Public agency's claim for recovery of damages from former deputy director inadmissible due to failure to initiate mandatory administrative procedure

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5135 din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu pârâtul C.C., prin care solicita obligarea acestuia la plata sumei de 2674,36 RON, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, reprezentând prejudiciu adus reclamantei de către pârât, în perioada în care acesta a deținut funcția de director adjunct.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, reținând următoarele:

Prin cererea ce face obiectul cauzei, reclamanta a solicitat instanței de judecată, obligarea pârâtului la plata sumei de 2674,36 RON, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, reprezentând c/v prejudiciului cauzat patrimoniului Institutului Național de Administrație pe perioada cât a deținut funcția de director adjunct, reprezentând: 388,13 RON depășire plafon telefon 2007-2008, 94,12 RON depășire plafon telefon 2009, 65 RON c/v orelor suplimentare acordate necuvenit pentru anul 2007, 669 RON c/v normei de hrană acordată necuvenit pentru anii 2007-2008, 1138,85 RON deplasări externe, 148,73 RON diferență decont din anul 2009, în temeiul art. 84 lit. a) și b) din Legea nr. 188/1999 și art. 992 C. civ.

Din probele administrate în cauză și din susținerile părților, rezultă că pe perioada anterioară datei de 15 februarie 2010, când i-au încetat raporturile de serviciu cu Institutului Național de Administrație, pârâtul a avut calitatea de funcționar public, ocupând funcția de director adjunct.

Potrivit art. 84 lit. a) și b) din Legea nr. l88/1999, republicată, invocată ca temei de drept și de reclamant, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Potrivit art. 85 din același act normativ, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.

Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.

Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

În cauză, reține instanța de fond, suntem în fața unei acțiuni prin care se solicită antrenarea răspunderii civile a pârâtului, pentru repararea unui prejudiciu cauzat reclamantei, pe perioada cât s-a derulat raporturile de serviciu cu autoritatea publică ce a făcut obiectul comasării prin absorbție, Institutul Național de Administrație.

Legea privind statutul funcționarilor publici cuprinde dispoziții speciale în ceea ce privește procedura de antrenare a răspunderii civile a funcționarilor publici pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează ori pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, dispoziții care se aplică cu precădere față de dispozițiile C. mun.

Prin urmare, se arată în considerentele sentinței atacate, pentru antrenarea răspunderii civile a pârâtului, reclamanta trebuia să urmeze procedura prevăzută de art. 84-art. 85 din Legea nr. 188/1999, prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, acțiunea directă în fața instanței fiind inadmisibilă, întrucât între părți există raporturi de serviciu și nu raporturi de muncă.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 recurenta-reclamantă Agenția Națională a Funcționarilor Publici a susținut în esență că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității întrucât nu i-a fost comunicată întâmpinarea formulată în cauză iar excepția inadmisibilității nu a fost pusă în discuția părților.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că intimatul-pârât a prejudiciat patrimoniul Institutului Național de Administrație cu suma de 2.674,36 RON actualizată reprezentând drepturi bănești acordate necuvenit astfel că se impune recuperarea acestora în temeiul dispozițiilor art. 84 lit. a) și lit. b) din Legea nr. 188/1999 și art. 922 din C. civ.

Intimatul C.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate susținând în esență că nu au fost încălcate normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității și nici principiul contradictorialității iar în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii reclamantului se susține că în mod corect s-a reținut neîndeplinirea condițiilor legale prevăzute dispozițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile art. 3041 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

Astfel, în ceea ce privește criticile recurentei formulate cu privire la încălcarea principiului contradictorialității instanța de control judiciar reține că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. întrucât prin hotărârea atacată, instanța nu a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2).

Din verificarea dosarului de fond rezultă că pentru toate termenele de judecată acordate, recurenta-pârâtă a fost citată legal astfel că aceasta avea posibilitatea de a lua cunoștință de întâmpinarea depusă în cauză.

Nu pot fi reținute nici susținerile privind încălcarea principiului contradictorialității în ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, întrucât astfel cum rezultă din practica, reclamanta, deși legal citată nu s-a prezentat la termenul din 14 decembrie 2010 termen la care a fost pusă în discuție această excepție.

În ceea ce privește admiterea acestei excepții, Înalta Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantei ca fiind inadmisibilă întrucât potrivit dispozițiilor art. 84 lit. a) și b) și art. 85 din Legea nr. 188/1999 republicată privind Statutul funcționarilor publici, răspunderea civilă delictuală a funcționarilor publici pentru repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice se dispune prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziții de imputare în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau prin asumarea unui angajament de plată.

Întrucât recurenta-reclamantă nu a emis un astfel de ordin, potrivit normelor legale mai sus menționate, adresându-se direct instanței de fond a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat ca nelegal.

Totodată, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. recurenta-reclamantă va fi obligată către intimatul C.C. la plata sumei de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva sentinței nr. 5135 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimatul C.C. a sumei de 6.000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) DIN C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.