.Ș.T. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2151 C. pen. și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 pentru competentă supraveghere.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul L.Ș.T., în anii 2003-2004, a conceput și pus în practică un „plan al unor înșelăciuni" în care a inclus și o serie de acte de natură a zădărnici urmărirea penală împotriva sa, prezentându-se ca victimă, alături de adevăratele părți vătămate.
În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, în condițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
În susținerea acuzării au fost audiați martorii din rechizitoriu iar în apărare s-a achiesat la audierea martorilor din acte și s-a solicitat, în circumstanțiere, proba cu înscrisuri.
În acest sens, au fost audiați martorii P.G., Z.T., P.P., C.N., T.M., D.A.S., S.D., B.I., S.M.G., F.A. și F.F.
În privința martorului B.I.M. Tribunalul a dispus aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., întrucât din procesul-verbal încheiat de organele de poliție a rezultat că acesta a decedat la data de 19 martie 2008.
De asemenea, față de martorii V.Ș., B.C.E. și M.W.M. s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., deoarece, cu toate diligentele depuse, aceștia nu s-au prezentat în instanță în vederea audierii.
Analizând întreg materialul probator administrat în cursul procesului penal, Tribunalul a reținut următoarele:
La data de 22 mai 2003, între SC „G." SRL, reprezentată de Ș.V. și SC „P.P.C." SRL reprezentată de L.Ș.T. (care s-a prezentat ca administrator, deși nu avea această calitate) s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare ce avea ca obiect comercializarea de produse L. din oțel fier beton, plata urmând a fi făcută cu filă CEC, ordin de plată sau numerar (fila 208 din vol. l). De menționat că în acest contract inculpatul L.Ș.T. a indicat ca sediul al societății comerciale pe o altă stradă și alt număr din Alexandria unde societatea nu a funcționat niciodată.
Tot în contractul din 22 mai 2003 s-au prevăzut ca modalități de plată:
„3.1. Produsele precizate la art. 1 se achită de către client la fiecare livrare, conform facturilor emise de furnizor, cu fila CEC, ordin de plată sau numerar.
3.2. Facturile emise de furnizor pentru produsele livrate se vor face în lei la cursul B.N.R. din ziua livrării și vor fi onorate de client în termen de maxim 20 zile calendaristice de la facturare.
3.3. Termenul de plată conform art. 3.2. din prezentul contract, se garantează de către client cu fila CEC emisă la data livrării mărfii predată furnizorului".
Pentru a-și aduce la îndeplinire activitatea infracțională, inculpatul L.Ș.T. prin firma S.C. „P.P.C." S.R.L. care a fost înființată în anul 1995 ca societate cu răspundere limitată, fiind înregistrată la Registrul Comerțului și ultimul sediul social declarat în Alexandria (sediul nefolosit în realitate). Societatea a fost administrată de numitul Ț.I. până la data de 11 aprilie 2002, când acesta, la solicitarea inculpatului, a cesionat părțile sociale ale societății inculpatului L.Ș.T., inculpatul plătindu-i doar 3 milioane lei vechi din 5 milioane lei cu cât se înțeleseseră.
În aceeași zi, 11 aprilie 2002, la cererea inculpatului L.Ș.T., s-a întocmit procura autentificată sub nr. 594 din 11 aprilie 2002, prin care inculpatul era împuternicit să reprezinte societatea. Deci în momentul săvârșirii înșelăciunii inculpatul nu era administrator legal al S.C. „P.P.C." S.R.L., ci era numai un mandatar. Ulterior, după declanșarea cercetărilor, respectiv în 2004, inculpatul a devenit administrator al S.C. „P.P.C." S.R.L., conform procedurii prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep. De precizat că inculpatul L.Ș.T. a indicat ca adresă a sediului societății comerciale o altă stradă și alt număr din Alexandria, deși firma nu funcționa nici la această adresă; înainte de cesionare societatea figura cu sediul în Alexandria, însă nici aici nu a funcționat.
De asemenea, S.C. „A.C." S.R.L a fost înființată la data de 11 noiembrie 2002 în București, fiind înregistrată la Registrul Comerțului, având drept asociați pe cetățenii irakieni K.N.A.S. și Y.A.S., primul deținând și funcția de administrator.
Din Actul constitutiv al SC A.C. SRL nu rezultă domiciliile celor doi cetățeni irakieni sub aspectul denumirii străzi și numărul imobilului de domiciliu, unde ar fi putut fi identificați. S.C. „A.C." S.R.L. are sediul social declarat într-un apartament de 36,35 m.p. din București, unde își mai au sediul declarat încă 37 de societăți comerciale, cu administratori diferiți. Martorul P.G., fostul proprietar al apartamentului unde S.C. „A.C." S.R.L. are sediul, recunoaște că la această adresă, deși nu mai era proprietar, a „închiriat" cu acte false apartamentul mai multor societăți comerciale, iar pentru S.C. „A.C." S.R.L. a întocmit în fals la 01 octombrie 2002 următoarele documente: a) contract din 01 octombrie 2002; b) adeverință prin care Asociația de Proprietari și-ar fi dat acordul pentru ca societatea să-și desfășoare activitatea la această adresă (fila 74, vol. V); c) declarația prin care 4 locatari și-ar fi dat acordul în sensul funcționării la adresa mai susmenționată a firmei.
Procedând astfel, martorul P.G. încasa câte 100 dolari S.U.A. de la fiecare societate „înființată" la această adresă, deși în realitate apartamentul reînchiriat ilegal nu-i mai aparținea din 25 ianuarie 2001, când îl înstrăinase în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 25 ianuarie 2001.
Prin urmare, în baza contractului încheiat la data de 22 mai 2003, în perioada 23 mai 2003-17 septembrie 2003, S.C. „G.I." S.R.L. a livrat de mai multe ori diferite cantități de oțel beton în valoare totală de 5.160.561.662 lei, suma fiind „achitată" succesiv de S.C. „P.P.C." S.R.L, cu file CEC, iar mai rar în numerar.
Multe file CEC emise de S.C. „P.P.C." S.R.L au fost girate de S.C. „G.I." S.R.L. către furnizorii săi și s-au dovedit a fi emise fără acoperirea necesară în cont, așa cum rezultă din dosarul de lichidare judiciară.
Astfel, în 17 septembrie 2003, a ridicat de la S.C. „L." S.A., cu factura fiscală și autocamionul condus de martorul S.M.G., cantitatea totală de 20.530 kg oțel beton, pe care S.C. „G.I." S.R.L., cu factura fiscală din 17 septembrie 2003, i-a predat-o inculpatului L.Ș.T. și respectiv revândut-o în aceeași zi, încă nedescărcată din autocamionul respectiv, la următorul preț:
- oțel beton OL 37 OB 0 6 - 5.010 kg cu prețul 12.500 lei/kg;
- oțel beton OL 37 OB 0 8 - 5.120 kg cu prețul 12.500 lei/kg;
- oțel beton ol 37 0 10 - 4.790 kg cu prețul de 12.500 lei/kg;
- oțel beton PC 52 0 8 - 3.350 kg cu prețul de 12.700 lei/kg;
- oțel beton PC 52 0 10 - 2.260 kg cu prețul de 12.700 lei/kg.
De primirea întregii cantități de oțel beton la prețul de mai sus a semnat pe factură inculpatul L.Ș.T. Pentru a putea plăti prețul contractat, a-și recupera cheltuielile de manipulare, transport, evidență, etc. și a realiza și un oarecare profit, inculpatul L.Ș.T. trebuia să revândă acest oțel beton la un preț mai mare decât prețul de achiziție, însă nu a făcut acest lucru.
În realitate inculpatul L.Ș.T. a revândut întreaga cantitate la un preț mai mic cu factura din 17 septembrie 2003 către S.C. „A.C." respectiv la următoarele prețuri:
- O.B. 37 - 0 6 - 5.010 kg cu prețul de 12.300 lei/kg;
- O.B. 37 - 0 8 - 5.120 kg cu prețul de 12.300 lei/kg;
- O.B. 37 - 0 10 -4.790 kg cu prețul de 12.300 lei/kg (fila 283, vol.l). Potrivit expertizei contabile, rezultă că acest preț mai mic al oțelului beton a fost încasat de inculpat în totalitate astfel: în baza chitanțelor, 61.789.560 lei și cu ordinul de plată nr. 717 din 18 septembrie 2003 suma de 156.425.400 lei de la S.C. „A.C." S.A. (anexa 3, fila 199, vol.l). Suma de 61.789.560 lei încasată numerar de către inculpatul L.Ș.T. nu a fost depusă în contul înscris pe filele CEC ce trebuiau onorate la plată către partea civilă. Pe de altă parte, din studiul rulajului contului - cont consemnat pe filele CEC ce fac obiectul infracțiunii - se constată că inculpatul L.Ș.T. pentru orice altă sumă ce o încasa în acest cont cu ordine de plată, în aceeași zi, le dădea banilor o altă destinație, „golind" contul societății și astfel cele 8 file CEC ale părții vătămate nu au putut fi onorate către partea civilă S.C. „G.I." S.R.L. De exemplu: în data de 18 septembrie 2003 cu O.P. 717 din 18 septembrie 2003 a încasat în cont o altă suma de 156.425.400 lei de la S.C. „A.C." SA, sumă din care a retras în aceeași zi (18 septembrie 2003) 102.000.000 lei, cu care și-a alimentat un card (fila 330, vol.l); în 24 octombrie 2003 a încasat cu ordin de plată 260.000.000 lei de la S.C. „A." S.R.L și tot în aceeași zi a scos în numerar, suma de 259.819.630 lei, sustrăgând-o astfel de la posibila onorare a filelor CEC în cauză.
Revânzarea imediată, la un preț mai mic decât prețul de cumpărare pe datorie, asociată cu faptul de scoatere în aceeași zi din cont a sumelor ce puteau fi folosite la încasarea filelor CEC emise și date la plată, induce ideea că inculpatul nu a intenționat să plătească datoria respectivă către partea vătămată S.C. „G." S.R.L.
Inculpatul L.Ș.T., pentru a putea scoate bani cash din contul S.C. „P.P.C." S.R.L. (consemnat pe filele CEC) și a ocoli restricțiile bancare referitoare la ridicarea de sume de bani în numerar (art. 5 din O.G. nr. 15/1996 modificată) numai pentru excepțiile strict prevăzute de lege, (pentru salarii și plăți producătorilor agricoli persoane fizice, etc.), și-a deschis contul de card bancar, din care să poată scoate numerar fără nici o restricție. De pildă, în 02 septembrie 2003 a încasat de la S.C. „A.C." SA, o altă suma de 130.510.275 lei și în aceeași zi, 02 septembrie 2003, a virat din acest cont în contul de card VISA suma de 127.000.000 lei.
Urmare a inducerii în eroare, în perioada 18 septembrie 2003-20 octombrie 2003, partea civilă S.C. „G.I." S.R.L. a livrat către S.C. „P.P.C." S.R.L., oțel beton în valoare totală de 2.425.589.733 lei. în activitatea de inducere în eroare inculpatul a întocmit un număr de 8 facturi fiscale false, sumele menționate în cuprinsul acestora nefiind plătite în realitate; el s-a folosit și de 8 file CEC fără acoperirea necesară în cont precum și de o construcție de acte false, pentru a ascunde însușirea contravalorii oțelului beton și a justifica neplata datoriilor.
1. Prin urmare, la data de 18 septembrie 2003, cu factura fiscală, conducerea S.C. „B.G." S.A. a livrat către S.C. „G.I." S.R.L. cu autotractorul, cantitățile de:
- Oțel Beton PC 52 R12 12M - 4.220 kg cu 12.300 lei/kg;
- Oțel Beton PC 52 R14 12 M - 4.970 kg cu 12.300 lei/kg;
- Oțel Beton PC 52 R16 12 M -10.435 kg cu 12.300 lei/kg, respectiv un total de 19.625 kg.
Conform facturii, marfa a fost ridicată de martorul F.A. din cadrul S.C. „G.I." S.R.L., care a și semnat la rubrica „Semnătura de primire" de pe factură și a predat marfa inculpatului L.Ș.T., care a semnat pe factura fiscală din aceeași zi 18 septembrie 2003. De menționat că pe factura fiscală din 18 septembrie 2003, prețul kilogramului de oțel beton a fost majorat de către S.C. „G.I." S.R.L. de la 12.300 lei kg la 12.800 lei kg, valoarea întregii cantități de oțel beton de 19.625 kg fiind majorată de la 287.251.125 lei la 298.963.700 lei respectiv cu 11.712.575 lei.
Astfel, în aceeași zi, conform unei înțelegeri anterioare, inculpatul L.Ș.T. a oferit întreaga cantitate de oțel beton - 19.625 kg - spre vânzare martorului M.W.M., administratorul S.C. „W.T." S.R.L., dar o cantitate mai mare decât cea înscrisă într-o factura proforma din 06 septembrie 2003 (inițială), deci o factură neînregistrată în contabilitatea S.C. „P.P.C." S.R.L. și la un preț mai mic.
De menționat că pe această factură proforma din 06 septembrie 2003 apare o cantitatea de oțel beton mai mică decât cea oferită și livrată ulterior (19.625 kg) în realitate, și prețuri diferite, respectiv de 15.700 kg, și prețul de 13.300 lei/kg. Este de reținut diferența de preț, în realitate acesta fiind mai mic la revânzare.
În aceeași zi (18 septembrie 2003) martorul M.W.M. l-a contactat pe martorul T.M., directorul S.C. „S." S.A., căruia i-a oferit spre vânzare acest oțel beton, respectiv 19.625 kg, însă la un preț și mai mic pe kilogram (decât cel de cumpărare), respectiv de numai 10.500 lei, cu factura din 18 septembrie 2003. Vinderea celor 19.625 kg oțel beton de către inculpatul L.Ș.T. la un preț pe kilogram mai mic decât cel de cumpărare, și revânzarea de către martorul M.W.M. la un preț și mai mic, cu plata în numerar, confirmă rezoluția infracțională a inculpatului L.Ș.T. de a nu plăti oțelul beton părții vătămate S.C. „G.I." S.R.L. Ca urmare cele 19.625 kg oțel beton au fost dirijate în aceeași zi de inculpatul L.Ș.T. să ajungă fără întocmirea de documente justificative direct de la S.C. „B.G." S.A. la S.C. „S." S.A. și apoi la alte societăți.
