Justification of preventive detention extension for trafficking of influence under urgent public order danger requirements

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 iulie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1811/2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus arestarea inculpatului P.F. cu 15 zile, de la 4 iulie 2003, până la 18 iulie 2003, inclusiv.

S-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului București.

A fost trimisă cauza la Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea cererii de recuzare a judecătorilor Curții de Apel București.

Instanța a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul din 31 martie 2003 al Parchetului Național Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constând în faptul că acesta a pretins 1 milion dolari S.U.A. și a primit de la numitul P.I., prin intermediul numitei B.N.G. suma de 20.000 dolari S.U.A., dintr-o primă tranșă de 200.000 dolari S.U.A., afirmând că va interveni și mitui magistrați din cadrul Tribunalului București pentru a pronunța soluții favorabile denunțătorului în dosarele având ca obiect falimentul lichidării Băncii I.R.

Pentru a hotărî prelungirea arestării preventive, instanța de apel a motivat că se mențin temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul P.F. care a criticat hotărârea pentru următoarele motive:

1) încheierea din 3 iulie 2003 a Curții de Apel București, prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive cu 15 zile a inculpatului este nulă, fiind dată de o instanță nelegal investită, întrucât încheierea Curții Supreme de Justiție din 2 iulie 2003 prin care s-a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel București nu era definitivă la acea dată, putând fi atacată cu recurs în 48 de ore de la pronunțare, respectiv la 4 iulie 2003.

2) ședința din 3 iulie 2003 a Curții de Apel București a fost declarată ședință secretă, în frauda legii, care dispune că arestul preventiv se pune în discuție în ședință publică, astfel încât și din acest punct de vedere încheierea atacată este nulă.

3) deși a recuzat judecătorii Curții de Apel București, judecătorii, după ce ședința a fost suspendată pentru soluționarea cererii de recuzare, fără să ia concluziile apărătorului și nici ultimul cuvânt al inculpatului, a dispus prelungirea arestării preventive.

4) în mod nelegal Curtea Constituțională a sesizat Tribunalul București cu privire la arestul preventiv deși dosarul era suspendat în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată.

5) la termenul din 22 aprilie 2003, Tribunalul București a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului în complet de un singur judecător cu înfrângerea Legii nr. 161/2003 care prevede că în cauzele privind faptele de corupție, prima instanță judecă în complete specializate formate din 2 judecători, împrejurare în care încheierea respectivă este lovită de nulitate absolută.

6) în ședințele din 22 aprilie și, respectiv, 20 mai 2003, când s-a prelungit durata arestării preventive, nu a intrat un procuror din cadrul P.N.A., potrivit art. 5 lit. c) din Legea nr. 161/2003.

7) în subsidiar s-a arătat că, oricum, se impune punerea în libertate a inculpatului, întrucât, de la arestarea acestuia la 19 octombrie 2002, nu a apărut nici un element nou și nu există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Recursul declarat nu este fondat pentru următoarele expuse în ordinea în care au fost invocate.

1. Curtea de Apel București a fost legal investită pentru soluționarea cererii de recuzare a judecătorilor de la Tribunalul București și de prelungire a arestării preventive, întrucât încheierea nr. 71 din 2 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție prin care s-a respins cererea de recuzare a Curții de Apel București era definitivă.

Aceasta, întrucât, termenul de 48 ore de recurs este introdus prin Legea nr. 281/2003 și aceste dispoziții intră în vigoare, conform art. XI pct. 2 din această lege, începând cu data de 1 ianuarie 2003. În consecință în prezent sunt aplicabile dispozițiile procedurale nemodificate, respectiv încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată odată cu fondul, mențiune care, de altfel, este precizată în încheierea Curții Supreme de Justiție din 2 iulie 2003.

2. În materia recuzării, Curtea constată că prin Legea nr. 28/2003 au adus mai multe modificări acestei instituții, din care una singură vizează arestarea preventivă, respectiv art. 52 alin. (51) C. proc. pen. și aceasta se aplică de la intrarea în vigoare a legii (1 iulie 2003).

Celelalte modificări vor fi aplicate începând cu ianuarie 2004, astfel că ne aflăm sub incidența dispozițiilor art. 52 alin. (1) C. proc. pen., din vechea reglementare, potrivit cărora abținerea sau recuzarea se soluționează în ședință secretă.

În acest sens se apreciază că și aplicarea dispozițiilor art. 52 alin. (51) din Legea nr. 281/2003, care se referă la arestarea preventivă, și care sunt în vigoare de la 1 iulie 2003, are loc tot în ședință secretă, fiind vorba de o situație specială când instanța ierarhic superioară, competentă a soluționa cererea de recuzare ce privește întreaga instanță, este ținută a se pronunța și cu privire la arestarea preventivă.

Astfel, cum în mod corect a motivat instanța de apel, ședința de judecată nu se poate scinda, iar accesoriul urmează principalul, după cum dispozițiile speciale se aplică înaintea celor generale.

3. Verificând încheierea atacată, se constată că atât apărătorii aleși, cât și inculpatul au avut cuvântul, punând concluzii cu privire la arestul preventiv, înscris care face veridicitatea celor consemnate până la înscrierea în fals.

4. Nu Curtea Constituțională a sesizat Tribunalul București cu privire la arestarea preventivă a inculpatului ci doar a trimis dosarul la cererea acestei din urmă instanțe care era obligată să se pronunțe cu privire la acest aspect. În acest sens art. 23 din Legea nr. 47/1992 se referă strict la suspendarea fondului cauzei și vizează desfășurarea cercetării judecătorești neavând incidență asupra măsurii arestării preventive.

5; 6. Criticile aduse încheierilor din 21 aprilie 2003 și 20 mai 2003 nu pot fi luate în discuție având în vedere că au fost soluționate definitiv.

7. Față de modul de concepere al actului infracțional cât și al sumei pretinse, de amploarea deosebită a activității desfășurate de inculpat, de afirmațiile pe care le-a făcut în legătură cu mituirea unor magistrați din cadrul Tribunalului București, intens mediate de presă, Curtea constată că toate acestea constituie elemente certe care îndreptățesc concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel.

Având în vedere cererea de recuzare a judecătorilor Curții de Apel București urmează a se constata că a rămas fără obiect, având în vedere că instanța a soluționat cauza.

Astfel fiind, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva încheierii pronunțată la data de 3 iulie 2003 de către Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 1811/2003 al acelei instanțe, ca nefondat.

Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie 2003.