Nullity of statement of claim for missing signature; obligation to allow cure of defect before annulment

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta I.O.I. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri echivalente cu salariul de manager public asistent, corespunzător perioadei dintre 01 noiembrie 2007 și data numirii în funcția publică de manager public, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 2/2011 din 05 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat nulă cererea formulată de reclamanta I.O.I., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin citație, s-a pus în vedere reclamantei să se prezinte în instanță și să semneze acțiunea.

Constatând neîndeplinirea acestei obligații, în baza dispozițiilor art. 133 C. proc. civ., cererea a fost declarată nulă.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta I.O.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că acțiunea introductivă a fost semnată de apărătorul ales (în baza contractului de asistență juridică din 20 martie 2010), așa încât nu era necesară semnătura personală. Se mai arată că, în cauză, nu s-a ridicat vreun incident procedural (de exemplu, excepția lipsei calității de reprezentant sau excepția nulității cererii de chemare în judecată) și nu s-a acordat un al doilea termen de judecată.

Recurenta susține că, prin soluția pronunțată de instanța de fond, i-a fost limitat accesul la justiție, deoarece nu s-a verificat dacă reclamanta a avut cunoștință de primul termen de judecată și nu s-a asigurat contradictorialitatea dezbaterilor, fiind ignorat cu rea-credință dreptul de a fi reprezentată prin avocatul ales.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 133 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura reclamantului va fi declarată nulă. Lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății; dacă pârâtul invocă excepția lipsei semnăturii reclamantului, acesta va trebui să complinească lipsa, fie în ședința în care a fost invocată nulitatea, dacă este prezent, fie cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare.

Este adevărat că, în cauză, cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 noiembrie 2010 a fost semnată și ștampilată de avocați din cadrul Societății civile profesionale de avocați „M.E.” din Baroul București, deși la dosar nu a fost depusă o împuternicire pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată emisă în prealabil depunerii cererii, conform art. 68 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare care atrage incidența art. 161 C. proc. civ..

Potrivit art. 161 alin. (1) C. proc. civ., „când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea”.

Înalta Curte constată că instanța de fond nu i-a acordat reclamantei posibilitatea să acopere cerința prevăzută de art. 112 pct. 6 C. proc. civ., făcând aplicarea greșită a art. 133 alin. (2) C. proc. civ., deoarece excepția lipsei semnăturii nu a fost invocată de reprezentantul pârâtei, iar Curtea de apel nu a dispus acordarea unui termen prin care să-i pună în vedere reclamantei să semneze acțiunea s-au să depună contractul de asistență juridică.

Legea nu impune un termen limită pentru invocarea excepției lipsei semnăturii, astfel că instanța putea să acorde un termen pentru împlinirea acestui element esențial al cererii de chemare în judecată.

Anulând cererea de chemare în judecată, instanța de fond a nesocotit și dispozițiile art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind asigurarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat și recunoscut de jurisprudența europeană.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de I.O.I. împotriva sentinței nr. 2/2011 din 05 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2011.