În acest sens, martorul S.M.G., conducător auto pe autotractor, care a transportat marfa, al cărui număr de înmatriculare apare pe factura fiscală din 18 septembrie 2003 a S.C. „B.G." S.R.L. la rubrica „Mijlocul de transport auto" precum și pe foaia de parcurs din 18 septembrie 2003, referitor la acest transport a declarat că la data de 18 septembrie 2003 a efectuat un nou transport la dispoziția firmei S.C. „G.I." S.R.L. Oțelul beton încărcat în ziua de 18 septembrie 2003 a fost transportat la dispoziția domnului L.Ș.T. în zona Industriilor la firma S.C. S. S.A. din București".
Pe foaia de parcurs din 18 septembrie 2003 a S.C. T.C.B., folosită la acest transport, apar următoarele date: numele și prenumele șoferului – S.M.; numărul de înmatriculare al vehiculului; data - 18 septembrie 2003; denumirea expeditorului – G.; orașul plecării sau sosirii: Garaj - Militari, B.; Militari – B., Industriilor; S., lndustriilor; S. - garaj; fier beton.
Aceste date din foaia de parcurs confirmă transportul real de la S.C. B. la S.C. S. și nu la S.C. A.C. S.R.L., cum în mod nereal a susținut inculpatul L.Ș.T.
Martorul M.W.M. a relatat că pentru acest beton a întocmit factura fiscală, pentru cantitatea de 19.720 kg la prețul mai mic de 10.500 lei/kg, cu valoarea totală de 246.401.400 lei către S.C. „S." S.A. și pe care a scris data emiterii 18 septembrie 2003.
Tribunalul a reținut procedeul folosit de inculpat, respectiv prețul mic practicat la revânzare și încasarea în numerar și nu prin bancă, ceea ce confirmă ideea de înșelăciune cu file CEC fără acoperirea necesară în cont.
Astfel, în declarația sa martorul M.W.M. recunoaște că i-a dat în numerar ca avans (inițial fără acte) inculpatului L.Ș.T. suma de 80.000.000 lei pentru acest transport de oțel beton. Tot în declarația sa martorul arată că ar fi întocmit factura fiscală pe care a datat-o 18 septembrie 2003, către S.C. „S." S.A. pe o cantitate mai mare respectiv 19.720 kg și că a trecut la numărul mijlocului de transport un număr fictiv, dar precizează că achiziționarea și livrarea celor 19.625 kg de la S.C. „S." S.A. este reală. În declarația sa martorul C.N., conducător auto pe autotractor - consemnat pe această factură -, arată că nu a efectuat el acest transport.
În realitate, în ziua de 18 septembrie 2003, de la S.C. „B.G." S.A. s-a livrat direct la S.C. „S." S.A. cantitatea de 19.625 kg oțel beton și nu 19.720 kg cum susține martorul M.W.M. că a consemnat în factura din 18 septembrie 2003.
Martorul M.W.M., a mai precizat că în afară de cele 80.000.000 lei plătiți ca avans inculpatului L.Ș.T. i-a mai plătit acestuia, în numerar, diferența de preț pentru întreaga cantitate de oțel beton, primind de la acesta chitanțe emise în numele S.C. „P.P.C." S.R.L.
Cele afirmate de martorul M.W.M. sunt confirmate de expertiza contabilă, expertul indicând concret 9 chitanțe emise de inculpatul L.Ș.T. pentru suma de 244.860.790 lei primiți ca plată, în numerar, a oțelului beton respectiv.
Astfel, expertiza contabilă referitor la acest aspect a confirmat declarațiile martorilor constatând:
„Consultând documentele de evidență a intrărilor-ieșirilor de mărfuri oțel-fier beton din gestiunea S.C. „P.P.C." S.R.L expertiza constată următoarele: marfa comercializată de S.C. „W.T.P." S.R.L. în favoarea S.C. „S." S.A. este cea facturată (cu mici diferențe cantitative) de S.C. „P.P.C." S.R.L. către S.C. „A.C." S.R.L. cu factura din data de 19 septembrie 2003 și a fost cumpărată de la S.C. „G.I." S.R.L cu factura în data de 18 septembrie 2003. Factura fiscală din 13 octombrie 2003 emisă de S.C. „P.P.C." S.R.L. către S.C. „W.T." S.R.L. este înregistrată în jurnalul de cumpărări și inclusă în decontul privind TVA pe luna octombrie 2003 al S.C. „W.T." S.R.L. Factura fiscală din 18 septembrie 2003 emisă de S.C. „W.T." S.R.L. către beneficiarul S.C. „S." S.R.L. este înregistrată în jurnalul de vânzări și inclusă în decontul privind TVA pe luna septembrie 2003 al S.C. „W.T." S.R.L."
Deși, inculpatul L.Ș.T. a vândut întreaga cantitate de oțel beton menționată în această factură fiscală a S.C. „B.G." S.R.L. din 18 septembrie 2003 și a încasat în numerar contravaloarea oțelului beton - evident la un preț mic - de la beneficiarul real, a întocmit în fals factura fiscală din 19 septembrie 2003 în care a consemnat că întreaga cantitate oțel beton de 19.625 kg (4.220 kg + 4.970 kg + 10.435 kg) ar fi vândut-o S.C. „A.C." S.R.L., iar marfa ar fi fost predată de el în ziua de 19 septembrie 2003 lui B.I. (persoană decedată la acea dată), care ar fi încărcat-o într-un autoturism.
Pentru cele 19.625 kg oțel beton PC 52 ridicate de la S.C. „B.G." S.A. cu factura fiscală din 18 septembrie 2003 („trecute" scriptic prin S.C. „G.I." S.R.L.), și preluate în fapt de inculpatul L.Ș.T. ca administrator al S.C. „P.P.C." S.R.L., (iar scriptic cu factura fiscală din 18 septembrie 2003 la valoare de 298.963.700 lei de către S.C. „G.I." S.R.L. către SC P.P. SRL), inculpatul L.Ș.T. i-a dat lui V.Ș. (administratorul S.C. „G.I." S.R.L.) fila CEC postdatată 14 octombrie 2003 pentru prețul de 298.963.700 lei (fila 161 vol.l) completată și semnată de către inculpatul L.Ș.T., filă ce a fost emisă fără acoperirea necesară în cont; nici ulterior contul nu a fost alimentat, prețul mărfii fiind încasat de inculpat în numerar, de la alt beneficiar, dând banilor astfel obținuți o altă destinație.
Deși, inculpatul L.Ș.T. a obținut în numerar pentru cele 19.625 kg oțel beton vândute lui S.C. „W.T." S.R.L. chiar în ziua de 18 septembrie 2003, ca avans, suma de 80.000.000 lei, iar ulterior diferența, nu a plătit nimic lui V.Ș. administratorul părții civile S.C. „G.I." S.R.L., dându-i în schimb fila CEC, care ulterior a fost refuzată de bancă pentru lipsă totală disponibil în cont. Inculpatul L.Ș.T. a ascuns vânzarea celor 19.625 kg oțel către S.C. „W.T." S.R.L și încasarea în totalitate în numerar a contravalorii acestuia față de reprezentantul părții civile, martorul V.Ș., inducându-l în eroare cum că ar fi vândut oțelul beton către S.C. „A.C." S.R.L, respectiv lui B.I., care ar fi dispărut cu oțelul beton fără să-l plătească, și astfel nu a putut onora fila CEC dată în plată.
Dacă ar fi fost de bună-credință inculpatul ar fi cerut ca plata fierului beton de către S.C. „W.T." S.R.L să se facă în contul trecut pe fila CEC a S.C. „P.P.C." S.R.L, dat ca plată părții civile S.C. „G.I." S.R.L, și astfel s-ar fi putut onora fila CEC emisă fără acoperire necesară în cont.
Întrucât, inițial, inculpatul L.Ș.T. nu a emis, odată cu vânzarea efectivă, factură fiscală pentru cele 19.625 kg, ulterior la insistențele martorului M.W.M., i-a completat personal factura fiscală din 13 octombrie 2003, în care a trecut o cantitate mai mică de oțel beton decât cea vândută în realitate, respectiv numai 15.527 kg și cu un preț de 244.860.790 lei. Pe această factură scrie că transportul s-a efectuat în ziua de 13 octombrie 2003, fapt de asemenea nereal, deoarece cu factura fiscală din 18 septembrie 2003 S.C. „W.T." S.R.L. a livrat adevărata cantitate de oțel beton de 19.720 (19.625 kg) la o altă societate - S.C. „S." S.A. -, cantitate ce i-a fost plătită în numerar cu suma de 246.401.400 lei de către administratorul T.M., evident la un preț mai mic decât prețul de achiziție.
Astfel, prin faptele descrise mai sus inculpatul L.Ș.T. a cauzat un prejudiciu S.C. „G.I." S.R.L. de 298.963.700 lei.
2. La data de 10 octombrie 2003 conducerea S.C. „B.G." S.A. a fost determinată să livreze părții civile S.C. „G.I." S.R.L. cantitatea de 19.885 kg de oțel beton P.C.52 cu avizul de expediție din 10 octombrie 2003 și factura fiscală din 13 octombrie 2003, astfel:
- oțel beton PC 52 0 12 - 14.510 kg;
- oțel beton PC 52 0 18 - 920 kg;
- oțel beton PC 52 0 22 - 4.455 kg tot oțelul beton cu o valoare totală de 291.056.745 lei.
Pe această factură fiscală apare mențiunea că „Expedierea s-a efectuat în prezența noastră la data de 10 octombrie 2003 ora 16:00" și numărul avizului de expediție. Tot pe această factură apare că transportul s-a efectuat cu autotractorul.
Pentru revânzarea cantității de 19.885 kg oțel beton PC.52 din această factură partea civilă S.C. „G.I." S.R.L. a întocmit factura fiscală din 10 octombrie 2003 prin care vinde întreaga cantitate către S.C. „P.P.C." S.R.L., la prețul de 300.522.005 lei, semnând de primirea mărfii, pe această factură, inculpatul L.Ș.T. (fila 247 față, vol.l).
Totodată, inculpatul L.Ș.T. a completat fila CEC în numele S.C. „P.P.C." S.R.L. pentru suma de 300.522.005 lei, a postdatat-o 06 noiembrie 2003 și i-a dat-o martorului V.Ș., administratorul părții civile S.C. „G.I." S.R.L. pentru cantitatea de oțel beton mai sus arătată (fila 159 cec original, vol.l).
Fiind indus în eroare V.Ș., administratorul părții civile, a considerat legal emisă această filă CEC și a girat-o către S.C. „L." S.A în contul unor datorii ale părții civile S.C. „G.I." S.R.L. Ulterior s-a constatat că în contul scris de inculpatul L.Ș.T. pe această filă, nu au existat provizioanele necesare și nici nu s-a alimentat ulterior contul de către învinuit cu sumele încasate numerar pentru marfa vândută (fila 159, vol. l).
Fiind introdusă la plată în ziua de 14 noiembrie 2003, fila CEC a fost refuzată de banca R. Bank pe motivul: „lipsă totală disponibil, client în interdicție bancară, cec anulat".
Pentru a determina menținerea în eroare a părții civile, inculpatul L.Ș.T. a folosit același gen de construcție de acte false, ca cele descrise anterior.
Astfel, și pentru această cantitate de 19.885 kg oțel beton PC 52 inculpatul L.Ș.T. a întocmit acte false precum că ar fi livrat marfa lui B.I. (persoană decedată), reprezentant al S.C. „A.C." S.R.L. (societate fictivă), în ziua de 10 octombrie 2003.
În acest sens, inculpatul L.Ș.T. a completat cu date false factura fiscală din 10 octombrie 2003 pentru cantitățile:
- oțel beton PC 52 0 12 - 14.510 kg;
- oțel beton PC 52 0 18 - 920 kg;
- oțel beton PC 52 0 22 - 4.455 kg
(exact cantitatea primită de la S.C. „B.G." S.A. cu factura fiscală prin intermediul S.C. „G.I." S.R.L, de la fila 247 verso.)
La rubrica cumpărător inculpatul L.Ș.T. a scris S.C. „A.C." S.R.L. și ca delegat al acestei societăți a fost trecut tot B.I. care ar fi ridicat marfa cu auto (în realitate un autoturism Dacia 1300, ce nu putea fi folosit la un astfel de transport). De altfel pe această factură nu apare vreo semnătură la rubrica „Semnătura de primire" a mărfii, din partea societății fictive S.C. „A.C." S.R.L. în realitatea și aceste 19.885 kg oțel beton PC 52 au fost valorificate prin vânzarea către alte persoane, ca și în cazul prezentat anterior, iar nu către societatea comercială „A.C." S.R.L. Astfel, fiind identificat conducătorul auto al autorabei care a efectuat transportul de la furnizor, conform facturii fiscale a S.C. „B.G." S.A., în persoana martorului B.C.E., acesta a declarat că a fost contactat de o persoană care s-a prezentat „D." brunet cu mustață, ce conducea un autoturism C. (inculpatul L.Ș.T.) și care l-a rugat să-i transporte de la S.C. „B.G." S.A. circa 20 tone de oțel beton.
Martorul B.C.E. declară că a mers „la S.C. „B.G." S.A. de unde a primit oțelul beton de la „un domn F." (F.A. salariat al părții civile S.C. „G.I." S.R.L.); martorul mai declară că a dus marfa în aceeași zi la depozitul din Fundeni, de unde a fost preluată de „B." (B.I. administrator al S.C. „R." S.R.L), care i-a plătit transportul cu suma de 1.500.000 lei vechi.
