Securitate collaborator status under O.U.G. No. 24/2008 where information supplied under prior surveillance did not curtail others’ fundamental rights

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 20 noiembrie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate existența calității de colaborator al securității în privința pârâtului L.M.N., conform dispozițiilor art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat de către Securitatea Dâmbovița la data de 21 octombrie 1971, în perioada în care era elev la liceul din Moreni, sub numele conspirativ X., pentru încadrarea informativă a colegilor săi. Față de materialele transmise de pârât, reclamantul a susținut că sunt îndeplinite cerințele legale pentru constatarea calității de colaborator al securității, întrucât informațiile furnizate se refereau la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 3622 din 28 septembrie 2010, prin care a admis acțiunea și a constatat existența calității de colaborator al securității în privința pârâtului L.M.N..

Instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al securității, dat fiind că, informațiile furnizate de acesta sub numele conspirativ X., s-au referit la activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv la ascultarea emisiunilor difuzate la posturi de radio străine, exprimarea unor comentarii pozitive la adresa modului de viață capitalist, la formularea unor critici cu privire la măsuri luate de conducerea statului pentru interzicerea traducerilor din alte limbi și la restricția programelor de la radio și de la televizor.

Prin informațiile furnizate de pârât în baza angajamentului olograf semnat la data de 21 octombrie 1971, instanța de fond a apreciat că au fost îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale omului și anume, dreptul la viață privată prevăzut de art. 12 Declarația Universală a Drepturilor Omului și dreptul la libertatea de exprimare prevăzut de art. 28 Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Declarația susmenționată.

Susținerile din întâmpinare referitoare la faptul că pârâtul a fost urmărit de organele securității au fost considerate de către prima instanță ca nefiind relevante în soluționarea cauzei, întrucât această situație nu se regăsește printre ipotezele prevăzute în mod expres și limitativ de art. 2 lit. b) teza II și III O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul L.M.N., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Recurentul a susținut că aprecierea instanței de fond nu se întemeiază pe înscrisurile depuse de intimatul-reclamant și care, constituind acte din propriul dosar de urmărit, nu sunt de natură să determine constatarea calității de colaborator al securității.

Recurentul a învederat că, anterior semnării angajamentului din 21 octombrie 1971, a avut calitatea de urmărit , fiind obligat să dea declarații, însă informațiile furnizate nu au produs consecințe cu privire la viața privată a altor persoane, prin îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Din acest motiv, s-a arătat că, nu a fost administrată nici o probă din care să rezulte că în baza informațiilor furnizate ar fi fost luată o măsură efectivă de îngrădire a acestor drepturi.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, are calitatea de colaborator al securității persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În același text de lege se prevede că, în sensul acestei definiții, nu este considerată colaborator al securității persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele – verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest , pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Din nota de constatare din 6 februarie 2009 întocmită de Direcția Investigații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin procesarea materialului arhivistic până la data de 5 februarie 2009 nu rezultă că situația concretă a recurentului L.M.N. corespunde ipotezei juridice avută în vedere de reglementarea susmenționată pentru a se constata calitatea acestuia de colaborator al securității.

Astfel, se reține că, deși recurentul a fost recrutat de I.J. Dâmbovița la data de 21 octombrie 1971, în perioada în care era elev la liceul din orașul Moreni, pentru încadrarea informativă a colegilor săi, se constată că recrutarea a fost motivată de deschiderea unui dosar pe numele acestuia, ca urmare a avertizării lui la data de 26 decembrie 1970 de către organele de securitate pentru că asculta emisiunile postului de radio Europa-Liberă și pentru că i s-a găsit un caiet cu unele creații așa zis texte filozofice, în care reda în mod denaturat modul de viață din societatea socialistă.

De altfel, în referatul întocmit la 9 iunie 1971 s-a consemnat că din supravegherea ulterioară a rezultat că recurentul nu a mai avut activitate ostilă, fiind dispus să semnalizeze poziția dușmănoasă a unor colegi de-ai săi și din acest motiv, i s-a propus colaborarea secretă, care a fost acceptată prin semnarea angajamentului olograf din data de 21 octombrie 1971.

Din analiza acestei situații de fapt, în raport cu motivele care au determinat recrutarea recurentului și conținutul informațiilor furnizate de acesta în perioada 1971-1974 nu se poate constata existența calității de colaborator al securității, în sensul definit de prevederile legale menționate anterior.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, în raportul întocmit la data de 27 februarie 1974 s-a consemnat că recurentul nu mai este util muncii informative și s-a propus clasarea dosarului, iar în perioada 1980-1986 a fost din nou supus urmăririi informative cu motivarea că, în discuțiile pe care le poartă, face afirmații negative referitoare la politica partidului și statului și că, audiază cu regularitate postul de radio Europa-Liberă, ale cărui știri le colportează.

În consecință, nefiind întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, care au constituit temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte va admite prezentul recurs și în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004 va modifica sentința atacată, în sensul că, va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul L.M.N. împotriva sentinței nr. 3622 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că, respinge acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2011.