Asylum procedure jurisdiction: Supreme Court declinatio materiae and remand to district court under specific statutory allocation
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s lack of material jurisdiction exception against the Court of Appeal, ruling that the appellate court was competent to hear the appeal, and consequently ordered the case to be referred back to the Court of Appeal for a substantive decision on the merits. The dispute involved an asylum seeker challenging a decision by the Romanian Office for Immigration that had rejected as inadmissible their application for access to a new asylum procedure. The Court found that the lower court of appeal had incorrectly classified the case as a direct appeal to the Supreme Court under civil procedure rules, failing to recognize that the specific subject matter of asylum law grants exclusive first-instance jurisdiction to the district court where the specialized immigration structure is located, and that the Supreme Court does not hear appeals directly without a prior appellate instance. The decision was based on the interpretation of Article 93 of Law No. 122/2006 regarding asylum jurisdiction and Articles 4 and 137 of the Code of Civil Procedure, which restrict the Supreme Court’s jurisdiction to appeals against final appellate decisions rather than direct filings in specific administrative or asylum matters.
Legislator headnote
AI generatedart. 137 alin. (1) din C. proc. civ, art. 4 pct. 1 din C. proc. civ, art. 158 din C. proc. civ; Asylum procedure jurisdiction: Supreme Court declinatio materiae and remand to district court under specific statutory allocation: Potrivit art. 93, alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare: „soluționarea plângerii este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea(...)".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată în fața Înaltei Curți, M.G. a atacat hotărârea din 27 decembrie 2011 a Oficiului Român pentru Imigrări, Direcția de Azil și Integrare, Centrul Regional de Cazare și Proceduri de Azil București prin care i s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil.
Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (3) va trimite plângerea spre competentă soluționare Judecătoriei sector 4 București.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 93, alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare: „soluționarea plângerii este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea(...)".
În conformitate cu art. 93, alin. (4) din același act normativ, aceeași instanță este competentă și pentru judecarea cererii de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluționării plângerii împotriva hotărârii prin care unui solicitant i s-a respins accesul la o nouă procedură de azil în România (cum este cazul hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări, Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil București din 27 decembrie 2011.
Prin urmare, în cauză, competența materială de soluționare a contestației (plângerii), respectiv a cererii de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul României revine Judecătoriei sectorului 4 București, deoarece structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea, în cazul de față Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil București, își are sediul în sector 4.
Pe de altă parte, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 4 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.
Având în vedere normele cuprinse în Cartea I, Competența instanțelor judecătorești, Titlul I, Competența după materie, din C. proc. civ., mai exact art. 4 și din care rezultă clar că Înalta Curte de Casație și Justiție nu judecă în primă instanță decât materiile date prin lege în competența sa, date fiind și prevederile Legii contenciosului administrativ [art. 10 alin. (2)], excepția de necompetență materială a Înaltei Curți, va fi admisă.
În consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 158 din C. proc. civ., Înalta Curte trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 4 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite cauza având ca obiect cererea formulată de M.G., împotriva hotărârii din 27 decembrie 2011 a Direcției de Azile și Integrare spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 4 București.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.