Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1393/2011 AI generated

Jurisdiction over contestation of social insurance debt enforcement distribution: civil execution court competence versus administrative litigation jurisdiction

Case Number Decizia nr. 1393/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's decision that established the jurisdiction of the local court rather than the administrative tribunal for the dispute. The case involved a negative conflict of jurisdiction regarding a challenge to a social security debt enforcement action, where the claimant contested the debtor's payment distribution (principal vs. accessory debts) and the subsequent revocation of their insured status, but the court found the appeal unfounded. Relying on Articles 172 and 205 of the Fiscal Procedure Code and the civil procedure code, the court determined that because the challenge targeted formal aspects of execution based on a fiscal title rather than the underlying substantive right, it constituted a dispute over forced execution; consequently, ordinary civil jurisdiction (the judge as enforcement court) applies rather than administrative jurisdiction, aligning with the mandatory precedent set by the Court's 2007 decision in the public interest.

Legislator headnote

AI generated

Jurisdiction over contestation of social insurance debt enforcement distribution: civil execution court competence versus administrative litigation jurisdiction: Astfel cum a reținut Curtea de Apel Timișoara, soluționând conflictul negativ de competență, reclamantul a contestat doar aspectele formale ale executării, nu și fondul titlului de creanță fiscală, astfel încât nu este aplicabilă procedura prevăzută la art. 205 și urm. C. proc. fisc.

Keywords

AI generated
social insurance dispute debt enforcement negative conflict of jurisdiction civil litigation procedure civil status challenge of administrative decisions
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 11 din 06 iulie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit în favoarea Judecătoriei Timișoara competența soluționării acțiunii formulate de reclamantul M.M., având ca obiect contestația împotriva deciziei nr. 970 din 21 ianuarie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 172 și urm. C. proc. fisc., acțiunea vizând modalitatea de distribuire a unei creanțe fiscale, constând în contribuție de asigurări sociale, dobânzi, majorări de întârziere și penalități, în raport de care competența soluționării cererii nu aparține instanței de contencios administrativ, ci judecătoriei.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul M.M., invocând nelegalitatea soluției și solicitând a se constata că Tribunalul Timiș este instanța competentă material, întrucât acțiunea privește și desființarea adresei din 11 mai 2009 prin care pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș i-a anulat calitatea de asigurat în sistemul public de pensii.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, la data de 21 ianuarie 2009, pârâta a emis decizia prin care a stabilit în sarcina reclamantului, în calitate de asigurat al sistemului public de pensii un debit în sumă de 12.676,0635 RON, reprezentând contribuție de asigurări sociale, dobânzi și majorări de întârziere și penalități, obligații de plată restante calculate pentru perioada 01 aprilie 2001-31 decembrie 2008.

Ulterior, la solicitarea reclamantului, pârâta i-a comunicat cu adresa din 11 februarie 2009 că au fost operate plățile efectuate în contul debitului, ultima fiind la 28 ianuarie 2009.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 08 aprilie 2009, reclamantul M.M. a contestat exclusiv modul de distribuire a sumei de 4.000 RON achitată în contul debitului la 28 ianuarie 2009, după comunicarea deciziei din 2009, învederând că suma a fost depusă pentru stingerea creanței principale, nu și a accesoriilor, astfel cum a procedat pârâta.

Astfel cum a reținut Curtea de Apel Timișoara, soluționând conflictul negativ de competență, reclamantul a contestat doar aspectele formale ale executării, nu și fondul titlului de creanță fiscală, astfel încât nu este aplicabilă procedura prevăzută la art. 205 și urm. C. proc. fisc.

Decizia emisă de pârâtă, fiind un act juridic de executare, contestarea executării ei atrage, potrivit art. 172 alin. (4) C. proc. fisc., competența judecătoriei ca instanță de executare.

În cazul contestării executării silite ce se realizează în baza unui titlu executor fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

De altfel, soluționând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 14 din 05 februarie 2007, obligatorie, că judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea îi revine competența să judece contestația împotriva actelor și măsurilor de executare dispuse de organul de executare fiscală.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinței nr. 11 din 06 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.