Jurisdiction over personal immobiliary claims arising from antecontracts: inapplicability of real action venue rules and ex officio rejection of relative competence exceptions

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Răcari, reclamanta R.G. a chemat în judecată pe pârâta S.S., solicitând să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare a terenului în suprafață de 4.200 mp aflat în extravilanul com.Tărtășești, jud.Dâmbovița.

Judecătoria Răcari, prin Sentința civilă nr. 1481 din 11 noiembrie 2011, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, reținând că sunt aplicabile normele de competență din art. 5 C. proc. civ., care stabilesc, ca regulă generală că cererea se face la domiciliul pârâtei.

S-a calificat acțiunea ca o acțiune personală și s-a reținut că domiciliul pârâtei se află pe raza Judecătoriei sectorului 6 București.

Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 3776 pronunțată la 27 aprilie 2012, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamantă, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Prin aceeași hotărâre, constatând ivit conflictul negativ de competență, această instanță a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria sectorului 6 București a reținut că, față de obiectul acțiunii, necompetența teritorială este relativă, iar prima instanță sesizată nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, pârâta neînțelegând să invoce excepția în condițiile art. 1591 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte va reține, că, în speță, competența soluționării cauzei în primă instanță revine Judecătoriei Răcari pentru considerentele ce succed:

Având în vedere că instanța a fost investită cu soluționarea unei acțiuni personale imobiliare, prin care reclamanta tinde la valorificarea unui drept personal, dreptul de creanță corelativ obligației de a face, urmare a antecontractului încheiat cu pârâta cu privire la un bun imobil, competența teritorială este alternativă.

Potrivit dispozițiilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 12 C. proc. civ., reclamanta avea posibilitatea, instituită de aceste texte de lege, de a alege între instanța de la domiciliul pârâtei și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea acestuia.

În speță, reclamanta a sesizat Judecătoria Răcari cu o acțiune în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru un bun imobil, susținând că a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare, pe care aceasta a refuzat să-l execute, neprezentându-se la notariat în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Antecontractul de vânzare-cumpărare nu este o convenție translativă de proprietate, ci dă naștere doar la un drept de creanță, ce are ca obligație corelativă o obligație de a face, respectiv de a încheia ulterior contractul translativ de proprietate.

Prin urmare, ținând seama de natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse judecății, aceasta este o acțiune personală imobiliară, așa încât competența ei de soluționare nu se stabilește potrivit art. 13, aplicabil exclusiv acțiunilor reale imobiliare, ci potrivit dispozițiilor de drept comun ale art. 5 C. proc. civ., potrivit cărora cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Norma înscrisă în art. 5 C. proc. civ. are caracter relativ, de ordine privată.

Astfel, din coroborarea art. 159 pct. 3 cu art. 19 C. proc. civ. rezultă că numai în pricinile privitoare la bunuri și numai dacă nu este vorba de unul din cazurile prevăzute de art. 13-16 C. proc. civ., competența teritorială este relativă.

Cum, în speță, este vorba despre o pricină privitoare la bunuri, dar care nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 14-16 C. proc. civ., ce se referă la cererile în materie de moștenire, în materie de societate și respectiv în materie de insolvență, și nici în cel prevăzut de art. 13 C. proc. civ., deoarece nu este o acțiune reală imobiliară, ci una personală imobiliară, norma de competență teritorială ce-i este aplicabilă, înscrisă în art. 5 C. proc. civ., are caracter de ordine privată.

Fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare., în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă.

Prin urmare, nu are nicio relevanță, în speță, că instanța sesizată de reclamantă cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Răcari, nu era cea de la domiciliul pârâtei, pentru că atâta timp cât pârâta, singura care putea invoca excepția de necompetență teritorială relativă, nu a invocat-o, Judecătoria Răcari a rămas competentă să judece litigiul, neavând dreptul să ridice, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă, cum greșit s-a procedat în cauză.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va stabili competența teritorială de judecare a cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.

Procesat de GGC - DG