Jurisdictional threshold for Full Council decisions on assistant magistrates' career rights: exclusion from High Court appellate competence under Law 317/2004
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the material incompetence exception raised by the defendant and referred the case to the Bucharest Court of Appeal for competent resolution, leaving the underlying substantive dispute unresolved at this instance. The dispute concerned a judicial appeal against a decision by the Full Plenum of the Higher Council of the Magistracy, which had previously rejected the claims of assistant magistrates to have their professional grade as Court of Appeal judges formally recognized, despite them having been appointed under the 1993 Supreme Court Law which granted them such status for salary purposes. The decisive legal basis was the interpretation of Article 29(7) of Law No. 317/2004, which limits the jurisdiction of the High Court’s administrative-judicial section to appeals against decisions regarding the career and rights of *judges and prosecutors*; because the challenged decision concerned *assistant magistrates*, who do not fall under this specific definition, the court applied Article 10 of Law No. 554/2004 (the general framework law for administrative litigation) to determine that the Court of Appeal was the materially competent first-instance body for such matters.
Legislator headnote
AI generatedart. 43 Legea nr. 317/2004, art. 37 alin. (3) Legea nr. 56/1993, art. 29 alin. (7) Legea nr. 317/2004, art. 10 Legea nr. 554/2004, art. 158 C. proc. civ; Jurisdictional threshold for Full Council decisions on assistant magistrates' career rights: exclusion from High Court appellate competence under Law 317/2004: The dispute concerned a judicial appeal against a decision by the Full Plenum of the Higher Council of the Magistracy, which had previously rejected the claims of assistant magistrates to have their professional grade as Court of Appeal judges formally recognized, despite them having been appointed under the 1993 Supreme Court Law which granted them such status for salary purposes. The decisive legal basis was the interpretation of Article 29(7) of Law No. 317/2004, which limits the jurisdiction of the High Court’s administrative-judicial section to appeals against decisions regarding the career and rights of *judges and prosecutors*; because the challenged decision concerned *assistant magistrates*, who do not fall under this specific definition, the court applied Article 10 of Law No. 554/2004 (the general framework law for administrative litigation) to determine that the Court of Appeal was the materially competent first-instance body for such matters.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive as the basis for referring the case to the competent court due to material incompetence.
Full text
Asupra recursului de față:
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Hotărârea din 25 noiembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins contestația formulată de V.N. și W.A.D., magistrați asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din 09 septembrie 2010.
Pentru a hotărî astfel Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut următoarele considerente:
I. În ceea ce privește motivul de necompetență a Secției pentru judecători de a soluționa cererile, Plenul a considerat că acesta nu mai poate fi pus în discuție atât timp cât, urmare a Deciziei nr. 192/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, au fost admise recursurile formulate împotriva Hotărârii din 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-au soluționat cererile unor magistrați asistenți de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel și s-a dispus anularea acestei hotărâri, reținându-se că a fost pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 43 Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora numirea și evoluția profesională a magistraților asistenți este de competența Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
II. Pe fond, Plenul a reținut că la soluționarea acestor cereri Secția pentru judecători a avut în vedere considerentele Hotărârii din 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că, în esență, magistrații puteau beneficia doar de salarizarea unui judecător de curte de apel, deci de efectele gradului profesional de judecător de curte de apel, fără a dobândi însuși acest grad profesional, indiferent de forma Legii nr. 56/1993 a Curții Supreme de Justiție, în vigoare la momentul numirii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs V.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut în esență că a fost numită în funcția de magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Ordinul nr. 61 din 3 mai 2001 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul Legii nr. 56/1993, potrivit căreia magistrații asistenți făceau parte din corpul magistraților și se bucurau de stabilitate iar condițiile generale de numire erau cele cerute pentru funcția de magistrat, conform Legii nr. 92/1992.(art. 36 din lege).
De asemenea în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (3) Legea nr. 56/1993, magistrații asistenți au rang de judecător de curte de apel, fiind salarizați ca atare.
Recurenta a arătat că având în vedere aceste dispoziții magistrații asistenți, numiți în funcție sub imperiul Legii nr. 56/1993, au dobândit gradul de judecător de curte de apel, acesta fiind un drept câștigat de la data numirii în funcție, conform principiilor generale ce guvernează executarea unui raport de serviciu.
Prin întâmpinarea formulată la data de 19 mai 2011, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa prezentul litigiu.
Analizând excepția de necompetență materială invocată, Înalta Curte o găsește întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 29 alin. (7) Legea nr. 317/2004, republicată, hotărârile adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție
În cauza prezentă, obiectul litigiului îl constituie recursul declarat împotriva hotărârii din 25 noiembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins contestația formulată de V.N. și W.A.D., magistrați asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din 09 septembrie 2010, ca neîntemeiată.
După cum se observă, hotărârea atacată nu se referă la cariera și drepturile judecătorilor.
Față de situația de fapt reținută în cauză, respectiv împrejurarea că hotărârea nu are ca obiect drepturile și cariera judecătorilor, competența de soluționare aparține curții de apel ca instanță competentă material potrivit prevederilor art. 10 Legea nr. 554/2004, republicată, legea cadru ce reprezintă dreptul comun în materie de contencios administrativ.
În consecință, având în vedere cele reținute mai sus, în baza art. 158 C. proc. civ., cauza va fi trimisă Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța competentă material să soluționeze cauza dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
D E C I D E
Admite excepția de necompetență materială invocată de Consiliul Superior al Magistraturii și trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.