Res judicata bars relitigation of retired parliamentary employee's claim for 7-month salary indemnity; appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul P.I. a chemat în judecată Secretariatul General al Camerei Deputaților, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ, să dispună obligarea acestuia la plata indemnizației prevăzute de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 7/2006.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 10 ianuarie 1996 și-a încetat activitatea în cadrul pârâtei prin pensionare pentru limită de vârstă.

Urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, reclamantul a solicitat autorității pârâte să-i elibereze o adeverință pentru a i se recalcula pensia pentru vechime integrală și limită de vârstă. În adeverința emisă, pârâtul a reținut în mod eronat că reclamantul are o vechime de 5 ani, iar nu de 5 ani și 6 luni. De asemenea, acesta nu a menționat în adeverință dreptul reclamantului la indemnizația egală cu 7 salarii brute lunare, conform art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția autorității de lucru judecat, în raport de cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. 4222/2/2008 al Curții de Apel București și în care s-a pronunțat sentința nr. 3072/2008 prin care a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Recursul formulat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins de către Înalta Curte, prin decizia nr. 4068 din 6 octombrie 2009, reținându-se că la data pensionării reclamantul avea calitatea de personal contractual, iar nu de funcționar parlamentar.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4557 din 16 noiembrie 2010 a admis excepția puterii de lucru judecat, respingând acțiunea formulată de reclamant pe acest temei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că deși nu poate fi reținută identitatea de obiect între cauza dedusă judecății și aceea care a făcut obiectul Dosarului nr. 4222/2/2008 al Curții de Apel București, în cauză operează totuși autoritatea de lucru judecat, de vreme ce s-a stabilit în mod irevocabil că reclamantul nu este îndreptățit la cele 7 salarii brute lunare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P.I., susținând, în esență, următoarele critici:

a) în cauză, nu există autoritate de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și părți, având aceeași calitate.

Astfel, în timp ce obiectul Dosarului nr. 4222/2/2008 este obligare emitere act administrativ, în Dosarul nr. 10151/2/2010 acest obiect este refuz acordare drepturi.

b) Recurentul a mai susținut că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind excepția de nelegalitate este aplicabil și cauzei de față, astfel că solicită trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, instanță competentă să cerceteze sub aspectul legalității actele administrative unilaterale cu caracter individual.

c) S-a mai susținut de către recurent că instanța nu a manifestat rol activ în soluționarea pricinii, întrucât avea obligația să respingă excepția autorității de lucru judecat și să treacă la soluționarea cauzei, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Printr-o ultimă critică, recurentul a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 referitoare la motivul de revizuire ce vizează încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, motiv care se adaugă la motivele de revizuire prevăzute de C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1201 C. civ., există autoritate de lucru judecat „atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate”.

Din analiza acestui text de lege rezultă că pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni.

Rezultă așadar că, pentru a exista lucru judecat dedus într-un proces, din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, este necesar ca prima hotărâre rămasă definitivă să fi rezolvat în fond procesul dintre părți. Scopul final urmărit de legiuitor prin reglementarea instituției puterii lucrului judecat este acela de a preîntâmpina pronunțarea a două hotărâri contradictorii, în sensul că drepturile recunoscute prin prima hotărâre să nu fie contrazise prin hotărârea ulterioară.

Cum prin sentința civilă nr. 3072 din 12 noiembrie 2008, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului având ca obiect refuzul pârâtului de a-i soluționa cererea privind reverificarea modului de stabilire a cuantumului pensiei de serviciu și emiterea unei noi adeverințe care să menționeze vechimea de 5 ani și 6 luni și indemnizația legală cu 7 salarii brute lunare și cum prin decizia nr. 4068 din 6 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul formulat împotriva sentinței de mai sus a fost respins ca nefondat, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea pentru putere de lucru judecat.

Într-adevăr, așa cum constată instanța de fond, deși nu poate fi reținută identitatea de obiect între cauza dedusă judecății și aceea care a făcut obiectul Dosarului nr. 4222/2/2008 al Curții de Apel București, în cauză operează totuși autoritatea de lucru judecat, întrucât reclamantul urmărește să repună în discuție dreptul la plata celor 7 salarii brute lunare asupra cărora însă s-a hotărât în mod irevocabil.

Cât privește critica referitoare la încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 urmează să se constată că aceasta nu-și găsește aplicabilitate în cauza de față, întrucât așa cum prevede de altfel și acest text de lege, este vorba de un nou motiv de revizuire iar nu de recurs, în cauză calea de atac exercitată fiind aceea a recursului.

Examinând și din oficiu hotărârea recurată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinței civile nr. 4557 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.