Declarația lui B.C.E. a fost confirmată de martorul D.G. (fila 127, vol.l)
În declarația sa, martorul B.I. administratorul S.C. „R. 1" S.R.L. arată cine a transportat și unde au fost duse în realitate cele 19.885 kg oțel beton PC 52 descrise în documentele de mai sus, astfel:
- în luna octombrie 2003 inculpatul L.Ș.T. l-a rugat să îi găsească un autocamion între colaboratorii săi pentru a efectua un transport de oțel beton de la o firmă din București. Acesta a sunat către unii din șoferii de autocamioane tip S.A., și, martorii Z.T. și B.C.E., au acceptat să efectueze transporturile, contravaloarea fiind suportată de L.Ș.T. și achitată fie de acesta fie de mine când el nu avea numerar după care își recupera banii.
Martorul a mai arătat că un spațiu din depozitul S.C. „R. 1" S.R.L. a fost închiriat de inculpatul L.Ș.T., iar nu de o altă societate cum ar fi S.C. „A.C." S.R.L. De asemenea, martorul mai pretinde că nu știe cui a vândut ulterior oțelul beton inculpatul L.Ș.T.
Martorul B.C.E., conducător pe auto, a mai declarat că din acest transport de oțel beton, a transportat 10 tone de la depozitul din Fundeni la Gara Cățelu pentru firma „R.F.", deci cu totul altă firmă decât S.C. „A.C." S.R.L (fila 115 verso, vol.l). Deci este evident că oțelul beton în cauză nu a ajuns la S.C. A.C. S.R.L., cum în mod nereal pretinde inculpatul L.Ș.T.
Folosind documentele mai sus arătate, cele referitoare la fila CEC, inculpatul L.Ș.T. a prejudiciat nemijlocit S.C. „G.I." S.R.L. cu suma de încă 300.522.005 lei. în întocmirea actelor false referitoare la această cantitate de beton, inculpatul L.Ș.T. a făcut și greșeli în corelarea acestora, afectând aparența lor de realitate.
Astfel, în data de 10 octombrie 2003 inculpatul L.Ș.T. a întocmit procesul-verbal de custodie în care a consemnat că cele 19.885 kg de oțel beton le-ar fi lăsat în custodie la sediul S.C. „R. 1" S.R.L. în șos. Fundeni. Tot în aceeași zi a întocmit factura fiscală din 10 octombrie 2003 prin care pretinde că cele 19.885 kg de oțel beton le-ar fi predat lui B.I., reprezentantul S.C. „A.C." S.R.L - firma fictivă -. Or, dacă le-ar fi expediat și vândut în aceeași zi lui B.I., nu mai avea sens „procesul-verbal de custodie" din 10 octombrie 2003, mai cu seamă că descărcarea și reîncărcare acestei cantități în aceeași zi se fac cu macara specială și presupun cheltuieli mari.
Referindu-se la procesele-verbale de custodie, martorul B.I., care a semnat la rubrica „am primit" a declarat că nu a ținut o evidență a cantităților de marfă aduse de L.Ș.T. întrucât acesta părea un om de încredere și i-a pus la dispoziție un spațiu separat pentru depozitarea acestor mărfuri. Ulterior, acesta i-a adus un număr de procese-verbale de custodie spre semnare. L-a întrebat dacă a verificat cu atenție datele înscrise în acestea, i-a spus că da și a semnat fără a face o altă verificare.
3. La data de 20 octombrie 2003, conducerea S.C. „B.G." S.A. a fost determinată să livreze cu factura fiscală către partea civilă S.C. „G." S.R.L. cantitatea de 21.484 kg de oțel beton, astfel:
- oțel beton OB 37 0 8 - 4.560 kg;
- oțel beton PC 52 0 10 - 6.668 kg;
- oțel beton PC 52 0 14 - 6.050 kg;
- oțel beton PC 52 0 16 - 4.206 kg în valoare totală de 308.106.232 lei. Partea civilă S.C. „G.I." S.R.L. a întocmit factura fiscală din 20 octombrie 2003, prin care a vândut și livrat întreaga cantitate de oțel beton de 21.484 kg către S.C. „P.P.C." S.R.L, prin delegat inculpatul L.Ș.T. care a semnat de primire, cu prețul de 323.059.772 lei.
Pentru întreaga cantitate de oțel beton de 21.484 kg inculpatul L.Ș.T., a procedat la fel ca în cazurile anterioare în sensul că a întocmit factura fiscală fictivă din 20 octombrie 2003 în care a consemnat în mod fals că cele 21.484 kg oțel beton ar fi fost livrate în aceeași zi - 20 octombrie 2003 - la S.C. „A.C." S.R.L. (societate fictivă) prin delegatul B.I. (decedat la acea dată), cu auto (autoturism Dacia 1300).
În realitate cele 21.484 kg oțel beton cumpărate de la partea civilă au fost dirijate și vândute de inculpat altei societăți.
Astfel, pe factura fiscală a S.C. „B.G." S.A. apare mijlocul de transport cu care s-au ridicat cele 21.484 kg oțel beton de la furnizorul inițial.
Martorul F.A., salariat al părții civile S.C. „G.I." S.R.L., a declarat că el a întocmit factura fiscală din 20 octombrie 2003 și că i-a predat marfa inculpatului L.Ș.T. încărcată în autovehiculul cu care a primit-o de la furnizor. Martorul F.A. mai declară că în aceeași zi a primit de la inculpatul L.Ș.T. fila CEC, pe care în fața sa inculpatul a completat-o cu toate datele, inclusiv suma de 323.059.772 lei postdatata 19 noiembrie 2003. Cele declarate de martorul F.A. sunt confirmate de martorul B.C.E., conducător al autovehiculului, al cărui număr de înmatriculare este consemnat pe factura fiscală în baza căreia S.C. „B.G." S.A. a livrat marfa către partea civilă S.C. „G.I." S.R.L. în declarația martorului se arată că la depozit a făcut cunoștință cu un cetățean pe nume D. (în realitatea inculpatul L.Ș.T.), o persoană de aproximativ 30 ani, slăbuț, brunet cu mustață, care i-a propus să efectueze un transport de oțel beton de la firma B. situată lângă pasajul Lujerului și pe lângă o benzinărie. S-a deplasat în acel loc unde I-a întâlnit pe un domn F. (F.A. reprezentantul părții civile S.C. „G.I." S.R.L.), care împreună cu D. au făcut actele de transport, de la D. a primit un aviz de expediție pentru marfă. Menționează că D. se deplasa cu auto C. de culoare albă. A dus marfa în greutate de aproximativ 20 tone la depozitul din Fundeni unde a descărcat-o și a predat avizul lui B. care i-a achitat și contravaloarea transportului, în sumă de 1.500.000 lei. După aproximativ 10 zile a fost solicitat din nou de D. să efectueze un transport în aceleași condiții lucru pe care I-a acceptat și I-a efectuat.
În declarația sa, martorul F.A. reprezentantul părții civile S.C. „G.I." S.R.L. a confirmat declarația martorului B.C.E. arătând că el împreună cu inculpatul L.Ș.D. au întocmit și semnat factura din 20 octombrie 2003 pe care el a scris-o, iar inculpatul a semnat de primire în numele S.C. P.P.C. S.R.L., el fiind în același timp și delegat al acestei societăți (fila 250 vol.l).
Ca și în cazurile anterioare factura fiscală din 20 octombrie 2003 prin care se pretinde că s-ar fi expediat și revândut cele 21.484 kg oțel beton către S.C. „A.C." S.R.L, întocmită de inculpatul L.Ș.T., este falsă, scrisă premeditat în cadrul înșelăciunii, fapt ce rezultă și din aceea că în factura din 20 octombrie 2003 se consemnează că în aceeași zi 20 octombrie 2003 cele 21.484 kg oțel beton au fost expediate lui B.I. reprezentantul S.C. „A.C." S.R.L (fila 251, vol.l), iar în „Procesul-verbal de custodie" din aceeași zi 20 octombrie 2003 această cantitate a fost lăsată de inculpatul L.Ș.T. în custodia S.C. „R. 1" S.R.L (fila 49, vol. II), fiind evidentă incompatibilitatea celor două acte.
Totodată, mijlocul de transport, consemnat pe factura fiscală falsă din 20 octombrie 2003 ca fiind folosit de inculpatul L.Ș.T., este același autoturism Dacia 1300 care evident nu putea fi folosit la transportul a 21.484 kg oțel beton, bare sau colaci.
De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că delegatul „B.I. cu cartea de identitate" consemnat de inculpatul L.Ș.T. pe factura falsă mai sus indicată, s-a constatat că a existat o astfel de persoană cu o astfel de identitate și fotografie, dar care era decedată din 17 septembrie 1999, deci care nu putea exista la data (20 octombrie 2003) când inculpatul pretinde că a discutat cu ea și i-a predat cele 21.484 kg de oțel beton. De precizat că B.I. a avut cartea de identitate până la 01 aprilie 1999, când a obținut altă carte de identitate înainte de a deceda. Inculpatul L.Ș.T. a prezentat o copie xerox de pe cartea de identitate a lui B.I. pe care acesta a declarat-o pierdută atunci când, înainte de deces, a obținut altă carte de identitate.
Din verificări a mai rezultat că între S.C. „A.C." S.R.L. și B.I. nu este nici o legătură. Astfel S.C. „A.C." S.R.L a fost înființată la data de 11 noiembrie 2002 în București fiind înregistrată la Registrul Comerțului, având drept asociați pe cetățenii irakieni K.M.A.S. și Y.A.S. primul deținând și funcția de administrator, ambele fiind persoane neidentificate, deoarece în actul de înființare a firmei nu și-au declarat domiciliul complet sub aspectul străzii și numărul imobilului din Bagdad.
Nu în ultimul rând, S.C. „A.C." S.R.L. este o societate comercială cu sediul fictiv, declarat în București. Proprietarul apartamentului de la această adresă a fost martorul P.G. care a recunoscut că la această adresă au sediul social fictiv 37 de societăți comerciale și că în cazul S.C. „A.C." S.R.L. a întocmit la 01 octombrie 2002 în fals, următoarele documente:,,a) un contract de închiriere pentru acest spațiu; b) adeverință prin care Asociația de Locatari îi dădea acordul pentru ca societatea să-și desfășoare activitatea la această adresă; c) declarație prin care 4 locatari își dădea acordul în sensul funcționării la adresa mai sus menționată a firmei".
Pentru această activitate martorul P.G. încasa câte 100 dolari S.U.A. de la fiecare societate înființată prin închirierea de mai multe ori a aceluiași spațiu, care nici nu-i mai aparținea deoarece apartamentul respectiv îl vânduse în baza încheierii nr. 926 din 29 ianuarie 2001 cu 9 luni înainte de data falsificării acestor acte ce intră în obiectul cauzei actuale.
Prin faptele de la punctul 3 inculpatul L.Ș.T. a prejudiciat nemijlocit S.C. „G." S.R.L. cu suma de 323.059.772 lei
4. La data de 25 septembrie 2003, a fost determinată conducerea S.C. „L." S.A. București - Sucursala Focșani să vândă părții civile S.C. „G.I." S.R.L. cantitatea de 20.530 kg oțel beton astfel:
- oțel beton D 6 OB - 10.430 kg
- oțel beton D 8 OB - 5.050 kg
- oțel beton D 8 PC - 5.050 kg cu factura fiscală din 25 septembrie 2003, în valoare totală de 271.518.189 lei.
Potrivit acestei facturi transportul celor 20.530 kg oțel beton a fost efectuat de martorul S.M. cu auto, de la furnizorul S.C. „L." S.A. la alți beneficiari decât S.C. „A.C." S.R.L, (așa cum pretinde inculpatul), fapt care rezultă și din foaia de parcurs din 25 septembrie 2003.
Pentru întreaga cantitate de marfă de 20.530 kg oțel beton martorul F.A., reprezentantul părții civile S.C. G.I. S.R.L., a întocmit factura fiscală din 25 septembrie 2003 prin care o livrează (și o vinde) către S.C. „P.P." S.R.L. prin inculpatul L.Ș.T., la prețul de 305.344.480 lei astfel:
- oțel beton 37 0 6 -10.430 kg la prețul de 12.400 lei/kg;
- oțel beton 37 0 8 - 5.050 kg la prețul de 12.400 lei/kg;
- oțel beton PC 52 0 8 - 5.050 kg la prețul de 12.800 lei/kg.
De primirea celor 20.530 kg oțel beton pe această factură a semnat din partea S.C. „P.P." S.R.L. inculpatul L.Ș.T., iar la vânzător din partea S.C. „G.I." S.R.L. a semnat martorul F.A. Pe această factură la rubrica mijlocul de transport a fost menționat autovehiculul condus de martorul S.M.G., ceea ce înseamnă că marfa nu fusese descărcată din acest autovehicul în care fusese încărcată de furnizorul S.C. „L." S.A. București - Sucursala Focșani.
Inculpatul L.Ș.T. i-a dat în ziua de 25 septembrie 2009 martorului F.A. fila CEC completată și semnată de el pentru suma de 305.344.480 lei și postdatată tot de el 16 octombrie 2003 (fila 162, cec în original din vol. l). Partea civilă S.C. „G.I." S.R.L. a girat această filă CEC către S.C. „R." S.A. Fieni în contul altor datorii, fila fiind refuzată la plată în data de 22 octombrie 2003 de R. Bank cu mențiunea lipsă disponibil în cont. Expertiza contabilă a constatat că S.C. „P.P." S.R.L. prin inculpatul L.Ș.T. în lunile septembrie - octombrie 2003 a încasat cu chitanțe în numerar de la diferiți beneficiari suma totală de 1.485.682.113 lei, dar nu a alimentat sau lăsat în contul înscris pe filele CEC, respectiv al S.C. „P.P." S.R.L. bani pentru a permite încasarea sumelor datorate, astfel: S.C. „T.C." S.R.L. -450.291.411 lei numerar; S.C. „D.F.C." S.R.L. - 111.295.696 lei numerar; S.C. „R. 1" S.R.L. - 227.944.656 lei numerar; S.C. „W.T." S.R.L. - 244.860.790 lei numerar; S.C. „A.C." S.A. - 91.789.560 lei numerar; S.C. „A.C." S.R.L. - 300.000.000 lei numerar; A.G. - 59.500.000 lei numerar.
