Jurisdiction for challenging a military rank deprivation decree: central authority administrative act vs. obligation to perform under Decree 31/1954

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 13311 din 23 iunie 2010, Judecătoria Sectorului 1 București, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D.M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul D.M.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului de a reface cercetările privitoare la presupusa abatere disciplinară care i-a adus o gravă atingere onoarei și demnității de militar și de a-i reda gradul de general maior, de care a fost deposedat pe nedrept prin Decretul nr. 25 din 09 februarie 1977.

S-a reținut în considerentele sentinței că actul în baza căruia s-a aplicat sancțiunea este o manifestare unilaterală și expresă de voință a unei autorități publice centrale și întrunește trăsăturile unui act administrativ, că potrivit art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 30/2007 Ministerul Administrației și Internelor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică și cu sediul în Municipiul București, astfel că potrivit art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ., este competentă să soluționeze acțiunea Curtea de Apel București.

În consecință, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ. și art. 159 pct. 2 C. proc. civ., instanța a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 3469 din 16 mai 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, la rândul său, excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D.M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Interne, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că obiectul acțiunii cu care este sesizată instanța constă în „obligarea pârâtei de a reface cercetările”, specificând în mod expres că este vorba de o obligație „de a face”, iar temeiul juridic îl reprezintă dispozițiile Decretului nr. 31/1954.

Curtea a avut în vedere faptul că reclamantul a subliniat în mod expres că temeiul acțiunii sale nu îl reprezintă dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, obiectul acțiunii fiind o obligație „de a face”, în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 31/1954, ceea ce atrage competența instanțelor de drept comun, astfel că a reținut că, în raport de dispozițiile art. 1 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora „Judecătoriile judecă plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege”, competența aparține Judecătoriei Sectorului 1 București.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului de a reface cercetările privitoare la presupusa abatere disciplinară care i-a adus o gravă atingere onoarei și demnității de militar și de a-i reda gradul de general maior de care a fost deposedat pe nedrept.

Având în vedere cele solicitate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, ținând cont că „încetarea săvârșirii faptei ce aduce atingere drepturilor nepatrimoniale" poate avea loc doar prin anularea Decretului prezidențial nr. 25 din 09 februarie 1977, prin care s-a dispus, în temeiul art. 26 din Statutul corpului ofițerilor, retragerea gradului de general deținut de reclamant și trecerea acestuia în rezervă, precum și faptul că litigiul s-a născut din emiterea unui act administrativ, Înalta Curte apreciază că în speța de față sunt aplicabile dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Având în vedere faptul că reclamantul a înțeles să cheme în judecată Ministerul Administrației și Internelor și că potrivit art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 30/2007, „Ministerul Administrației și Internelor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică și cu sediul în municipiul București", precum și faptul că emitentul actului este o autoritate publică centrală, iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză competența de soluționare îi revine Curții de Apel București.

În concluzie, față de textele legale citate și având în vedere că organul emitent este organ de specialitate al administrației publice centrale conform prevederilor art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 30/2007, litigiul este de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe D.M.I. și pe Ministerul de Interne, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.