Jurisdictional conflict over administrative termination order: determining material competence based on the central rank of the issuing public authority under Law No. 554/2004.

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 octombrie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V.: anularea ordinului din 02 august 2011 emis de vicepreședintele A.N.V., reintegrarea sa în postul deținut anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desființării postului deținut anterior și până la data reintegrării, cu indexarea acestora în funcție de rata inflației, suspendarea ordinului din 02 august 2011 până la soluționarea irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința nr. 572 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Ialomița, reținând, în esență, următoarele:

Reclamantul contestă în prezenta cauză ordinul prin care s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu cu angajatorul prin eliberarea din funcție. Împotriva acestui ordin reclamantul a făcut plângere prealabilă către A.N.V., soluționată prin răspunsul acestei instituții, prin care se arată că plângerea prealabilă este neîntemeiată, fiind prin urmare menținute dispozițiile ordinului nr. 7383 din 02 august 2011 emis de vicepreședintele A.N.V.

În raport de aceste aspecte, se constată că reclamantul contestă încetarea raporturilor de serviciu cu D.J.A.O.V. Ialomița, autoritate publică locală, iar, raportat la dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și ale art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., aparține Tribunalului competența de soluționare în primă instanță a cauzelor ce au ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, aceste raporturi fiind de esența obiectului cauzei.

Împrejurarea că reclamantul contestă, implicit, odată cu măsura încetării raporturilor de serviciu și ordinul prin care s-a dispus această măsură, iar emitentul acestuia este o autoritate publică centrală, nu are relevanță în stabilirea instanței competente. De asemenea, este lipsită de relevanță împrejurarea că direcția nu are personalitate juridică.

2.2. Învestit cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin sentința nr. 945 din 9 aprilie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență, reținând, în esență, următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 din C. proc. civ., având în vedere că prin acțiune se solicită anularea unui ordin emis de vicepreședintele A.N.V., iar conform art. 1 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cu modificările și completările ulterioare, A.N.V. este organ de specialitate al administrației publice centrale, competența revine curții de apel.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Conform celor expuse anterior, reclamantul a chemat în judecată A.N.V. solicitând anularea ordinului din 02 august 2011 emis de vicepreședintele A.N.V., reintegrarea în postul deținut anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desființării postului deținut anterior și până la data reintegrării, cu indexarea acestora în funcție de rata inflației și suspendarea ordinului până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de A.N.V., care, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, cu modificările și completările ulterioare, este organ de specialitate al administrației publice centrale, care asigură aplicarea politicii vamale și în domeniul accizelor și exercită atribuțiile stabilite prin lege.

Este adevărat că actul administrativ contestat produce efecte juridice cu privire la raportul de serviciu dintre reclamant și D.J.A.O.V. Ialomița, însă, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ competentă să soluționeze litigiul se determină în raport cu emitentul actului administrativ contestat.

Astfel, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

„Art. 10. – (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel […].”

Este necontestat faptul că prezentul litigiu se circumscrie dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”. Însă, dispozițiile citate nu conțin nicio normă de competență, astfel că instanța de contencios administrativ competentă material și teritorial să soluționeze un asemenea litigiu se determină în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

În cauză, întrucât litigiul nu are caracter fiscal, instanța competentă se determină în funcție de rangul central sau local al autorității publice emitente a actului administrativ ce formează obiectul litigiului, și anume pârâta A.N.V.

Or, conform celor reținute anterior, A.N.V. este o autoritate publică centrală, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prezentul litigiu, care privește un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, se soluționează în fond de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, în speță Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competentă și din punct de vedere teritorial.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B.S. în contradictoriu cu pârâta A.N.V. în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iulie 2012.