În afară de aceste sume, încasate în numerar, cu chitanțe, inculpatul a mai încasat de la beneficiari sume importante cu ordine de plată și file CEC, sume de care a avut grijă să nu rămână în cont pentru a nu onora cele 8 file CEC folosite la săvârșirea înșelăciunii.
În cadrul înșelăciunii și pentru cantitatea de 20.530 kg oțel beton din această factură fiscală din 25 septembrie 2003, inculpatul L.Ș.T. a întocmit factura fiscală din 26 septembrie 2003 cu date fictive, cum că ar fi livrat și vândut această marfă S.C. „A.C." S.R.L. (firmă fictivă) prin delegatul B.I. (persoană decedată încă din 1999) și prețul de 310.220.564 lei.
În realitate cele 20.530 kg oțel beton ridicate de la S.C. „L." București - Sucursala Focșani au fost dirijate de inculpatul L.Ș.T. la alți beneficiari decât S.C. „A.C." S.R.L. în acest sens, martorul S.M.G. conducătorul autovehiculului care a efectuat transportul de la furnizorul S.C. „L." S.A. la ultimul beneficiar declară că în zilele de 25 septembrie 2003 și 26 septembrie 2003 a efectuat alte două transporturi de oțel beton de la Focșani în numele S.C. „G.I." S.R.L. pentru S.C. „P.P.C." S.R.L. ambele fiind descărcate atât la depozitul din Fundeni aparținând firmei martorului B.I. cât și pe platforma uzinei „F." unde din cât a înțeles își desfășoară activitatea S.C. „L.I." S.R.L. A menționat că la aceste două transporturi jumătate din marfă a fost descărcată la depozitul din Fundeni, iar cealaltă jumătate a fost descărcată la S.C. „L.I." S.R.L.
A mai declarat că și aceste două transporturi au fost descărcate în locurile indicate de inculpatul L.Ș.T., iar în susținerea celor arătate anterior vizavi de locul de descărcare al acestor două transporturi, există foile de parcurs ridicate de lucrătorii de poliție. Subliniază faptul că toate descărcările de oțel beton au fost efectuate în baza dispozițiilor inculpatului L.Ș.T. despre care martorul F.A. îi spusese că este beneficiarul mărfii.
De asemenea, a mai arătat faptul că în zilele de 25 septembrie 2003 și 26 septembrie 2003 ar fi existat spațiu suficient în depozitul din Fundeni al martorului B.I. pentru a descărca în întregime cantitățile de oțel beton transportate, dar nu își explică de ce martorul B.I. el l-a trimis să descarce din oțelul beton și la S.C. „U.I." S.R.L. de pe platforma F.".
În foaia de parcurs din 25 septembrie 2003 apar următoarele date: numele și prenumele șoferului, S.M.; numărul de înmatriculare al autovehiculului; ziua - 25 septembrie; denumirea expeditorului G.; orarul plecării sau sosirii Garaj-Focșani; Focșani-București - Fundeni ; Fundeni - Faur; Faur - Garaj, fier beton ceea ce confirmă cele declarate de martor.
În factura fiscală din 25 septembrie 2003 apare avizul de expediții din 25 septembrie 2003 și auto, furnizor S.C. L. S.A București - Sucursala Focșani, și cumpărător S.C. G.I. S.R.L.
Este evident că inculpatul L.Ș.T. a dirijat marfa la alți beneficiari și nu la S.C. „A.C." S.R.L, cum în mod nereal pretinde acesta.
Așa cum s-a arătat, scriptic inculpatul L.Ș.T. a procedat și în acest caz ca în cele anterioare, mai sus prezentate, în sensul că a întocmit factura fiscală din aceeași zi 26 septembrie 2003, în care a consemnat date false astfel: întreaga cantitate de 20.530 kg oțel beton ridicată de inculpatul L.Ș.T. cu auto condus de martorul S.M., în realitate descărcată jumătate în depozitul de la Fundeni al S.C. „R. 1" și jumătate în platforma „F." în beneficiul S.C. „L.I." S.R.L., a fost trecută fictiv ca livrată în aceeași zi la S.C. „A.C." S.R.L. prin B.I. Or, S.C. „A.C." S.R.L, așa cum s-a constatat, are sediul fictiv într-un apartament împreună cu alte 37 de societăți comerciale, iar B.I. era decedat la acea dată încă din 1999; tot pe această factură inculpatul L.Ș.T. a consemnat în mod fals ca mijloc de transport folosit pe cel cu numărul de înmatriculare, care așa cum am arătat aparține unui autoturism Dacia 1300 cu care, evident nu se putea transporta circa 20 tone de oțel beton în colaci sau în bare (20.530 kg); tot inculpatul L.Ș.T. a consemnat în factura fiscală falsă cum că decedatul B.I. i-ar fi prezentat în 26 septembrie 2003 o carte de identitate, pe care acesta nu o mai deține din data de 01 septembrie 1999 când fiind în viață a declarat-o pierdută și a obținut o altă carte de identitate în data de 01 septembrie 1999. Procedând în acest fel inculpatul L.Ș.T. a prejudiciat S.C. „G.I." S.R.L cu suma de 305.344.400 lei contravaloarea oțelului beton primit, revândut și pentru care a dat ca plată o filă CEC - fără acoperirea necesară în cont, justificând cu acte false imposibilitatea încasării și a acestei file CEC.
5. La data de 09 octombrie 2003, a fost determinată conducerea S.C. „L." S.A. București - Sucursala Focșani să livreze și să vândă pe datorie către S.C. „G.I." S.R.L. cantitatea de 19.630 kg cu prețul de 255.654.250 lei, cu factura fiscală din 09 octombrie 2003, astfel:
„ - oțel beton D 8 - 9,330 tone
- oțel beton D 10 - 4,180 tone
- oțel beton D 8 - 6,120 tone".
Marfa a fost ridicată conform facturii de mai sus, de către martorul S.M. în calitate de conducător auto delegat al S.C. „G.I." S.R.L., cu auto. Și în acest caz martorul a fost dirijat unde să ducă și să descarce întreaga cantitate de oțel beton de către martorul F.A. reprezentantul părții civile S.C. G.I. S.R.L. și apoi de inculpatul L.Ș.T.
Astfel, martorul F.A., reprezentantul părții civile S.C. „G.I." S.R.L., a întocmit în aceeași zi factura fiscală din 08 octombrie 2003 prin care în aceeași zi îi vinde și predă inculpatului L.Ș.T. cantitățile de mai sus de oțel beton în total 19.630 kg ce se aflau în autotractorul, condus de martorul S.M. încărcat de la S.C. „L." S.A. București - Sucursala Focșani, la prețul de 290.237.430 lei.
De primirea celor 19.630 kg de oțel beton pe această factură a semnat inculpatul L.Ș.T. Tot pe această factură martorul F.A. reprezentantul S.C. „G.I." S.R.L. a completat rubrica „Expedierea s-a efectuat în prezența noastră la data de 08 octombrie 2003, ora 17,00" și a semnat, ca expeditor.
Marfa de mai sus, conform acestei facturi a fost vândută inculpatului L.Ș.T. cu prețul de 290.237.430 lei, inculpatul semnând pe această factură la rubrica „Semnătura de primire". Pe această factură s-a consemnat ca mijloc de transport auto, autovehicul condus de martorul S.M. (foaia de parcurs din 08 octombrie 2003, factura fiind întocmită când încă nu fusese dusă marfa la destinatarul final, adică atunci când marfa încă era în acest mijloc de transport.
În declarația sa martorul F.A. a arătat că el a completat factura fiscală din 08 octombrie 2003 în valoare de 290.237.430 lei, iar și pentru această factură inculpatul L.Ș.T. i-a dat o filă CEC postdatată (fila 158, vol. l, cec în original). Această filă CEC a fost girată furnizorului S.C. „L." S.A. București - Sucursala Focșani ca plată a celor 19.630 kg oțel beton de către S.C. „G.I." S.R.L. Ulterior această filă CEC fiind introdusă în bancă a fost refuzată pentru lipsă disponibil în cont și astfel și această sumă face parte din prejudiciul total reclamat.
Fila CEC a fost completată și semnată de inculpatul L.Ș.T. pentru suma de 290.237.430 lei și înmânată martorului F.A.
Inculpatul L.Ș.T., deși în realitate a valorificat marfa prin alte societăți, a întocmit - ca și în celelalte cazuri - o factură fiscală cu date false respectiv factura din 08 octombrie 2003, din care rezulta că această marfă ar fi predat-o în aceeași zi, respectiv pe 08 octombrie 2003, S.C. „A.C." S.R.L. (societate fictivă) prin B.I. (persoană decedată).
Așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, în realitate și acestei cantități de oțel beton inculpatul L.Ș.T. i-a dat o altă destinație decât cea consemnată pe factura fiscală fictivă din 08 octombrie 2003.
Că factura completată și semnată de inculpatul L.Ș.T. este falsă, factură prin care inculpatul pretinde că a vândut cele 19.630 kg de oțel beton către S.C. „A.C." S.R.L. prin delegatul acesteia B.I., rezultă și din următoarele: S.C. „A.C." S.R.L. nu are spații de depozitare, nici sediu real, sediul declarat fiind într-un apartament cu încă 37 de societăți comerciale, apartament care la data închirierii nici nu mai aparținea celui care a semnat contractul în calitate de proprietar respectiv martorul P.G.
În acest sens martorul P.G. a declarat că în luna noiembrie 2002 a încheiat cu un cetățean arab un contract de închiriere pentru înființarea societății S.C. „A.C." S.R.L. la fostul său domiciliu din București, și a înregistrat la Administrația Financiară a Sectorului 6, contractul de închiriere, după care la insistențele cetățeanului arab a completat o declarație olografă prin care 4 locatari din bloc își dădeau acordul pentru funcționarea la adresa sa a firmei. De asemenea a scris și o adeverință pe o coală albă prin care Asociația de locatari își dădea acordul pentru ca societatea să funcționeze la adresa sa. De asemenea, a mai menționat că a încheiat contractul de închiriere și declarațiile menționate la data de 11 noiembrie 2002 în situația în care vânduse apartamentul la data de 29 ianuarie 2001. Pentru întocmirea în fals a contractului de închiriere a declarației locatarilor și a adresei Asociației de locatari a primit de la cetățeanul arab al cărui nume nu și-l amintește, suma de 100 dolari S.U.A. Precizează că a încheiat în perioada 1997-2002 peste 100 de contracte de închiriere cu persoane fizice și juridice de la care a primit diferite sume de bani cuprinse între 300.000 lei - 600.000 lei la persoane fizice și 100 dolari pentru persoane juridice; pretinsul delegat al S.C. „A.C." S.R.L, B.I., era decedat din 1999 și deci la data facturii 08 octombrie 2003 erau 4 ani de la decesul acestuia; cartea de identitate ca fiind a lui B.I. nu mai era „actuală", fiind declarată pierdută chiar de adevăratul B.I. înainte de a deceda și la data decesului B.I. avea o altă carte de identitate respectiv din 01 aprilie 1999.
Din adresa din 19 decembrie 2003 a B.N.R. - Direcția de Reglementare și Autorizare rezultă că S.C. „A.C." S.R.L. nu are nici cont bancar, contul bancar trecut pe facturile fiscale false fiind și el tot fals.
Comparând, prin verificarea de scripte, semnătura care ar trebui să-i aparțină lui B.I. de pe „Contractul datat 01 septembrie 2003 dintre S.C. „P.P.C." și S.C. „A.C." S.R.L, cu semnăturile pretins făcute de B.I. pe facturile fiscale, s-a constatat o diferență esențială ca mod de concepere și realizare.
Cantitatea de oțel beton, în greutate de 19.630 kg cum de altfel și celelalte cantități de oțel beton descrise mai sus nu putea fi descărcată decât cu macara specială și transportată cu autovehicul de capacitate mare care să poată ducă o astfel de cantitate. Or, pe factura fiscală falsă din 08 octombrie 2003 nu apare la rubrica „Mijlocul de transport" nici un mijloc individualizat, oțelul beton în cauză, în ziua de 08 octombrie 2003 aflându-se în realitate în autovehiculul condus de martorul S.M. Singura descărcare a celor 19.630 kg oțel beton fiind făcută potrivit declarației martorului S.M. la altă adresă în favoarea altor beneficiari, conform celor dispuse de inculpatul L.Ș.T.
Procedând în acest mod inculpatul L.Ș.T. a prejudiciat folosind aceste acte, S.C. „G." S.R.L, cu suma de 290.237.430 lei.
În data de 26 septembrie 2003 a fost determinată conducerea S.C. „G.I." S.R.L. și conducerea S.C. „L." S.A. București - Sucursala Focșani să livreze cantitatea de 20.010 kg oțel beton, în valoare de 261.763.264 lei, cu avizul de expediție din 26 septembrie 2003 și factura fiscală din 29 septembrie 2003. Marfa a fost încărcată în ziua de 26 septembrie 2003 în autocamionul condus de martorul S.M. la dispozițiile martorului F.A. și ale inculpatului L.Ș.T. Fără a fi descărcat din autocamion, oțelul beton a fost predat inculpatului L.Ș.T. la prețul de 295.120.000 lei.
