Preventive detention extension in trial phase: whether continued danger to public order from investigation phase suffices without new elements under Article 160c C. proc. pen.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 15/i/2003 din 4 iulie 2003 a Curții de Apel Oradea, în baza art. 3001 C. proc. pen., s-a prelungit măsura arestării preventive luată față de inculpatul P.I., prin ordonanța de arestare din 15 aprilie 2003 emisă de P.N.A., pe o durată de 10 zile și anume, de la 13 iulie, până la 22 iulie 2003 inclusiv.

Instanța a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv (prin Rechizitoriul din 30 iunie 2003, întocmit de P.N.A.) pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 1 lit. a), b) și c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., măsura arestării fiind luată prin ordonanța și mandatul din 15 aprilie 2003, pe o durată de 30 zile, în baza art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen., măsură prelungită de instanță până la 12 iunie 2003 și apoi până la 12 iulie 2003.

Cum inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, instanța a verificat din oficiu conform art. 3001 C. proc. pen., regularitatea luării măsurii și constatând că temeiul prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., se menține, a prelungit arestarea până la prima zi de înfățișare, 22 iulie 2003.

Împotriva încheierii menționate, inculpatul a declarat recurs susținând, atât personal cât și prin apărătorul său, că este nelegală întrucât, fiind o prelungire a arestării în cursul judecății, erau aplicabile prevederile art. 160c C. proc. pen., potrivit cărora instanța putea dispune prelungirea privării de libertate, numai în cazul în care ar fi apărut „elemente noi”; Ori de vreme ce urmărirea penală a fost finalizată și a fost trimis în judecată, nu mai poate zădărnici aflarea adevărului și nici nu mai prezintă vreun pericol pentru ordinea publică, în raport și de starea de sănătate.

S-a mai susținut că nici nu s-a dovedit pericolul pentru ordinea publică astfel că și prelungirile anterioare sunt date cu încălcarea dispozițiilor procedurale.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Din examinarea încheierii recurate și a lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond, a aplicat corespunzător noile prevederi legale, referitoare la verificarea regularității arestării inculpatului la primirea dosarului, înainte de prima zi de înfățișare, conform art. 3001 C. proc. pen. și constatând că se mențin temeiurile, prevăzute de art. 148 lit. h) din același cod, a prelungit arestarea până la prima zi de înfățișare.

Susținerea că s-au încălcat prevederile art. 160c C. proc. pen., în sensul că neinvocându-se la instanță elemente noi față de cele existente în faza de urmărire penală, nu se mai putea prelungi arestarea preventivă, nu este întemeiată.

Sub acest aspect, temeiurile de arestare, în speță art. 148 lit. h) C. proc. pen., trebuiesc corelate și cu alte prevederi legale, care reglementează desfășurarea procesului penal, și anume, cele care vizează scopul acestuia și al măsurilor preventive.

În acest sens, potrivit art. 1 C. pen., legea penală apără împotriva infracțiunilor, printre alte valori supreme și întreaga ordine de drept, iar potrivit art. 136 C. proc. pen., măsurile preventive asigură buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

De asemenea, potrivit art. 155 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, arestarea inculpatului dispusă de instanță, poate fi prelungită în cursul urmăririi penale în caz de necesitate și numai dacă au intervenit elemente noi, care să justifice privarea de libertate sau dacă cele ce au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate, iar potrivit art. IX din aceeași lege, mandatul de arestare preventivă emis de procurori până la intrarea în vigoare a prezentei legi își produce în continuare efectele și după această dată.

Prin urmare, prevederile art. 160c C. proc. pen., pentru faza de judecată, trebuiesc interpretate și aplicate, în corelație cu prevederile legale sus-arătate și care au semnificația că dacă temeiurile din cursul urmăririi penale se mențin și în faza judecății, ele își produc efectele deopotrivă.

Nici nu s-ar putea legal susține că scopul măsurilor preventive ar fi altul în faza judecății față de cel din cursul urmăririi penale, de vreme ce textul art. 136 C. proc. pen., nu face vreo distincție.

Pe de altă parte, inculpatul prezintă același pericol pentru ordinea publică și în faza judecății, dacă se are în vedere că este acuzat, în calitate de șef al Serviciului Poliției Rutiere din Inspectoratul de poliție al județului Satu Mare, în perioada 27 august 2002, 7 martie 2003, a pretins și primit suma de 20.250 Euro, 3500 dolari și 10 milioane lei, pentru ca 64 candidați la examenele de obținere a permisului de conducere organizate de serviciul ce-l conducea să fie declarați admiși, cunoscând că aceștia au utilizat cheile cu răspunsurile la chestionarele repartizate, pe care tot el le-a transmis acestora prin intermediul inculpatului G.G., directorul școlii de conducere auto.

Prin urmare, pericolul pentru ordinea publică apare cu atât mai evident, dacă ar fi lăsat în libertate, dat fiind complexitatea și gravitatea normelor de drept încălcate.

În consecință, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I., împotriva încheierii nr. 15 din 4 iulie 2003 a Curții de Apel Oradea, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 2317/2003.

Obligă recurentul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 iulie 2003.