Compensation title ordered after commission's four-year inaction upheld; damages claims rejected.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.I.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea pârâtei să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 265/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția din 20 iunie 2006, emisă de Primarul municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII Legea nr. 247/2005, către reclamant, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova.

S-a arătat că dispoziția din 2006 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, fără însă a fi fost soluționat până la data înregistrării acțiunii.

A susținut reclamanta că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea dispoziției din 2006 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâtei la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, pârâta C.C.S.D. a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției din 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, formulând și o cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând regulile și complexitatea procedurii administrative de emiterea a deciziei de despăgubire.

3. Hotărârea instanței de fond

Prin încheierea din 15 octombrie 2010, Curtea a respins cererea pârâtei C.C.S.D. de sesizare a tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției din 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, cu motivarea că obiectul excepției invocate în speță îl constituie un act de natură civilă și nu un act administrativ ce ar putea fi contestat pe calea procedurii speciale a contenciosului administrativ.

Prin sentința civilă nr. 503 din 12 noiembrie 2010, Curtea de Apel, a admis în parte cererea reclamantului P.I.C. și, în consecință, a obligat pârâta C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, respingând capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și obligarea la daune cominatorii.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unor notificări în anul 2001, că autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat la 20 iunie 2006, iar deși dosarul a fost înaintat în termen autorităților pârâte, până la data sesizării instanței (august 2010) dosarul reclamantului nu fusese analizat.

Prima instanță a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei C.C.S.D. este de natură a încălca prevederile art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamantului și încălcării obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acesteia.

Instanța de fond a respins capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, cu motivarea, în ce privește prima cerere, că art. 24 alin. (1) Legea nr. 554/2004 stabilește legal termenul în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această obligație, iar, în ceea ce privește cea de-a doua cerere, același articol prevede o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C.C.S.D., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ C. proc. civ..

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins cererea sa de sesizare a tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției din 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova.

A criticat dispoziția sus-numită ca fiind emisă cu încălcarea art. 22 alin. (5) Legea nr. 10/2001, precum și a principiului soluționării notificărilor conform căruia sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde îndreptățită, subliniind vicii ale procedurii de notificare și soluționare a acesteia.

A mai arătat că dispoziția din 2006 este act administrativ unilateral cu caracter individual, ce poate fi supus controlului instanțelor de contencios administrativ, inclusiv pe calea excepției de nelegalitate, având strânsă legătură cu fondul pretențiilor reclamantului.

A mai susținut recurenta, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod netemeinic că în speță ar fi fost încălcat principiul procesului rezonabil, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantei și cu ignorarea prevederilor deciziei din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D..

II. Considerentele instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

a. Cu privire la soluția dată excepției de nelegalitate a dispoziției din 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, invocată de către recurentă în fața instanței de fond.

Motivul de recurs ce vizează cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției din 20 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova, nu poate fi reținut.

Înalta Curte reține că potrivit art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheierea motivată instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și suspendă cauza.

Din interpretarea prevederii legale enunțate rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.

Nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) Legea nr. 554/2004, actele autorităților publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar și actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Prin urmare, dispoziția prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la secția civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune directă, nici prin intermediul excepției de nelegalitate.

Sub acest aspect, sentința recurată este întemeiată.

b. Motivele de recurs subsumate criticii privind reținerea încălcării principiului procesului rezonabil.

Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, jud. Dolj, în temeiul Titlului VII Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin dispoziția din 20 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Prin această dispoziție a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 265/N/2001.

Este adevărat că dispozițiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor" din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai sus menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificare formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către pârâtă sub nr. 22983/CC la data de 25 iulie 2006.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Pe de altă parte, susținerile recurentei privind viciile dispoziției din 2006 și solicitările adresate Primăriei Municipiului Craiova exced atribuțiilor acordate acestei autorități, în acest stadiu al procedurii, de normele legale incidente, nefiind, pe de altă parte, nici probate în mod satisfăcător, întregul demers având aparența unui act îndeplinit exclusiv pro causa, în încercarea recurentei de a-și justifica pasivitatea.

Înalta Curte mai constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.

Având în vedere dispozițiile art. 20 Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că până la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

Toate aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului.

În acest context, soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

2. Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 503 din 12 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2011.