Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5709/2011 AI generated

Inadmissibility of administrative appeal for failure to exhaust prior administrative remedy for individual administrative act

Case Number Decizia nr. 5709/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the lower court’s dismissal of the action as inadmissible. The case involved a challenge to a Government Order establishing the calculation methodology for service pensions under a specific pension law, where the plaintiff sought the annulment and suspension of the order. The lower court had initially dismissed the claim based on the appellant’s failure to perform the mandatory prior administrative procedure, and the High Court affirmed this procedural bar. The decisive legal basis was Article 7 of Law No. 554/2004, which mandates that a prior administrative complaint (plângere prealabilă) must be filed with the issuing authority before initiating judicial proceedings; the Court held that this requirement remains mandatory for individual administrative acts and must be satisfied before the court is seized, rendering the action inadmissible for non-compliance.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 15 din Constituția, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Inadmissibility of administrative appeal for failure to exhaust prior administrative remedy for individual administrative act: The case involved a challenge to a Government Order establishing the calculation methodology for service pensions under a specific pension law, where the plaintiff sought the annulment and suspension of the order. The lower court had initially dismissed the claim based on the appellant’s failure to perform the mandatory prior administrative procedure, and the High Court affirmed this procedural bar. The decisive legal basis was Article 7 of Law No. 554/2004, which mandates that a prior administrative complaint (plângere prealabilă) must be filed with the issuing authority before initiating judicial proceedings; the Court held that this requirement remains mandatory for individual administrative acts and must be satisfied before the court is seized, rendering the action inadmissible for non-compliance.

Keywords

AI generated
prior administrative complaint administrative acts procedural issues action for failure to act actions for annulment judicial law
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Cited as the procedural basis for dismissing the appeal as unfounded in the operative order.

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată

Cited in the operative order as the specific legal ground for the final dismissal of the administrative litigation appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de calculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzut la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii s-a arătat că H.G. nr. 737/2010 este o hotărâre de Guvern nelegală, întrucât contravine atât prevederilor art. 15 din Constituția României cât și prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

2. Apărările formulate de pârâți

Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilitătii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei, solicitând respingerea acțiunii în anulare și a cererii de suspendare, pe motiv că actul contestat a fost emis în baza și în vederea aplicării Legii nr. 119/2010, cerând ca judecata pricinii să se facă și în lipsa sa.

În cauză s-a mai formulat, de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, o cerere de intervenție în interesul Guvernului României, prin care se solicită respingerea acțiunii, pe motiv că redimensionarea cuantumului pensiei, pentru categoriile de persoane care beneficiază de pensie de serviciu nu încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, în condițiile în care Curtea Constituțională a stabilit că o absolutizare a drepturilor unei anumite categorii socio-profesionale trebuie privită și în contextul principiului egalității și anume intangibilitatea sau creșterea beneficiilor acordate unui grup înseamnă în mod automat agravarea stării materiale a unui alt grup de persoane.

3. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 35 din 04 februarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilitătii acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile față de pârâtul Guvernul României și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect anularea hotărârii din 21 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

A respins cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului Guvernul României, de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

4. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile Curtea de apel a constatat că în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim act administrativ, este obligată ca, mai înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Reclamanta nu a reușit să facă dovada formulării plângerii prealabile.

De altfel, s-a reținut că nici suspendarea actului administrativ în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu se poate face decât după sesizarea, în condițiile art. 7 din lege, a autorității emitente a actului.

5. Recursul formulat de reclamanta C.A. împotriva sentinței nr. 35 din 04 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

Criticile invocate de recurenta-reclamantă vizează de fapt fondul cauzei, nefăcându-se referire la soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

II. Considerentele instanței de recurs

1. Cu privire la motivele de recurs formulate pe capătul de cerere privind soluționarea cererii de anulare și de suspendare a H.G. nr. 737/2010.

Dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 permit ca în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă să poată fi introdusă oricând.

Aceste prevederi legale se interpretează prin raportare la art. 7 alin. (1), art. 7 alin. (5) și art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, în conformitate cu art. 7 alin. (1), pentru actele administrative individuale, plângerea prealabilă se formulează în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.

Art. 7 alin. (7) permite ca în cazul actelor administrative unilaterale, plângerea prealabilă să se introducă, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.

Art. 7 alin. (1) permite formularea plângerii prealabile oricând, ceea ce înseamnă că este obligatorie efectuarea procedurii înainte de introducerea acțiunii în justiție, fără a se respecta termenul prevăzut la alin. (1) și nici termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7).

Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative, este totuși obligatorie deoarece numai în cazul acțiunilor de la art. 7 alin. (5) procedura este facultativă.

Dacă s-ar interpreta sintagma „oricând”, în orice moment al soluționării cauzei, obligativitatea procedurii nu ar mai fi respectată, deoarece de esența reclamatiei administrative este formularea acesteia anterior sesizării instanței de judecată.

Prin urmare, îndeplinirea procedurii prealabile după data introducerii acțiunii, conduce la considerarea ca neîndeplinită a formalității prevăzute de art. 7 alin. (1) și la respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cum în mod corect a procedat instanța de fond.

Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se respinge în totalitate recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.A. împotriva sentinței nr. 35 din 04 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.