Pentru cantitatea de 20.000 kg oțel beton S.C. „G.I." S.R.L., prin martorul V.Ș., a întocmit factura fiscală din 26 septembrie 2003 prin care livra și vindea „oțel beton 0 6 mm - 10.220 kg; oțel beton 0 8 mm - 9.780 kg", aflat în auto condus de martorul S.M., la prețul de 295.120.000 lei, către S.C. „P.P.C." S.R.L. Pe această factură fiscală a semnat de primire inculpatul L.Ș.T. ca reprezentant al S.C. „P.P." S.R.L.
În aceeași zi, inculpatul L.Ș.T. a completat și semnat fila CEC pentru suma de 295.120.000 lei, în beneficiul S.C. „G.I." S.R.L. Fiind indusă în eroare, conducerea părții civile S.C. „G.I." S.R.L. a considerat că fila CEC are acoperirea necesară în cont și a girat-o în contul unei datorii la S.C. „L.R." S.A. Fiind introdusă la plată această filă CEC a fost refuzată pentru lipsă disponibil în cont. Față de partea vătămată inculpatul a motivat neîncasarea filelor CEC prin faptul că ar fi fost înșelat de B.I. reprezentantul S.C. „A.C." S.R.L. care nu i-ar fi plătit „oțelul beton livrat"
Inculpatul L.Ș.T., deși a valorificat marfa prin alte societăți, a întocmit - ca și în celelalte cazuri - o factură fiscală cu date false, respectiv factura fiscală din 27 septembrie 2003, prin care S.C. „P.P.C." S.R.L. ar fi livrat și vândut cantitatea de 20.000 kg oțel beton către S.C. „A.C." S.R.L. la prețul de 299.999.000 lei.
În realitate și acestei cantități de oțel beton inculpatul L.Ș.T. i-a dat o altă destinație decât cea trecută pe factura fiscală falsă.
În acest sens martorul S.M.G. a declarat că în zilele de 25 septembrie 2003 și 26 septembrie 2003 a efectuat alte două transferuri de oțel beton de la Focșani în numele S.C. „G.I." S.R.L. pentru S.C. „P.P." S.R.L., ambele fiind descărcate atât la depozitul din Fundeni aparținând firmei martorului B.I. cât și pe platforma uzinei „F." unde, din câte a înțeles își desfășoară activitatea S.C. „L.I." S.R.L.
A mai menționat că la aceste două transporturi aproximativ jumătate din marfă a fost descărcată la depozitul din Fundeni, iar cealaltă jumătate a fost descărcată la S.C. „L.I." S.R.L. Așa cum a mai arătat anterior și aceste două transporturi au fost descărcate în locurile indicate de inculpatul L.Ș.T. În susținerea celor arătate anterior vis-a-vis de locul de descărcare al acestor două transporturi, există foile de parcurs ridicate de lucrătorii de poliție și anexate, în original la dosarul cauzei. Subliniază că toate descărcările de oțel beton au fost efectuate în baza dispozițiilor inculpatului L.Ș.T. despre care martorul F.A. îi spusese că este beneficiarul mărfii. De asemenea, declară că în zilele de 25 septembrie 2003 și 26 septembrie 2003 ar fi existat spațiu suficient în depozitul din Fundeni al martorului B.I. pentru a descărca în întregime cantitățile de oțel beton transportate.
Martorul S.D., administratorul S.C. „U.I." S.R.L. a confirmat declarația martorului S.M. în sensul că marfa oțel beton a ajuns la alte destinații decât la S.C. „A.C." S.R.L. cum pretinde în mod nereal inculpatul L.Ș.T.
Acest martor a relatat că la sfârșitul lunii septembrie 2003 la punctul de lucru al societății au sosit două transporturi de oțel beton (25.09 și 26 septembrie 2003) de la S.C. „R. 1" S.R.L. reprezentată de martorul B.I. Cantitatea de marfă era de aproximativ 36 tone de oțel beton rotund 0 6 și 0 8 mm și fusese adusă în vederea procesării. A convenit cu martorul B.I. asupra prețului procesării la un tarif de 3.345 lei/kg. Până la data de 15 octombrie 2003 cantitatea de oțel s-a transformat (procesat) în plase sudate, iar la data de 20 octombrie 2003 angajatul firmei S.C. „U.I." S.R.L. a tăiat factura în valoare de 147.057.439 lei pentru beneficiarul S.C. „R. 1" S.R.L.".
Martorul P.P., salariat al S.C. „U.I." S.R.L., audiat cu privire la transportul de oțel beton din 26 septembrie 2003, a confirmat declarațiile martorilor S.D. și S.M. și a declarat că în mod similar, în ziua de 26 septembrie 2003, a primit un nou transport de oțel beton de aproximativ 20.000 kg, mijlocul de transport fiind același iar martorul B.I. i-a spus că acel oțel beton trebuia procesat în plase sudate. După prelucrarea acestei cantități de oțel beton, plasele sudate au fost trimise de asemenea la depozitul S.C. „R. 1" S.R.L. Din câte își amintește, cele două cantități de oțel beton din zilele de 25 septembrie 2003 și 26 septembrie 2003 au fost singurele prelucrate de S.C. „U.I." S.R.L. în favoarea S.C. „R. 1" S.R.L. în cel de al doilea semestru al anului 2003 (fila 123, vol. I).
Deși, inculpatul L.Ș.T. a dat altă destinație cantității de 20.010 kg oțel beton ridicat cu avizul de expediție din 26 septembrie 2003 și factura fiscală din 29 septembrie 2003, cu autocamionul condus de martorul S.M., în cadrul activității de înșelăciune a întocmit cu date false factura fiscală din 27 septembrie 2003 în care a consemnat că el în calitate de reprezentant al S.C. „P.P." S.R.L. a livrat și vândut pe datorie către S.C. „A.C." S.R.L. (firmă fictivă) 20.000 kg oțel beton OL 37 de 0 6 și 0 8 mm respectiv:
- OBOL 37 0 6-10.220 kg; -OBOL 37 0 8-9.780 kg. Pe această factură fiscală inculpatul a consemnat în mod fals că cele 20.000 kg oțel beton au fost primite în ziua de 27 septembrie 2003 de B.I. (decedat), deși el dirijase întreaga cantitate de oțel la alte persoane juridice, așa cum s-a reținut mai sus.
Este evident că această factură fiscală falsă către firma fictivă S.C. „A.C." S.R.L. a fost făcută cu scopul de a înșela S.C. „G.I." S.R.L. în sensul acoperirii însușirii ilegale a banilor - din vânzarea reală a celor 20.000 kg oțel beton primite de la această societate - ca ulterior să „justifice" folosirea filei CEC emisă fără acoperirea necesară în cont și darea acesteia ca plată, iar neonorarea acestei file să o motiveze prin înșelarea sa de către B.I., persoană prezentată ca neidentificată. Prin acest procedeu inculpatul și-a creat aparența de victimă - persoană înșelată - alături de adevărata parte vătămată, ascunzând pe adevărații cumpărători și respectiv încasarea prețului de la aceștia.
Că factura din 27 septembrie 2003 este un act fals întocmit premeditat de inculpat ce face parte din activitatea sa de înșelăciune a S.C. „G.I." S.R.L. rezultă și din aceea că: marfa (20.000 kg oțel beton) ridicată de la S.C. „L." S.A. a fost dusă în fapt în ziua de 27 septembrie 2003 direct la beneficiarii reali S.C. R. 1 S.R.L. în București, și la S.C. „L.I." S.R.L. Deci, evident cele 20.000 kg oțel beton luate de la părțile civile mai sus arătate nu aveau cum să mai ajungă la S.C. „A.C." S.R.L., firmă cu sediul fictiv, în aceiași zi 27 septembrie 2003; mijlocul de transport folosit de inculpatul L.Ș.T. pe factura fiscală din 27 septembrie 2003 mai sus arătată este un autoturism Dacia 1300 care evident nu putea fi folosit la transportul a 20.000 kg oțel beton conform acestei facturi; referitor la faptul că mijlocul de transport consemnat pe factura fiscală nu este al unui autocamion ci al unui autoturism Dacia 1300, inculpatul L.Ș.T. declară că nu și-l poate explica; delegatul B.I. cu cartea de identitate consemnat de inculpatul L.Ș.T. pe factură s-a constatat că a existat o astfel de persoană cu o astfel de identitate și fotografie dar care era decedat din 17 septembrie 1999 deci care nu putea exista la data când inculpatul pretinde că a discutat cu ea și i-a predat cele 20.000 kg de oțel beton; de precizat că B.I. a avut cartea de identitate până la 01 aprilie 1999 când a obținut o altă carte de identitate înainte de a deceda.
Deci inculpatul L.Ș.T. a prezentat o copie xerox de pe cartea de identitate a lui B.I. pe care acesta a declarat-o pierdută atunci când, înainte de deces, a obținut o altă carte de identitate; de precizat că fotografia de pe cartea de identitate nu a fost schimbată cum de regulă se face când cartea se folosește de o altă persoană în speță fiind a decedatului; verificând S.C. „A.C." S.R.L. s-a constatat că între B.I. și această societate nu este nici o legătură. Astfel S.C. „A.C." S.R.L a fost înființată la data de 11 noiembrie 2002 în București fiind înregistrată la Registrul Comerțului, având drept asociați pe cetățenii irakieni K.M.A.S. și Y.A.S. primul deținând și funcția de administrator (fila 248, vol.4), ambele fiind persoane neidentificate;
S.C. „A.C." S.R.L. este o societate comercială cu sediul fictiv, declarat în București. Proprietarul apartamentului de la această adresă a fost martorul P.G. care a recunoscut că la această adresă au sediul social fictiv 37 de societăți comerciale și că în cazul S.C. „A.C." S.R.L. a întocmit la 01 octombrie 2002 în fals, următoarele documente:,,a) un contract de închiriere pentru acest spațiu;
b) adeverință prin care Asociația de Locatari îi dădea acordul pentru ca societatea să-și desfășoare activitatea la această adresă;
c) declarație prin care 4 locatari își dădea acordul în sensul funcționării la adresa mai sus menționată a firmei".
Pentru această activitate martorul P.G. încasa câte 100 dolari S.U.A. de la fiecare societate înființată prin închirierea de mai multe ori a aceluiași spațiu, care nu-i mai aparținea deoarece apartamentul respectiv îl vându-se în baza încheierii nr. 926 din 29 ianuarie 2001 cu 9 luni înainte de data falsificării acestor acte.
Procedând în modul arătat mai sus inculpatul L.Ș.T. a prejudiciat partea civilă S.C. G.I. S.R.L. cu 295.120.000 lei prin revânzarea și încasarea contravalorii celor 20.010 Kg oțel beton obținut prin inducerea în eroare a conducerii părții civile și folosirea filei CEC fără acoperirea necesară în cont, refuzată la plată.
7. În data de 16 octombrie 2003 a fost determinată conducerea S.C. „B.G." S.A. să livreze și vândă pe datorie societății comerciale „G.I." S.R.L. cantitatea totală de oțel beton de 19.907 kg în valoare de 289.009.826 lei la 12.200 lei/kg astfel:
- oțel beton PC 52 0 10 - 4.500 kg la 12.200 lei/kg;
- oțel beton PC 52 0 10 - 33 kg la 12.200 lei/kg;
- oțel beton PC 52 0 10 - 5.832 kg la 12.200 lei/kg;
- oțel beton PC 52 0 12 - 5.420 kg la 12.200 lei/kg;
- oțel beton PC 52 0 16 - 4.122 kg la 12.200 lei/kg, (fila 249 verso din vol. l).
Oțelul beton a fost încărcat de la furnizor în autovehiculul. Pentru această cantitate de 19.907 kg oțel beton S.C. „G.I." S.R.L. prin martorul F.A. a întocmit factura fiscală din 16 octombrie 2003 prin care o vinde și o predă inculpatului L.Ș.T. reprezentantul S.C. „P.P.C." S.R.L. la prețul total de 300.854.491 lei.
Pe această factură fiscală întocmită de martorul F.A. a semnat de primirea celor 19.907 kg oțel beton inculpatul L.Ș.T.
La rubrica „Expedierea s-a efectuat în prezența noastră la data . ora.", martorul F.A. a scris „16 octombrie 2003" și a semnat (fila 249 din vol. l).
Potrivit declarației martorului F.A., inculpatul L.Ș.T. a completat și semnat fila CEC a postdatat-o la 12 noiembrie 2003 pentru suma de 300.854.491 lei și i-a dat-o în ziua de 16 octombrie 2003. Fiind introdusă la plată în bancă, R. Bank a refuzat fila CEC cu mențiunea „lipsă totală disponibil, client în interdicție, cec anulat". Față de partea vătămată, inculpatul L.Ș.T. a motivat neîncasarea filelor CEC cu faptul că ar fi fost, la rândul său, înșelat de B.I. reprezentantul S.C. „A.C." S.R.L. căruia i-ar fi vândut marfa pe datorie și apoi ar fi dispărut.
Întrucât pe factura fiscală din 16 octombrie 2003 apare ca fiind folosit mijlocul de transport între S.C. „G.I." S.R.L. și S.C. „P.P.C." S.R.L, pentru a stabili destinația reală a celor 19.907 kg de oțel beton a fost identificat conducătorul auto de pe acest autovehicul respectiv martorul Z.T. care declară că de circa trei ani îl cunoaște pe martorul B. care are un depozit de materiale de construcție pe șoseaua Fundeni. Acesta i-a solicitat ocazional să efectueze transporturi, în special de la depozit către beneficiari. Pe data de 15 octombrie 2003 a fost solicitat telefonic de martorul B. să facă un transport de oțel beton de la firma „B." la depozitul său, pe care l-am făcut pe data de 16 octombrie 2003. La firma „B." a fost așteptat de un delegat din partea martorului B., un tânăr de aproximativ 30-35 ani, despre care nu poate da alte relații. Împreună au încărcat marfa iar delegatul a plecat înainte cu auto propriu (un C. alb). S-au reîntâlnit la depozitul Fundeni, unde au descărcat marfa, în jurul prânzului, de față fiind și martorul B., care i-a achitat contravaloarea transportului în sumă de 2.000.000 lei".
