Tax deduction claim for travel allowances rejected for failure to secure destination stamps; appeal dismissed.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal la data de 6 octombrie 2010, reclamanta U.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, anularea deciziei nr. 107 din 31 august 2010 și în parte a procesului-verbal de control din 23 iulie 2010 anexa 2 la procesul verbal, privind suma de 569,34 RON, ce i-a fost imputată reprezentând cheltuieli diurnă și majorări aferente pentru deplasările efectuate în perioada 2007-2009.

Prin sentința civilă nr. 269/CA din 15 noiembrie 2010 a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca nefondată reținându-se faptul că din probatoriul administrat în cauză, respectiv ordinele de deplasare, nu se justifică plata diurnei aferente conform dispozițiilor legale în materie, respectiv dispozițiile H.G. nr. 1860 din 21 decembrie 2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării sau detașării în alte localități.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta U.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac formulate, reclamanta a susținut în esență că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 46 H.G. nr. 1860/2006, în sensul că nu constituie o condiție imperativă obținerea de mai multe confirmări pe același Ordin de deplasare, în cazul în care deplasarea în interes de serviciu s-a efectuat la mai multe instituții.

Consideră recurenta-reclamantă că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv ordinele de deplasare rezultă faptul că deplasările au fost efectuate pe o durată de 12 ore, ceea ce îi conferă dreptul de a beneficia de diurna încasată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză, este nefondat.

Recurenta-reclamantă având funcția de referent stare civilă la Primăria comunei Sirețel județul Iași a solicitat anularea deciziei nr. 107 din 31 august 2010 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași prin care i-a fost soluționată contestația împotriva Procesului verbal de control din 23 iulie 2010 cât și anularea parțială a acestuia, în ceea ce privește anexa 2, respectiv pentru suma de 569,34 RON reprezentând cheltuieli diurnă în valoare de 387 RON și 182,35 RON majorări de întârziere.

Potrivit dispozițiilor art. 9 H.G. nr. 1860/2006, persoana aflată în delegare sau detașare într-o localitate aflată la o distanță mai mare de 5 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă primește o indemnizație zilnică de delegare sau de detașare de 13 RON, iar potrivit dispozițiilor art. 46 din același act normativ, persoana trimisă în delegare sau detașare este obligată să obțină pe ordinul de serviciu, de la unitatea la are se deplasează viza și ștampila conducătorului unității sau a înlocuitorului acestuia, indicând data și ora sosirii și a plecării.

Instanța de control judiciar constată că prin hotărârea atacată instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale în soluționarea cauzei, reținând legalitatea actelor administrative atacate, respectiv faptul că din examinarea ordinelor de deplasare nu rezultă îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate, pentru acordarea indemnizației de delegare sau detașare.

Susținerile recurentei potrivit cărora aceasta nu ar avea obligația de a obține viza necesară de la fiecare instituție la care a efectuat deplasarea în cursul aceleiași zile cu menționarea datei și orei sosirii cât și al plecării nu pot fi reținute întrucât această obligație este prevăzută expres de dispozițiile art. 46 H.G. nr. 1860/2006.

Astfel fiind, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., și art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de U.L. împotriva sentinței nr. 269/CA din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.