Appeal against suspension of enforcement of excise warehouse guarantee decision dismissed as unfounded

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin încheierea din data de 23 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul V.I.S. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 072 din 31 martie 2011, emisă de pârâtă până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a apreciat, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, că cererea de suspendare formulată de reclamant îndeplinește cumulativ condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța de fond s-a raportat la susținerile reclamantului în sensul că în declarația sa pe propria răspundere pe care a depus-o potrivit pct. 84 alin. (21) din H.G. nr. 44/2004 au fost prezentate estimări eronate, pentru anul 2011, privind capacitatea de producție de 24 de ore, volumul de producție la nivelul anului și programul de funcționare stabilit, ceea ce a justificat depunerea unei declarații rectificative pe propria răspundere, în raport de care condițiile de reautorizare a antrepozitului fiscal pentru anul 2011 ar fi trebuit să aibă un nivel de garanție pentru antrepozitul fiscal, mult mai mic și nicidecum de 18 ori mai mare.

În acest sens, a apreciat judecătorul fondului că deși clarificarea aspectelor invocate de părți ține exclusiv de fondul acțiunii în anulare, totuși pentru evitarea unei pagube iminente, în sensul evitării unei perturbări grave a activității reclamantului, dat fiind faptul că activitatea anuală a distileriei este exclusiv sezonieră, se impune suspendarea executării autorizației de antrepozit fiscal, în ceea ce privește nivelul garanției pentru antrepozitul fiscal în sumă de 13.163 Euro.

2. Cererea de recurs

Împotriva sentinței încheierii din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 3041 din C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

2.1. Printr-o primă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., susține recurentul-pârât că deși instanțe de fond, a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu a motivat în fapt și în drept hotărârea dată sub aspectul condiției cazului bine justificat. În opinia recurentului-pârât întreaga motivare a hotărârii recurate este bazată numai pe susținerile reclamantului, nu pe propriile constatări ale instanței de fond, și este lapidară și lacunară în ceea ce privește argumentarea îndeplinirii cerințelor legale pentru suspendare.

2.2. Printr-o altă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., susține recurentul-pârât că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea greșită a dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, arată recurentul-pârât că, valoarea garanției a fost stabilită cu respectarea dispozițiile art. 20654 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, așa încât solicitările intimatului-reclamant sunt neîntemeiate, neavând suport legal, astfel, încât nu se creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Susține recurentul-pârât că și condiția pagubei iminente a fost greșit apreciată de instanța de fond, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada luării unor măsuri de natură a conduce la diminuarea ilicită a patrimoniului intimatului-reclamant.

3. Hotărârea instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

3.1. Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., în condițiile în care instanței de fond și-a motivat hotărârea pronunțată, prin raportare la înscrisurile pe care intimatul-reclamant și-a întemeiat cererea de suspendare, fără a putea fi reținută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 din C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Faptul că instanța de fond și-a însușit integral susținerile uneia dintre părțile litigante și a apreciat asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ într-un mod sintetic și concis nu poate fi calificat drept lipsă de analiză sau raționament în justificarea hotărârii pronunțate sau motivare lacunară cum în mod greșit susține recurentul.

3.2. Înalta Curte va înlătura și criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de Apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., constatând că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Înainte de a analiza în concret criticile formulate pe fondul cererii de suspendare, Înalta Curte, reamintește că în mod constant în jurisprudența sa a reținut că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași Lege

În acest sens, analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ-fiscal contestat și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, așa încât consideră ca fiind neîntemeiate toate criticile formulate de recurentă pe fondul cererii de suspendare.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în condițiile în care din analiza sumară a solicitării de recalculare a cuantumului garanției antrepozitului fiscal, înregistrată din 11 mai 2011, a declarației rectificative din 10 mai 2011 dar și a notei 25 februarie 2011 întocmită de Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific, se pot observa aparente indicii de nelegalitate cu privire la modul în care a fost stabilit nivelul garanției pentru antrepozitul fiscal.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrative, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Prin urmare, susținerile reclamantei referitoare la stabilirea nivelului garanției cu respectarea dispozițiilor art. 20654 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 pot fi apreciate doar cu ocazia analizei fondului actului și nu în procedura sumară de cercetare a actului administrative realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării.

Totodată, susținerea intimatului-reclamant, însușită de judecătorul fondului, potrivit căreia actul contestat are ca efect punerea reclamantei în imposibilitatea de a-și exercita activitatea, în condițiile în care nedepunerea garanției în cuantumul stabilit prin decizia nr. 072 din 31 martie 2011 atrage revocarea autorizației de antrepozit fiscal emisă pe numere intimatului-reclamant, este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube.

Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 din C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova în numele Ministerului Finanțelor Publice, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, împotriva încheierii din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2011.