Astfel, cele 19.907 kg oțel beton nu au fost duse la S.C. „A.C." S.R.L, ci la S.C. „R. 1" S.R.L. și descărcate, transportul fiind plătit de administratorul S.C. „R. 1" S.R.L.
Inculpatul L.Ș.T., deși a dus marfa și a valorificat-o prin alte societăți, a întocmit - ca și în celelalte cazuri - o factură fiscală cu date false, respectiv factura fiscală din 17 octombrie 2003 în care a consemnat că ar fi vândut și livrat pe datorie cele 19.907 kg oțel beton către S.C. „A.C." S.R.L. (firmă fictivă) prin delegatul B.I. (persoană decedată) cu autoturismul (autoturism Dacia 1300 imposibil de folosit la transportul barelor sau colacilor de oțel beton).
Este evident că această factură fiscală falsă din 17 octombrie 2003 către firma fictivă S.C. „A.C." S.R.L. a fost făcută cu scopul de a înșela și menține în eroare S.C. „G.I." S.R.L. în sensul ascunderii vânzării mărfii respective la altă societate ca ulterior să „justifice" folosirea filei CEC fără acoperirea necesară în cont și darea acesteia ca plată, iar neîncasarea acestei file să o motiveze prin înșelarea la rândul său de către B.I., persoană prezentată ca neidentificată. Astfel, așa cum s-a arătat prin această metodă de acte false inculpatul își creează aparența de victimă.
Procedând în acest fel inculpatul L.Ș.T. a cauzat S.C. „G.I." S.R.L. un alt prejudiciu de 300.854.491 lei reprezentând contravaloarea celor 19.907 kg oțel beton obținute de inculpat prin inducere în eroare și pentru care i-a dat ca plată conducerii părții civile fila CEC postdatat, fără acoperirea necesară în cont. Inculpatul a ascuns părții vătămate cui a vândut în realitate cele 19.907 kg oțel beton și a indus în eroare conducerea părții civile folosindu-se de acte falsificate în acest scop cum că nu a onorat fila CEC deoarece ar fi vândut oțelul către S.C. „A.C." S.R.L. prin reprezentantul B.I. care ar fi dispărut fără să-i plătească marfa.
În plângerea formulată inculpatul L.Ș.T. a mai reclamat că „a fost înșelat" de B.I. reprezentantul S.C. „A.C." S.R.L. și cu factura din 04 septembrie 2003 prin care pretinde că ar fi livrat acestei firme în 04 septembrie 2003 cantitatea de 19.500 kg oțel beton 37 0 8 la 12.605 lei kilogramul, în valoare totală de 295.500.000 lei.
Inculpatul L.Ș.T. a anexat la plângere factura fiscală din 04 septembrie 2003.
Din cercetările efectuate referitor la marfa consemnată în această factură fiscală rezultă următoarele:
- expertiza contabilă nu a găsit vreo factură prin care S.C. „G.I." S.R.L. să fi livrat în data de 04 septembrie 2003 sau în jurul acestei date cantitatea de 19.500 kg, OB 37 0 8 către S.C. P.P.C. S.R.L. (a se vedea anexa nr. 1 la Raportul de expertiză contabilă - fila 196 din vol. 1 - denumită: „Relații comerciale ce au avut loc între S.C. „G.I." S.R.L. și S.C. „P.P.C." S.R.L. în anul 2003");
- din procesul-verbal de custodie din 03 septembrie 2003 încheiat între S.C. „P.P." S.R.L. și S.C. „R. 1" S.R.L. rezultă că „OB 37 0 8 - 19.500 kg" ar fi fost lăsat în custodia S.C. „R. 1" S.R.L.; din acest proces-verbal nu rezultă însă de unde a sosit și cu ce acte această marfă; dacă ar fi livrat cele 19.500 kg oțel beton către S.C. „A.C." S.R.L. conform facturii fiscale din 04 septembrie 2003, atunci nu avea sens procesul-verbal de custodie la S.C. „R. 1" S.R.L. și lăsarea mărfii la această societate;
- din balanța de verificare pe luna septembrie 2003 rezultă că nu există nici o notă de intrare recepție pentru marfa de la S.C. „G.I." S.R.L. pentru cantitatea de oțel beton 37 0 8 în greutate de 19.500 kg;
- din N.I.R. din 03 septembrie 2003 rezultă că S.C. „P.P.C." S.R.L. ar fi primit în ziua de 03 septembrie 2003 numai cantitatea de 5.110 kg oțel beton. Pe lângă acest N.I.R. din 03 septembrie 2003 mai există un N.I.R. prin care S.C. P.P.C. S.R.L. ar fi recepționat de la S.C. „V.I." S.R.L cu factura din 03 septembrie 2003 oțel beton 0 de 8 în greutate de 19.500 kg; anexată la acest N.I.R. este factura fiscală din 03 septembrie 2003 prin care S.C. V.I. S.R.L. Brăila ar fi livrat și vândut S.C. „P.P.C." S.R.L. cantitatea de 19.500 kg oțel beton 0 8 cu 12.500 lei/kg în valoare de 290.062.500 lei. Conform acestei facturi expedierea s-ar fi efectuat prin B.M., care ar fi semnat la rubrica „Semnătura de primire" de pe această factură.
- fiind identificat B.l.M. și audiat referitor la realitatea facturii din 03 septembrie 2003, și evident a NIR din 03 septembrie 2003 acesta a declarat că referitor la factura fiscală din data de 03 septembrie 2003 emisă de S.C. „V.I." S.R.L. în favoarea S.C. „P.P.C." S.R.L. precizează că nu cunoaște împrejurările emiterii acestui document sau dacă operațiunea comercială respectivă a avut într-adevăr loc, deoarece, așa cum a mai arătat anterior, nu a întreprins nici o activitate ca reprezentant al firmei. Totodată, menționează că nu știe care era principalul obiect de activitate al S.C. „V.I." S.R.L. Brăila și nici dacă firma respectivă a deținut în momentul emiterii facturii cantitatea de oțel beton de 19.500 kg. Nu știe în ce împrejurări a fost posibil ca numele său să apară la rubrica „Numele delegatului" și nici cine a redactat această factură. De asemenea, la rubricile destinate furnizorului și delegatului nu-și recunoaște semnătura. Nu cunoaște proprietarul mijlocului de transport cu numărul de înmatriculare ce este menționat pe factură. Nu cunoaște nici o persoană cu numele L.Ș.T. și nici firma „P.P.C." S.R.L din Alexandria."
Tot în declarația sa martorul B.I.M. a mai arătat că în vara anului 2003, a fost contractat de numitul V.V. patron al firmei SC „V.I." S.R.L. care i-a propus să devină asociați în cadrul acestei firme pentru a derula afaceri împreună. Deoarece nu avea nici un loc de muncă a acceptat propunerea acestuia și aproximativ în luna august 2003, la solicitarea lui V.V., a semnat mai multe documente pentru a deveni asociat în cadrul „V.I." S.R.L. Brăila. Dintre actele pe care Ie-a semnat la amenințarea lui V.V., printre care: contract de cesiune părți sociale, borderourile de achiziții, facturi fiscale, chitanțe fiscale, etc.";
Totodată, din extrasele de cont ale S.C. „P.P.C." S.R.L. a rezultat că S.C. „P.P.C." S.R.L. nu a plătit societății comerciale S.C. „V.I." S.R.L. Brăila suma de 290.062.500 lei consemnată în factura fiscală din 03 septembrie 2003 ceea ce induce ideea că aceasta reprezintă un act fals; mai mult decât atât, martorul B.I.M. a declarat că a preluat S.C. „V.I." S.R.L. dar că el nu a livrat niciodată cele 19.500 kg oțel beton din această factură întocmită în numele său;
Factura fiscală din 03 septembrie 2003 este un fals rezultă și din aceea că nimeni nu a reclamat neplata celor 19.500 kg în numele S.C. „V.I." S.R.L. Brăila.
Factura fiscală din 04 septembrie 2003 întocmită de inculpatul L.Ș.T. prin care pretinde că ar fi vândut și livrat 19.500 kg oțel beton către S.C. „A.C." S.R.L. este falsă fiind întocmită de inculpat în cadrul infracțiunii de înșelăciune în dauna S.C. „G.I." S.R.L., față de care a „justificat" neîncasarea filelor CEC prin înșelarea sa de către B.I. și S.C. „A.C." S.R.L. rezultă ca și în cazul celorlalte facturi mai sus prezentate, din aceea că:
S.C. „A.C." S.R.L. este firmă fictivă fără sediu legal, fără contabilitate, mijloace de transport, fără activitate raportată, etc., iar mijlocul de transport înscris ca mijloc de transport folosit de inculpatul L.Ș.T. pe factura fiscală din 04 septembrie 2003 mai sus arătată este un autoturism Dacia 1300 care evident nu putea fi folosit la transportul a 19.500 kg oțel beton bare sau colaci conform acestei facturi;
Cu privire la numărul de înmatriculare al mijlocului de transport consemnat pe factura fiscală nu este al unui autocamion ci al unui autoturism Dacia 1300, inculpatul L.Ș.T. declară că nu și-l poate explica.
Din verificări rezultă că între S.C. „A.C." S.R.L. și B.I. nu este nici o legătură. Astfel, S.C. „A.C." S.R.L. a fost înființată la 11 noiembrie 2002 în București fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului având drept asociați pe cetățenii irakieni K.M.A.S. și Y.A.S. primul deținând și funcția de administrator ambele fiind persoane neidentificate, iar în actele de înregistrare nefiind înscrisă strada și numărul imobilului din Bagdad, Irak unde și-ar avea domiciliul,iar B.I., persoană înscrisă pe această factură ca delegat al S.C. „A.C." S.R.L era deja decedat de 4 ani.
Din cele expuse rezultă fără dubiu că și factura din 04 septembrie 2003 prin care inculpatul L.Ș.T. pretinde că ar fi livrat firmei S.C. A.C. S.R.L. în 04 septembrie 2003 cantitatea de 19.500 kg oțel beton 37 0 8 în valoare de 295.500.000 lei, reprezintă un act fals întocmit de inculpat și folosit la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna S.C. „G." S.R.L.
9. Referitor la fila CEC din 09 septembrie 2003 în valoare de 311.487.855 lei, emisă de inculpatul L.Ș.T. în numele S.C. „P.P.C." S.R.L. indicată în plângerea S.C. „G.I." S.R.L. ca emis fără acoperirea necesară în cont și dat părții civile de inculpat în cadrul activității de înșelăciune se reține că inculpatul L.Ș.T. recunoaște că pentru datoriile S.C. „P.P.C." S.R.L. a dat ca plată și fila CEC din 09 septembrie 2003, în valoare de 311.487.855 lei motivând că pentru achitarea acestor facturi a înmânat un număr de șapte file CEC respectiv filele din 09 septembrie 2003 în valoare de 311.487.855 lei . toate aceste file CEC fiind scrise și completate de mine" (declarația de la fila 39 verso și 40, 53 verso - 54 din vol. l) și că toate filele CEC arătate mai sus i Ie-a predat martorului Ș.V. în cel mult 24 de ore de la momentul livrării cantitățile de marfă (oțel beton) aferente celor 7 facturi fiscale. Arătă faptul că în momentul predării filelor că acestea erau deja completate de el la toate rubricile inclusiv la rubrica „Semnătura trăgătorului" și rubrica „Data";
Partea civilă S.C. „G.I." S.R.L. în plângerea penală arată că a primit și fila CEC din 09 septembrie 2003 în valoare de 311.487.855 lei și că a fost refuzată la plată de Banca R. Bank - Alexandria pentru lipsă totală disponibil în cont, filă pe care a depus-o la dosar în original.
Din extrasul de cont al S.C. „P.P.C." S.R.L. înscris pe fila CEC din 09 septembrie 2003 rezultă că soldul zilei de 09 septembrie 2003 era de 43.064.843 lei, deci insuficient pentru onorarea filei CEC mai sus arătate.
Dacă chitanțele din 04 septembrie 2003 la 13 octombrie 2003 emise de inculpat în numele S.C. „P.P.C." S.R.L. prin care se pretinde că ar fi încasat cu numerar de la S.C. „A.C." S.R.L. suma de 300.000.000 lei ar fi fost reale atunci inculpatul L.Ș.T. putea să-i depună în contul S.C. „P.P.C." S.R.L. și să onoreze fila CEC din 09 septembrie 2003. De asemenea, tot în perioada 10 septembrie 2003 - 07 octombrie 2003 inculpatul în numele S.C. „P.P.C." S.R.L a încasat în numerar de la S.C. „T.P.C." S.R.L. suma de 224.330.660 lei, sumă ce putea fi depusă în contul S.C. „P.P.C." S.R.L. și ar fi putut onora astfel fila CEC din 09 septembrie 2003, evident dacă era de bună credință.
Deși fila CEC a fost investită cu formulă executorie nu a putut fi executată ca urmare a activității infracționale a inculpatului și care a fost expusă mai sus.
Ca urmare și a folosirii acestei file CEC fără acoperirea necesară în cont, partea civilă S.C. „G.I." S.R.L. a fost prejudiciată cu încă 311.487.855 lei contravaloarea oțelului beton obținut prin înșelăciune și neplată.
În cadrul înșelăciunii ce face obiectul cauzei, inculpatul L.Ș.T. a uzat și de un formular de bilet la ordin pe care pretinde că i l-ar fi dat B.I.
Inculpatul L.Ș.T. a arătat în plângerea sa că din valoarea datorată de 2.431.858.212 lei, S.C. „A.C." S.R.L. a achitat până la data prezentei suma de 300.000.000 lei, iar pentru diferența de marfă neachitată a emis în data de 01 septembrie 2003, în favoarea S.C. „P.P.C." S.R.L, biletul la ordin în valoare de 2.100.000.000 lei, scadent în data de 20 octombrie 2003, menționând pe el ca bancă finanțatoare B.R.D. - S.M.C.C.
