Compensation for wartime refugees requires proof of ethnic persecution rather than mere displacement by military events
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal and upheld the lower court’s judgment, resulting in the applicant’s loss and the maintenance of the pension authority’s refusal to grant benefits. The dispute concerned an action challenging a decision by the county pension house to deny compensation under the law for persons subjected to ethnic persecution between 1940 and 1945, where the applicant claimed rights based on being a refugee during that period. The decisive legal basis was Article 1 of Emergency Government Ordinance No. 105/1999, which requires proof that displacement resulted specifically from ethnic persecution; the court found that the available evidence demonstrated the family’s relocation was caused by politico-military events and the advancing front rather than ethnic criteria, thereby failing to meet the statutory conditions for compensation.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ; Compensation for wartime refugees requires proof of ethnic persecution rather than mere displacement by military events: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate (lit. c) sau evacuată din locuința pe care o deținea [lit. g)].
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 7 din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brăila, prin care solicita anularea hotărârii din 08 iulie 2010 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, reținând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada că refugiul ar fi fost consecința unor persecuții etnice.
Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, reiterând motivele și argumentele invocate în fața instanței de fond.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate (lit. c) sau evacuată din locuința pe care o deținea [lit. g)].
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuții materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate, respectiv sub forma evacuării. Este, așadar, necesar ca părăsirea, de către persoana în cauză, a localității sale de domiciliu, respectiv evacuarea, să fi fost consecința unor persecuții etnice suferite de aceasta.
Or, în cauză, așa cum rezultă din adresa din 16 iunie 2010 a Asociației P.B.B. refugiul familiei recurentului-reclamant din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, aflată pe teritoriul României, în care s-a născut ulterior, a fost determinată de evenimentele politico-militare din acea vreme, respectiv de avansarea frontului, neavând, deci, ca temei criterii de natură etnică.
Înscrisurile invocate de recurent, respectiv adresele din 2010, emise de Asociația F.D.P. și, respectiv Consiliul comunal Baimaclia din Republica Moldova nu pot sta la baza acordării către recurentul-reclamant a drepturilor solicitate, întrucât se limitează a afirma refugiul familiei sale, dar nu fac dovada că refugiul a fost consecința unor persecuții etnice și în ce ar fi constat acestea.
Cum refugiul familiei recurentului nu a fost consecința unor persecuții etnice exercitate asupra membrilor acesteia, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva sentinței nr. 7 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.