Jurisdictional transfer petition for civil case pending before first-instance tribunal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for the transfer of jurisdiction, thereby denying the applicant's request and leaving the original case with the Tribunal of Dâmbovița. The dispute concerned a procedural motion to relocate a civil case (Docket No. 1384/315/2009) currently pending before the lower court, which had a scheduled hearing date of March 6, 2012. The court rejected the petition based on the finding that the procedural requirements for the transfer of jurisdiction were not legally met, issuing a final and unappealable decision.
Legislator headnote
AI generatedJurisdictional transfer petition for civil case pending before first-instance tribunal: Respinge cererea formulată de petentul P.G.V. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1384/315/2009 al Tribunalului Dâmbovița.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul-asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor Dosarul nr. 1384/315/2009 al Tribunalului Dâmbovița a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la data de 6 martie 2012.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul P.G.V. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1384/315/2009 al Tribunalului Dâmbovița.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.
Procesat de GGC - NN