Cele afirmate de inculpatul L.Ș.T. referitor la biletul la ordin respectiv că data emiterii, data scadenței, banca trasă și numărul de cont ar fi fost scrise de B.I. sunt nereale deoarece prin raportul de expertiză criminalistică din 05 aprilie 2005 s-a constatat că: .scrisul ce completează rubricile biletului la ordin emis de S.C. „A.C." S.R.L. la data de 01 septembrie 2003 și scadent la data de 20 octombrie 2003 a fost executat de L.Ș.T.". Deci nici un cuvânt de pe acest bilet la ordin nu a fost scris de B.I.; inculpatul L.Ș.T. a completat și rubrica emitentului de pe acest bilet la ordin respectiv: Emitent - S.C. „A.C." S.R.L. adresa București; deschis la B.R.D. - S.M.C.C; or, se știe că un bilet la ordin în alb are în mod obligatoriu completat cel puțin emitentul, adresa acestuia, semnătura, ștampila, suma precum și contul; rubrica „Văzut la data . de emitentul ." a fost completată în realitate tot de inculpatul L.Ș.T. și nu de B.I. pretinsul emitent.
În activitatea infracțională desfășurată de inculpatul L.Ș.T. mai sunt și alte neconcordanțe.
Astfel, prin adresa datată 09 octombrie 2003 pretins a fi efectuată de S.C. „P.P.C." S.R.L. inculpatul a afirmat că în cazul în care plățile vor întârzia, exista situația de a folosi biletul la ordin pe care l-a înmânat în termen de 7 (șapte) zile de la prezenta adresă. Or, 7 zile plus 9 este egal cu 16 zile respectiv data de 16 octombrie 2003, dar la această dată biletul de ordin invocat nu era scadent și deci nu putea fi folosit, scadența acestuia fiind pe 20 octombrie 2003.
Prin urmare, inculpatul L.Ș.T. a depus B.O. în cauză, după ce l-a completat la toate rubricile, la B.R.D. - S.M.CC. și în ziua de 27 octombrie 2003 banca l-a refuzat cu mențiunea „Refuz total 2.100.000.000 lei. Viciu de completare, contul nu corespunde cu titularul, contul nu figurează în baza de date S.M.C." (fila 169, B.O. original verso din vol. l). în acest sens B.R.D. cu adresa din 27 octombrie 2003 a sesizat organele de poliței referindu-se la nelegalitatea biletului la ordin.
Este evident că și completarea acestui bilet la ordin în numele firmei fictive S.C. „A.C." S.R.L. a fost făcută de inculpatul L.Ș.T. pentru a justifica față de partea civilă S.C. „G." S.R.L. emiterea de file CEC fără acoperirea necesară în cont și folosirea lor ca plată în cadrul activității de înșelăciune și că faptele sale nu sunt săvârșite cu vinovăție fiind în imposibilitate de plată, ca urmare a înșelării sale.
În cadrul activității de menținere în eroare a conducerii părții civile S.C. „G.I." S.R.L. inculpatul L.Ș.T. a mai săvârșit și următoarele fapte:
La data de 18 și 19 ianuarie 2004, S.C. „P.P." S.R.L. a girat către partea civilă S.C. „G.I." S.R.L, două file CEC în valoare de 700.000.000 lei, file CEC ce au fost emise de către S.C. „F." S.R.L. al cărui administrator este martorul F.F. în beneficiul S.C. „P.P.C." S.R.L. Și aceste două file CEC au fost însă refuzate la plată, fiind declarate pierdute (filele 25-26, filele CEC în original, vol. III).
De precizat că din extrasul contului al S.C. „F." S.R.L. comunicat de Banca Românească S.A. cu adresa din 03 iulie 2006, a rezultat că în acest cont consemnat pe cele două file CEC în perioada 30 decembrie 2003 - 11 noiembrie 2004 - soldul a fost de 100 lei noi apoi 44 de lei noi, deci aceste file CEC erau emise fără acoperirea necesară în cont și nici ulterior contul nu a fost alimentat.
Inculpatul L.Ș.T. susține că a primit aceste două file CEC de la martorul F.F. întrucât a stabilit cu acesta să îi livreze diverse produse până la concurența sumei de 700.000.000 lei, deși până la dată emiterii filelor aceștia nu mai colaboraseră.
Este știut că o filă CEC emisă de o societate în favoarea unei alte societăți fără să aibă la bază un raport juridic fundamental este ilegală fiind lovită de nulitate și cu toate acestea inculpatul L.Ș.T. a folosit aceste file CEC, dându-le părții civile ca fiind valabil emise. Întrucât martorul F.F. nu a mai fost de acord cu derularea tranzacției, inculpatul L.Ș.T. a susținut că i-a solicitat martorului V.Ș. reprezentantul părții civile restituirea celor două file CEC pentru că nu a livrat către S.C. „F." S.R.L nici o marfă și astfel această societate nu are de achitat nici o sumă de bani, aspecte negate de martorul V.Ș. Fiind de bună-credință, acest martor a girat respectivele file CEC către S.C. „L.R." S.A. care Ie-a introdus la plată însă au fost refuzate, cu următoarele mențiuni: „refuz total, document declarat pierdut".
Trebuie precizat că S.C. „P.P." S.R.L. se afla în interdicție bancară de a emite CEC-uri în perioada 21 octombrie 2003 - 09 decembrie 2004, iar prin somația din 21 octombrie 2003, inculpatului L.Ș.T. i s-a adus la cunoștință intrarea în interdicție bancară a societății sale.
Cu privire la cele două file CEC emise de S.C. „F." S.R.L., Banca Românească a comunicat că acestea au fost declarate pierdute la data de 14 ianuarie 2004 de către martorul F.F.
În cererea formulată către bancă, martorul F.F. menționează faptul că cele două file CEC erau completate în favoarea S.C. „P.P." S.R.L. și că acestea au dispărut din geanta lui în jurul datei de 17-18 decembrie 2003, lăsând să se înțeleagă cum că i-ar fi fost furate de inculpatul L.Ș.T.
Cu toate acestea inculpatul L.Ș.T. a girat către S.C. „G.I." S.R.L. la data de 18 și 19 ianuarie 2004 cele două file CEC emise de S.C. „F." S.R.L. către S.C. „P.P." S.R.L, pretinzând că F.F. i-ar fi dat ca plată cele două file CEC.
În declarația din data de 04 februarie 2009, martorul F.F. declară că a emis cele două file CEC în favoarea S.C. „P.P.C." S.R.L. la mijlocul lunii decembrie 2003 întrucât inculpatul L.Ș.T. i-a promis că îi va livra o cantitate de grâu pentru o moară pe care o deține în județul Giurgiu.
Cu această ocazie acesta i-a făcut cunoscut faptul că are o datorie mare la un client care nu dorește compensarea datoriei cu acest grâu și astfel martorul s-a gândit că o poate achiziționa el.
Cu ocazia emiterii celor două file CEC, martorul F.F. I-a atenționat pe inculpatul L.Ș.T. că nu are disponibil în cont și că numai după ce va primi grâul va alimenta contul pentru ca cele două file CEC să poată fi decontate.
Deși nu a livrat grâul și știa că nu are acoperirea necesară în cont, inculpatul L.Ș.T. a girat cele două file CEC către S.C. „G.I." S.R.L., iar când F.F. a aflat acest lucru a declarat la Banca Românească pierderea celor două file CEC emise către S.C. „P.P." S.R.L pentru a nu intra în incidență bancară.
Totodată, din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul L.Ș.T. s-a sustras de la efectuarea controlului financiar-fiscal prin declararea fictivă a sediului societății comerciale și s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale, respectiv TVA.
Astfel, la solicitarea organelor de cercetare penală A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman a efectuat un control la S.C. „P.P.C. S.R.L. și a încheiat procesul-verbal de constatare din 15 noiembrie 2005.
Din procesul-verbal de constatare din 15 noiembrie 2005, am rezultat următoarele:
- S.C. „P.P.C." S.R.L. - Alexandria nu a funcționat niciodată la sediul declarat în Alexandria;
- nu au fost identificate conturi bancare ;
- nu a justificat 73 de facturi (formulare) din cele cumpărate de către inculpat;
- inculpatul L.Ș.T. nu a prezentat vreun act contabil inspectorilor, pretinzând că i-ar fi fost furate ;
- organul fiscal a calculat 482.912.319 lei TVA neplătit astfel: „ a) din facturi emise -154.904.242 lei ;
b) din facturi estimate - 328.008.077 lei;
- organul fiscal a calculat impozit pe profit neplătit 635.410.946 lei astfel:
a) din facturi emise - 203.821.371 lei;
b) din facturi estimate - 431.589.575 lei (file 58-59, voi. II)."
În acest proces-verbal organul constatator s-a mai arătat că: „Datorită faptului că administratorul societății L.Ș.T. nu a pus la dispoziția organului de inspecție fiscală nici un document financiar contabil pentru perioada 01 mai 2003 - 31 octombrie 2003 nu au putut fi determinate alte impozite și taxe datorate bugetului general consolidat al statului. Din analiza documentelor aflate la dosarul fiscal aflat la A.F.P. Alexandria a rezultat că agentul economic nu a depus din anul 2000 până în prezent declarații de impozite și taxe, decontări de TVA și nici nu a efectuat plăți la bugetul de stat".
Așa cum s-a constatat prin procesul-verbal de control întocmit de A.N.A.F., inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale respectiv TVA-ul și impozitul pe profit prin „construcția de acte false" și înscenarea înșelării sale de către o firmă fictivă în a motiva neplata TVA-ului și impozitului datorat. Astfel, prin întocmirea celor 8 facturi false în care a consemnat că ar fi vândut cantitatea de oțel către A.C. A.C. S.R.L. care nu i-ar fi plătit-o, inculpatul a ascuns sursa impozabilă, săvârșind prin aceasta și infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. ll lit. b) din Legea nr. 87/1994 și menținută incriminarea prin art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Situația de fapt reținută de Tribunal, a rezultat din atât probele administrate la în actul de inculpare cât și cele menționate de instanța de fond.
În ceea ce privește infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 lit. a) și art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, Tribunalul la data de 31 martie 2011 a pus în discuția părților, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice în infracțiunile prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. și de art. ll lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen.
Astfel, s-a constatat că infracțiunile de evaziune fiscală au fost comise până la intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005, situație în care se aplică principiul activității legii penale prevăzut de art. 10 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. care determină aplicarea legii penale cea mai favorabilă.
În drept, inculpatul L.Ș.T. a săvârșit următoarele infracțiuni:
a) infracțiunea de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în aceea că în perioada septembrie-octombrie 2003 și ianuarie 2004 în calitate de reprezentant al S.C „P.P.C." S.R.L., în mod premeditat și repetat a obținut prin inducerea în eroare a conducerii părții civile S.C. G.I. S.R.L. în 8 cazuri, cantități importante de oțel beton, în total 160.571 Kg, în valoare de 2.425.589.733 lei, în baza contractului din 22 mai 2003 pentru care a dat ca plată 8 file CEC fără acoperirea necesară în cont, și pe care Ie-a revândut în realitate la prețuri mai mici, cu numerar sau ordin de plată la anumiți beneficiari a căror identitate a ascuns-o părții civile, motivându-i că oțelul beton a fost revândut S.C. A.C. S.R.L. prin reprezentantul B.I., persoană fictivă, care l-ar fi înșelat și nu i-ar fi plătit și ca urmare, cele 8 filele CEC, date ca plată, nu puteau fi încasate din cauză că inculpatul ar fi fost înșelat la rândul său de acestea.
b) infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada 2003-2004 inculpatul L.Ș.T. a întocmit în mod repetat mai multe acte false pe care Ie-a folosit la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prezentându-le părții civile;
c) infracțiunea de evaziune fiscală faptă prevăzută și pedepsită de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 republicată, cu corespondent în legea nouă, respectiv în art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen.,
d) infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. ll lit. b) din Legea nr. 87/1994 republicată, cu corespondent în legea nouă, respectiv în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen.
Cu privire la apărările formulate de inculpat, Tribunalul a reținut următoarele:
Inculpatul a arătat că între societatea administrată de el și S.C G.I. S.R.L. au existat relații de colaborare de lungă durată, în sensul că s-a vândut marfa și s-a plătit prețul, că activitatea desfășurată nu se încadrează în definiția prevăzută de art. 215 C. pen., astfel că se impune achitarea potrivit art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. sau art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât între părți a existat un raport comercial.
Așa cum s-a reținut mai sus, în activitatea desfășurată de inculpat acesta a cumpărat marfă de la S.C. G.I. S.R.L. pentru care a lăsat file CEC cu scadența la o dată ulterioară, care au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil și nu a comunicat părții civile că nu are acoperirea necesară în cont.
Totodată, inculpatul în momentul în care ridica marfa de la S.C. G.I. S.R.L. o revindea apoi la un preț mai mic către diverși beneficiari sau către S.C. A.C. S.R.L. (societate fictivă), ceea ce denotă că partea civilă a fost indusă în eroare de activitatea inculpatului cu privire la perioada septembrie-octombrie 2003.
Împrejurarea că anterior acestei perioade relațiile comerciale s-au derulat corect între inculpat și partea civilă nu justifică achitarea în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) sau art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Referitor la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, împrejurarea că pe facturile fiscale: 19 septembrie 2003, factura fiscală din 04 septembrie 2002, factura fiscală din 27 septembrie 2003, factura fiscală din 26 septembrie 2003, factura fiscală din 10 octombrie 2003, factura fiscală din 08 octombrie 2003, factura fiscală din 20 octombrie 2003 și factura fiscală din 17 octombrie 2003 - a fost trecut numitul B.I., care din verificări s-a constat că este decedat la data emiterii acestora, constituie infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., astfel că nu se poate vorbi de o eroare, datorată lipsei intenției, în care se afla inculpatul pentru a se dispune achitarea în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Față de infracțiunea prevăzută de art. ll lit. b) din Legea nr. 87/1994 republicată, cu corespondent în legea nouă, respectiv în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 din C. pen., tribunalul a constatat că susținerile inculpatului/în sensul că nu s-a sustras de la plata impozitelor către stat, nu este susținută de probele administrate în cauză întrucât conform procesului-verbal din 15 noiembrie 2005 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman rezultă că inculpatul nu a înregistrat în evidența contabilă a societății veniturile și obligațiile fiscale datorate în perioada 01 mai 2003-31 octombrie 2003.
