Judicial enforcement of administrative inaction in nationalized property compensation: obligation to issue compensation title within a reasonable time under ECHR Article 6 and property restitution laws.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Harghita, și precizată ulterior, reclamantul S.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea pârâtei la emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor la valoarea întregului patrimoniu naționalizat, pentru „Fabrica de cherestea P.S.”, conform Bilanțului contabil din 11 iunie 1948 și a procesului-verbal de predare-primire din 17 iunie 1948, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în baza Legii nr. 10/2001, a înaintat Notificarea pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în comuna Plăieșii de Jos, intitulat „Fabrica de cherestea P.S.”.

Prin decizia nr. 202 din 25 iunie 2008, emisă de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în executarea sentinței civile nr. 1520/2006 pronunțată de Tribunalul Harghita, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă din 07 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent către reclamant pentru imobilul menționat.

Reclamantul a arătat că în baza acestei decizii pârâta C.C.S.D. a înființat Dosarul de despăgubire nr. 40641/CC, că prin raportul de evaluare întocmit ulterior s-a stabilit valoarea despăgubirilor, doar pentru teren și clădiri, în sumă de 74.800 RON și că reclamantul a contestat evaluarea, anexând și un raport de evaluare efectuat de un specialist, care fixa valoarea despăgubirilor la 853.412,64 RON, contestația nefiind însă soluționată de către instituția pârâtă.

A criticat reclamantul atât modul de calcul al despăgubirilor, cât și pasivitatea instituției pârâte în soluționarea contestației și emiterea titlului de despăgubire, cu încălcarea „termenului rezonabil” de soluționare, întemeindu-și cererea, în drept, pe dispozițiile art. 18, 19, 26 și 29 Legea nr. 10/2001 și Titlul VII Legea nr. 247/2005.

2. Întâmpinarea formulată în cauză.

Pârâta C.C.S.D., prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, prin prisma dispozițiilor Titlului VII Legea nr. 247/2005, care instituie competența Curții de Apel în ceea ce privește cererile îndreptate împotriva C.C.S.D..

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 6 Legea nr. 10/2001 și a normelor metodologice de aplicare, reclamantului nu i se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent pentru utilaje și instalații preluate care nu mai există fizic.

3. Hotărârea Tribunalului Harghita

Prin sentința civilă nr. 1204 din 27 aprilie 2010, Tribunalul Harghita, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocate de către pârâta C.C.S.D., raportându-se la dispozițiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII Legea nr. 247/2005 și, în consecință, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

4. Hotărârea Curții de Apel

Prin sentința civilă nr. 158 din 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată și precizată de către reclamantul S.B. și, în consecință, a obligat pârâta C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul „Fabrica de cherestea” din P.S., județul Harghita.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, după examinarea situației de fapt dezvoltată de către reclamant și a dispozițiilor Titlului VII Legea nr. 247/2005, a apreciat cererea reclamantului ca fondată, în condițiile în care pârâta nu a procedat nici la evaluarea imobilului și nici la emiterea titlului de despăgubire, deși avea această obligație.

5. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C.C.S.D., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că nu se poate reține pasivitatea sa în condițiile în care a urmat procedura administrativă stabilită de lege, că imobilul „Fabrica de cherestea” din P.S., județul Harghita a fost evaluat de către evaluator autorizat, că reclamantul-intimat a formulat obiecțiuni la raportul de evaluare, obiecțiuni la care evaluatorul a răspuns, potrivit legii.

A mai motivat faptul că nu a emis titlul de despăgubire indicând documente care ar fi fost solicitate, de la alte autorități, în vederea completării dosarului reclamantului

Recurenta a reluat argumentele expuse instanței de fond, privind incidența art. 6 Legea nr. 10/2001 și a normelor metodologice de aplicare, potrivit cărora reclamantului nu i se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent pentru utilaje și instalații preluate care nu mai există fizic.

II. Considerentele instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul „Fabrica de cherestea”, situat în P.S., județul Harghita, în temeiul Titlului VII Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin decizia din 25 iunie 2008, emisă de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Prin această dispoziție a fost soluționată notificarea înregistrată din 2001.

Este adevărat că dispozițiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor" din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai sus menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare.

Astfel, reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia printr-o notificare formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către pârâtă sub nr. 406416/CC.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență aprecierii că în speță a fost încălcat principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Având în vedere dispozițiile art. 20 Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Apărarea recurentei-pârâte în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet nu poate fi reținută, față de faptul că adresa din 07 noiembrie 2010 a C.C.S.D., prin care solicita completarea dosarului, apare a fi fost întocmită pro causa, ulterior introducerii acțiunii reclamantului și după primirea citației pentru termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2010.

Pasivitatea autorității pârâte este cu atât mai criticabilă cu cât, potrivit propriilor susțineri, contestația reclamantului-intimat a fost soluționată, în conformitate cu legea, răspunzându-se obiecțiunilor acestuia, condiții în care nu poate fi reținută existența nici unui motiv obiectiv pentru care aceasta să fie împiedicată a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Toate aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului.

În acest context, soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

2. Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către Statul Român - C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 158 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2011.