Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3764/2012 AI generated

Claim for moral damages under political conviction compensation law dismissed as unenforceable due to unconstitutionality of the statutory provision

Case Number Decizia nr. 3764/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appellant's extraordinary appeal, upholding the appellate court’s decision that dismissed the plaintiff’s claim, thereby confirming that the defendant state bears no liability for moral damages. The dispute involved a claim for compensation under Law No. 221/2009 for moral prejudice suffered by the plaintiff’s deceased father, who had been sentenced to 15 years of hard labor in 1951 for a politically motivated crime. The decisive legal basis was the unconstitutionality of Article 5(1)(a) first sentence of Law No. 221/2009, declared by Constitutional Court Decision No. 1358/2010, which interpreted through Supreme Court Decision No. 12/2011 meant that the provision ceased to have legal effect for all cases not definitively resolved by the date of publication in the Official Journal, negating the plaintiff’s legitimate expectation of a right to compensation since no final judgment had yet been rendered.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 pct. 1 din Legea nr. 221/2009, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, art. 304 pct. 7 C. proc. civ, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009, art. 147 alin. (1) din Constituție, art. 31 din Legea nr. 47/1992; Claim for moral damages under political conviction compensation law dismissed as unenforceable due to unconstitutionality of the statutory provision: Prin cererea înregistrată sub nr. 1227/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea - secția civilă, în baza Legii nr. 221/2009, reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata unor despăgubiri în cuantum de 950.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea defunctului său tată S.G. pentru crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art. 209 partea a lll-a C. pen., condamnare cu caracter politic stabilită prin sentința penală nr. 704 din 05 iulie 1951 pronunțată de Tribunalul Militar Galați în dosarul nr. 456/1951 la 15 ani de muncă silnică și 5 ani de degradare civică.

Keywords

AI generated
moral damages effects of unconstitutionality state and official liability statutory right political rights sentencing

Cited Legislation

AI generated
art. 5 pct. 1 din Legea nr. 221/2009
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada cu acte de stare civilă că este fiul defunctului, fiind îndreptățit, potrivit art. 5 pct.
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada cu acte de stare civilă că este fiul defunctului, fiind îndreptățit, potrivit art. 5 pct.
art. 304 pct. 7 C. proc. civ
263/A din 23 noiembrie 2011 a declarat, în termen legal, recurs reclamantul S.S., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada cu acte de stare civilă că este fiul defunctului, fiind îndreptățit, potrivit art. 5 pct.
art. 147 alin. (1) din Constituție
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin.
art. 31 din Legea nr. 47/1992
al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
art. 147 alin. (4) din Constituție
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1227/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea - secția civilă, în baza Legii nr. 221/2009, reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata unor despăgubiri în cuantum de 950.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea defunctului său tată S.G. pentru crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art. 209 partea a lll-a C. pen., condamnare cu caracter politic stabilită prin sentința penală nr. 704 din 05 iulie 1951 pronunțată de Tribunalul Militar Galați în dosarul nr. 456/1951 la 15 ani de muncă silnică și 5 ani de degradare civică.

Prin sentința civilă nr. 641 din 30 septembrie 2010, Tribunalul Vrancea - secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de S.S. și l-a obligat pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 3.000 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. la data plății cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada cu acte de stare civilă că este fiul defunctului, fiind îndreptățit, potrivit art. 5 pct. 1 din Legea nr. 221/2009 să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său prin condamnare, dreptul său izvorând din lege.

Pentru cuantificarea despăgubirilor au fost avute în vedere, în principal dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, faptul că defunctul a beneficiat de reparațiile Decretului-lege nr. 118/1990, precum și consecințele negative produse reclamantului în plan fizic, psihic și social prin prejudiciul nepatrimonial constând în atingerea și încălcarea dreptului personal nepatrimonial la libertate al autorului său, inconvenientele de ordin fizic datorate pierderii confortului, afectarea atributelor personale care influențează relațiile sociale, respectiv onorarea și reputația, precum și a celor ce vizează planul afectiv al existenței.

Împotriva sentinței civile nr. 641 din 30 septembrie 2010 pronunțate de Tribunalul Vrancea - secția civilă au declarat apel atât reclamantul, S.S., cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Vrancea.

Prin decizia civilă nr. nr. 272/A din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galați - secția a I-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului S.S.; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Vrancea și în consecință a schimbat în tot sentința civilă nr. 641 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea în sensul că a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că prin decizia nr. 12 dată în dosarul nr. 14/2011, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I-a din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

Împotriva deciziei civile nr. 272/A din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția I civilă nr. 263/A din 23 noiembrie 2011 a declarat, în termen legal, recurs reclamantul S.S., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., pe care s-a limitat însă doar să le indice, fără să subsumeze însă criticile dezvoltate acestora.

În cuprinsul memoriului său de recurs, reclamantul, a criticat în principal decizia atacată pentru neacordarea daunelor morale prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului propriu și respingerii apelului pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Vrancea, cu consecința schimbării în parte a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în tot a acțiunii.

Reclamantul a susținut că instanța de apel, respingând cererea de acordare de despăgubiri în considerarea deciziei nr. 12 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție din dosarul nr. 14/2011, prin care instanța supremă a stabilit că urmare intervenirii deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv, valorează cu o lipsă a motivării soluției pronunțate.

De asemenea, reclamantul a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1, 4 și 16 din Constituția României, art. 14 din C.E.D.O., art. 1 din Protocolul adițional la C.E.D.O. și art. 1 și 15 alin. (2) din Constituția României.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva susținerilor părților și a normelor legale incidente, reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Referitor la pretinsa nemotivare a soluției de respingere a cererii de acordare de despăgubiri, critică ce poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată din chiar cuprinsul expunerii formulate de reclamant că o atare susținere este nefondată, în condițiile în care, însuși reclamantul reproduce argumentele reținute de instanța de control în sprijinul soluției pronunțate.

Criticile formulate de reclamant referitor la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept, care se pune în speță, nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea de a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Astfel, prevederile legale în raport de care reclamantul era îndreptățit la acordarea de daune morale - art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituționale ca urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și ulterior, ca și consecință a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu prevederile constituționale în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011 în M. Of. - 15 noiembrie 2010, aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1353/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, înalta Curte apreciază că reclamantul nu avea speranța legitimă a dreptului conferit prin lege în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.S. împotriva deciziei civile nr. 272/A din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2012