În același act, s-a menționat că perioada suspusă verificării este 01 mai 2003-31 octombrie 2003 iar S.C „P.P.C." S.R.L, societate administrată de inculpat, nu a funcționat niciodată la sediul declarat.
Prin urmare, s-a constatat că perioada verificată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman corespunde cu perioada în care inculpatul a desfășurat activitatea infracțională, controlul a fost efectuat de la 03 noiembrie 2005 la 15 noiembrie 2005, astfel că susținerea inculpatului că i-au fost sustrase actele societății nu este reală cu atât mai mult cu cât din raportul de expertiză contabilă au fost identificate date din care rezultă raporturile dintre S.C. „P.P.C." S.R.L. și S.C. G. S.R.L.
Astfel, nu se impune achitarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. ll lit. b) din Legea nr. 87/1994 republicată, cu corespondent în legea nouă, respectiv în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 republicată, cu corespondent în legea nouă, respectiv în art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se constată că ultima factură fiscală emisă pe numele de B.I. este cea din 20 octombrie 2003, astfel că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, termenul fiind împlinit la data de 19 aprilie 2011, calculat potrivit art. 124 C. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.
Având în vedere cele expuse, Tribunalul a aplicat inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea care să răspundă scopului acesteia definit prin art. 52 C. pen. în aplicarea pedepsei, Tribunalul a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: limitele de pedeapsă fixate în legea specială, respectiv Legea nr. 87/1994, și partea specială a Codului penal, pentru infracțiunile care au determinat răspunderea penală a inculpatului, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor săvârșite, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, atingerea adusă valorii sociale ocrotite împrejurările care atenuează răspunderea penală.
Sub acest aspect, s-a reținut circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în sensul că inculpatul a avut anterior o conduită bună, constând în lipsa antecedentelor penale, astfel încât pedepsele aplicate se vor raporta la dispozițiile art. 76 C. pen.
Față de împrejurarea că prin activitatea infracțională desfășurată de către inculpat a fost creat un prejudiciu de 2 425 589 733 lei ROL față de partea civilă și de 174.587 lei față de bugetul de stat, Tribunalul a constatat că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim de detenție.
Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că prejudiciul creat părții civile S.C. G.I. S.R.L. este de 2 425 589 733 lei ROL, care se va confisca de la inculpat întrucât a fost radiată la data de 17 mai 2007, conform relațiilor comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
De asemenea, s-a reținut că Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 174.587 lei și majorări de întârziere calculate potrivit art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Cu privire la partea responsabilă civilmente S.C. „P.P.C." S.R.L., conform relațiilor comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, se constată că este în stare de lichidare, motiv pentru care a fost introdus în cauză lichidatorul, respectiv R.C. SPRL.
Pentru considerentele expuse, a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. f) din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. și de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. și de art. ll lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Ministerul Public, invocând nelegalitatea aplicării pedepsei complementare după executarea pedepselor principale aplicate pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. ll Iit. b) din legea nr. 87/1994 și, respectiv, art. 12 lit. b) din aceeași lege; greșita aplicare a dispozițiilor art. 35 alin. (3) C. pen.; greșita individualizare a pedepsei, consecința reținerii circumstanțelor atenuante și greșita schimbare a încadrării juridice, și inculpatul L.Ș.T., care a solicitat achitarea în considerentul că a săvârșit numai fapte de comerț.
În raport de criticile formulate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel București a constatat că apelurile sunt fondate și Ie-a admis pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect că activitățile desfășurate de le ce fac obiectul acuzațiilor reținute în sarcina sa în actul de inculpare au conotație penală.
Inculpatul a negat săvârșirea faptelor, însă declarațiile acestuia nu satisfac exigențele art. 69 C. proc. pen., necoroborându-se ce fapte și împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în cauză.
Astfel, din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză (plângerea S.C. P.P.C. S.R.L. declarații martori M.W.M., V.Ș., B.I., F.F., F.A., S.D., D.A.S., T.M., B.I.M., S.M., P.P., B.C., C.N., T.I., T.M.C., C.M.; raport de expertiză grafoscopică din 05 aprilie 2005; file CEC, raport de expertiză financiar contabilă; proces-verbal din 08 decembrie 2004; din 24 februarie 2005, din 30 mai 2006; raport de expertiză criminalistică din 05 aprilie 2005; proces verbal din 07 martie 2005; filele CEC în original; bilet la ordin din 01 septembrie 2003 în original; contract din 22 mai 2003; situația cu CEC-uri emise de S.C.
P.P.C. S.R.L. și girată de S.C. G.I. S.R.L. la furnizor; facturi fiscale; facturi fiscale, plus somații, privind refuzuri file CEC; adresa nr. 6798 din 15 aprilie 2005 a R. Bank; adresa B.N.R. privind refuzurile cecurilor la plată ale S.C. A.C. S.R.L; adresa nr. 819 din 16 iunie 2009 a R. Bank; proces-verbal din 27 noiembrie 2003;fișă evidență B.I.; adresă B.N.R. nr. VII/4/GR/10783 din 05 octombrie 2004; adresa nr. 21650 din 14 octombrie 2004; proces-verbal din 08 iunie 2004; chitanțe emise de S.C. P.P.C. S.R.L. din 12 octombrie 2003 - 20 octombrie 2003 pentru bani primiți de la S.C.
W.T. S.R.L; documente financiar-contabile ale S.C. W.T. S.R.L.; refuzuri CEC și bilete la ordin; situație file CEC emise de S.C. P.P.C. S.R.L. și girate; sesizarea B.R.D. din 27 octombrie 2003; procese-verbale de custodie; acte copii xerox R. și L.I.; acte copii xerox W.T.; acte copii xerox T.C.; adresa B.R. SA din 19 noiembrie 2007; cereri și declarații F.F.; adresa Băncii Române S.A. nr. 1191 din 04 iulie 2006; raport de expertiză criminalistică din 22 august 2007; din 18 mai 2007; filele CEC în original; fișa F.F.; adresă S.C. L.
S.A. București nr. 5298 din 10 august 2006; adresa nr. 5345 din 27 decembrie 2005 A.N.A.F. și procesul-verbal de control la S.C. P.P.C. S.R.L.; date de la O.R.C. despre persoanele implicate în cauză; documente de la SC A.P. S.R.L; acte"R. I"; acte S.C. W.T. S.R.L, acte S.C. P.P.C. S.R.L; acte S.C. A.C. S.R.L. și SC W. S.R.L., adresă nr. 1128 din 10 august 2010; adresă B.N.R. nr. ll/4/3421 din 27 iulie 2005 incidențe de plată S.C. G. S.R.L; plângere S.C. B.G. din 06 august 2010; raport privind stadiul îndeplinirii atribuțiilor lichidatorului judiciar al S.C.
G.I. S.R.L.) a rezultat că în cursul anului 2003, în calitatea de reprezentant al S.C. „ P.P.C." S.R.L., după ce a câștigat încrederea conducerii S.C. „G.I." S.R.L. a cumpărat plătind cu file CEC postdatate cantități însemnate de oțel beton, pe care Ie-a revândut cu plata în numerar sau prin virament, unele sub prețul de cumpărare, iar ca plată către partea civilă S.C. „G.I." S.R.L i-a dat 8 file CEC emise pe contul S.C. „P.P.C." S.R.L. Aceste file au fost emise fără acoperirea necesară în cont, și pentru a justifica cecurile fără acoperire față de conducerea părții civile S.C.
„G.I." S.R.L., a întocmit acte false cum că ar fi vândut oțelul beton obținut la o firmă care s-a dovedit a fi fictivă și că ar fi fost el, inculpatul, înșelat, pretinzând că din această cauză este în imposibilitate de plată (fila 25 vol. II dosar de urmărire penală). Pentru a-și asigura mai multă credibilitate a făcut și o plângere penală împotriva firmei fictive ascunzând faptul că oțelul beton obținut prin înșelăciune de la partea vătămată l-a vândut altor persoane juridice încasând contravaloarea în numerar sau direct prin virament.
Pentru a zădărnici probațiunea faptelor sale inculpatul a reclamat furtul evidenței contabile a S.C. „P.P.C." S.R.L, ca fiind săvârșită de autori neidentificați.
S-a mai reținut că nu are relevanță aspectul referitor la nerecunoașterea de către inculpat a săvârșirii faptelor, câtă vreme declarațiile acestuia nu satisfac exigențele art. 69 C. proc. pen., necoroborându-se ce fapte și împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în cauză .
Apărarea inculpatului potrivit căreia anterior inculpatul a desfășurat corect relațiile comerciale nu putea justifica o soluție de achitare, câtă vreme el nu a comunicat părții civile că nu are acoperirea necesară în cont, iar în momentul în care ridica marfa de la S.C. G. S.R.L o revindea apoi la un preț mai mic către diverși beneficiari sau către o societate fictivă, S.C. A.C. S.R.L., aspecte, care, de asemenea, întrețineau eroarea cu privire la activitatea inculpatului.
Cât privește infracțiunea de evaziune fiscală, în mod corect s-a stabilit vinovăția inculpatului câtă vreme din procesul-verbal din 15 noiembrie 2005 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman rezultă că inculpatul nu a înregistrat în evidența contabilă a societății veniturile și obligațiile fiscale datorate în perioada 01 mai 2003-31 octombrie 2003.
În susținerea aceleiași idei s-a reținut și împrejurarea, constatată scriptic, că perioada supusă verificării este 01 mai 2003-31 octombrie 2003 iar S.C. „P.P.C." S.R.L., societate administrată de inculpat, nu a funcționat niciodată la sediul declarat.
Nici afirmația inculpatului că i-au fost sustrase actele societății nu a fost reținută ca fiind reală cu atât mai mult cu cât din raportul de expertiză contabilă au fost identificate date din care rezultă raporturile dintre S.C. „P.P.C." S.R.L. și S.C. G.I. S.R.L, iar perioada verificată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman corespunde cu perioada în care inculpatul a desfășurat activitatea infracțională, controlul a fost efectuat de la 03 noiembrie 2005 la 15 noiembrie 2005.
În ce privește încadrarea juridică dată acestei fapte, în raport de împrejurarea că, deși de la data săvârșirii faptei au intervenit mai multe legi, dar fapta incriminată în legea veche își găsește corespondent în legea nouă și s-a constat că nu sunt încălcate dispozițiile art. 10 C. pen., Curtea de Apel București constatând că nu se impunea schimbarea încadrării juridice, ci menținerea încadrării din actul de inculpare, respectiv art. 9 lit. f) din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. și de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.
Curtea de Apel București a mai constatat că prin aplicarea pedepselor complementare pe lângă pedepsele de evaziune fiscală au fost încălcate dispozițiile art. 65 alin. (2) C. pen., care prevăd ca acestea să se aplice numai pe lângă pedepse de cel puțin 2 ani închisoare, impunându-se înlăturarea acestora.
Cât privește sancționarea inculpatului, față de dispozițiile art. 72 C. pen., dar și de cele prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, Curtea de Apel București a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanță pentru infracțiunea de înșelăciune este prea severă și a constatat că, raportat la exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a depășit durata rezonabilă a procedurilor, câtă vreme de la săvârșirea faptei și până la judecarea acesteia au trecut peste 7 ani, consecința fiind o reducere a pedepsei (în același sens Hotărârea nr. 22/006668-04 din 21 septembrie 2005, Curtea Supremă a Olandei).
Față de aceste considerente:
Prin decizia nr. 355/A din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel București - Secția a ll-a Penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul L.Ș.T., împotriva sentinței penale nr. 454 din 12 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, pe care o casează, în parte, și rejudecând:
A înlăturat aplicarea art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice.
A repus pedepsele aplicate inculpatului L.Ș.T. în individualitatea lor.
În baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul L.Ș.T. la 1 an și 10 luni închisoare cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.
În baza art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpat la 1 an și 10 luni închisoare.
A înlăturat aplicarea pedepselor complementare privind infracțiunile de evaziune.
A redus pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) C. pen. de la 8 ani la 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a contopit cele trei pedepse, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.Ș.T., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 45925/3/2010.
Analizând cauza sub toate aspectele și decizia pronunțată de instanța de apel, înalta Curte, constată că recursul declarat de inculpatul L.Ș.T. este tardiv.
În conformitate cu prevederile art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul de recurs se socotește pe zile libere și curge potrivit dispozițiilor legale privind curgerea termenului de apel.
La data de 10 noiembrie 2011, când cauza a rămas în pronunțare la Curtea de Apel București, inculpatul L.Ș.T. a fost prezent la dezbateri așa cum rezultă din conținutul practicalei deciziei penale nr. 355/A din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a ll-a Penală, respectiv încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2011 fila 109 dosar Curte de Apel, iar recursul a fost declarat la data de 6 decembrie 2011, potrivit filei 4 dosar recurs, fiind depășit termenul procedural legal de declarare a recursului.
Instituția termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activități judiciare, și anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, și pe de altă parte împiedică tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale.
Dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen. reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia inculpatul putea și trebuia să-și exercite dreptul procesual, sancțiune ce constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremtoriu prevăzut de lege.
Așa fiind, înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul L.Ș.T. împotriva deciziei penale nr. 355/A din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a ll-a Penală.
Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv declarat, recursul declarat de inculpatul L.Ș.T. împotriva deciziei penale nr. 355/A din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a ll-a Penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2012