Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 343/2003 AI generated

Recusal of judge dismissed as inadmissible

Case Number Decizia nr. 343/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court’s rejection of the defendant's objection to execution and obliging the defendant to pay 650,000 lei in judicial costs. The dispute centered on a conviction for theft involving a sentence of 11 years' imprisonment, where the defendant challenged the judicial qualification and requested a sentence reduction based on the application of a more favorable subsequent law. The court held that changing the legal qualification of the fact was not admissible via objection to execution after the judgment had become final and that the discretionary application of a more favorable penal law was unjustified given the defendant's status in special recidivism, the gravity of the crimes committed in a short period, and the suspect's evasion of criminal pursuit. The decision relied on Article 15 of the Penal Code regarding the application of more favorable penal laws, the finality of the original conviction under Article 461 of the Code of Criminal Procedure, and the specific provisions of the Penal Code concerning theft and recidivism.

Legislator headnote

AI generated

art. 394 C. proc. pen, art. 15 C. pen, art. 209 alin. (3) C. pen, art. 146 C. pen, art. 461 C. proc. pen; Recusal of judge dismissed as inadmissible: Rejudecând cauza, Tribunalul Hunedoara, a constatat, că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 15 C. pen., invocate de contestator, deoarece sancțiunea de 11 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 209 alin. (3) C. pen., este mai mică decât maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă.

Keywords

AI generated
judicial law criminal sentence Roman law recusal of public prosecutor appealability of remand decision e-justice
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 150/8 mai 2002, Tribunalul Hunedoara a respins contestația la executare formulată de condamnatul G.M., împotriva sentinței penale nr. 361/1999 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

A fost obligat contestatorul să plătească în favoarea statului suma de 400.000 lei cheltuieli judiciare, stabilindu-se că suma de 300.000 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 355/2001 a Tribunalului Hunedoara s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul G.M. împotriva sentinței penale nr. 361/1999 a Tribunalului Hunedoara.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că aspectele invocate de contestator nu s-au încadrat în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin sentința penală nr. 42/A/2002 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admis apelul condamnatului, desființându-se sentința penală nr. 355/2001 a Tribunalului Hunedoara și trimițându-se cauza spre rejudecare.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a constatat că cererea condamnatului a fost greșit interpretată de instanța de fond, aspectele invocate de condamnat nefiind cazuri de revizuire ci cazuri de contestație la executare.

Rejudecând cauza, Tribunalul Hunedoara, a constatat, că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 15 C. pen., invocate de contestator, deoarece sancțiunea de 11 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 209 alin. (3) C. pen., este mai mică decât maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel condamnatul G.M., solicitând desființarea acesteia și în rejudecare să se facă o nouă individualizare a pedepsei prin prisma dispozițiilor art. 13 și art. 15 C. pen.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Deși, contestatorul susține că se impune reducerea pedepsei aplicate, această solicitare nu este întemeiată, deoarece schimbarea încadrării juridice pentru fapta comisă pentru care a fost condamnat prin sentința nr. 361/1999 este anterioară adoptării O.U.G. nr. 207/2000, astfel că nu poate fi vorba de aplicarea retroactivă a legii penale.

Că, pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința nr. 361/1999 este mai mică decât maximul special prevăzut de Legea nr. 456/2001 care a modificat art. 146 C. pen., în sensul că s-a ridicat plafonul la 2 miliarde lei pentru art. 209 alin. (3) C. pen.

În sfârșit, s-a apreciat că pedeapsa aplicată contestatorului corespunde de altfel pericolului social al infracțiunii săvârșite și a persoanei sale, care anterior a suferit multiple condamnări, aflându-se în stare de recidivă specială.

Așa fiind, prin decizia penală nr. 208/5 septembrie 2002 s-a respins apelul declarat de condamnat, cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite prin aplicarea O.U.G. nr. 207/2000 și reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Curtea, examinând cauza în raport de dispozițiile art. 461 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.

În primul rând, nu poate fi primită susținerea privind schimbarea încadrării juridice pe calea unei contestații la executare, aceasta putându-se realiza până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În cauză însă, poate fi luată în discuție aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, potrivit dispozițiilor art. 15 C. pen., urmând a se ține seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă. În raport de aceste dispoziții nu se justifică aplicarea legii penale mai favorabile, dat fiind datele ce caracterizează persoana condamnatului și infracțiunile săvârșite.

Astfel, condamnatul a săvârșit în stare de recidivă postcondamnatorie un număr însemnat de fapte de furt din locuințe și societăți comerciale împreună cu alți inculpați, el fiind inițiatorul și organizatorul acestor fapte, într-o perioadă relativ scurtă, de numai câteva luni iulie 1998 – decembrie 1998, s-a sustras de la urmărirea penală.

Așadar, în mod corect, s-a apreciat contestația la executare ca neîntemeiată, urmând ca pe cale de consecință să se respingă ca nefondat recursul declarat de condamnatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 208/A din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 208/A din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurentul să plătescă statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2003.