Influence peddling conviction upheld; conditional suspension annulled, merged into three-year prison term.

D E C I Z I A NR.332 DOSAR NR.4396/2002

S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr.476/A din 8 august 2002 a Curții de Apel București - secția II penală.

S-a prezentat intimatul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat V.F., apărător din oficiu.

Procurorul a cerut admiterea recursului parchetului în ce privește neaplicarea art.85 Cod penal și anularea suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare de 1 an închisoare și aplicarea concursului de infracțiuni. A cerut majorarea pedepsei.

Apărătorul a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat de parchet în ce privește neaplicarea art.85 Cod penal și respingerea acestuia cu privire la individualizarea pedepsei, pe care o consideră corectă.

În ce privește recursul declarat de inculpat apărătorul a cerut achitarea acestuia, în baza art.10 lit.a din Codul de procedură penală deoarece nu a săvârșit fapta, aceasta neavând caracter penal ci civil, existând două contracte de împrumut.

Procurorul a solicitat respingerea recursului declarat de inculpat, în cauză nefiind vorba de un contract de împrumut.

La ultimul cuvânt, inculpatul a negat comiterea faptei.

C U R T E A

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr.147/ 25 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de către inculpatul M.I. din art.257 cu aplicarea art.33 lit.a și 37 lit.a Cod penal în art.257 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal text în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a reținut că, în perioada decembrie 2000 – începutul lunii martie 2001, prevalîndu-se de influența pe care o avea asupra inspectorului P.E., de la serviciul Spațiu locativ din cadrul Primăriei București, inculpatul a pretins și primit de la două persoane sumele de 3000 dolari și 500 dolari în vederea obținerii unor locuințe.

Prin decizia penală nr.476/8 august 2002 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de procuror și de inculpat.

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.

Critica Parchetului vizează trei aspecte:

- neaplicarea dispozițiilor art.85 Cod penal.

- neaplicarea dispozițiilor art.65 Cod penal.

- netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului.

Inculpatul a criticat decizia sub aspectul greșitei condamnări și a solicitat achitarea potrivit dispozițiilor art.10 lit.a Cod procedură penală combinat cu art.11 pct.2 lit.a.

Examinând cauza în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispozițiilor art.3859 pct.14 și 17 1 Cod procedură penală, constată că recursul declarat de procuror este fondat iar recursul declarat de inculpat este nefondat.

Luând în discuție recursul declarat de procuror se constată că este fondat numai sub aspectul neaplicării dispozițiilor art.85 Cod penal, potrivit cărora dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sa până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează.

Cum, faptele care formează obiectul cauzei au fost săvârșite în intervalul decembrie 2000 – martie 2001 iar pedeapsa de un an închisoare cu aplicarea art.81 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.213 Cod penal a rămas definitivă prin decizia nr.325 la data de 5 martie 2001 se impunea aplicarea dispozițiilor art.85 alin.1 Cod penal respectiv anularea suspendării condiționate a pedepsei de un an închisoare.

Cât privește critica vizând neaplicarea dispozițiilor art.65 Cod penal Curtea apreciază că este neîntemeiată întrucât, pe de o parte aplicarea acestor dispoziții nu este obligatorie, iar pe de altă parte, nici nu se impune avându-se în vedere natura și împrejurările săvârșirii infracțiunii și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Nici individualizarea pedepsei nu se impune a fi revăzută, pedeapsa de 3 ani închisoare fiind aptă a realiza scopul prevăzut de legiuitor astfel cum este circumscris în dispozițiile art.52 Cod penal.

Recursul inculpatului este nefondat.

Susținerea acestuia că sumele de bani au fost luate cu titlu de împrumut nu pot fi primite, din probele administrate în cauză rezultând fără nici un dubiu că aceste sume au fost pretinse de inculpat pentru a fi date unor funcționari de la Spațiul locativ în vederea facilitării obținerii unor locuințe.

Nici critica cu privire la individualizarea pedepsei nu este întemeiată, pedeapsa aplicată fiind orientată către minimul special prevăzut de lege iar reducerea acesteia nu se justifică în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.

Așa fiind, potrivit dispozițiilor art.38515 pct.2 lit.d va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.476/A din 8 august 2002 a Curții de Apel București privind pe inculpat. Se va casa decizia atacată și sentința penală nr.147/25 februarie 2002 a Tribunalului București numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art.85 Cod penal în sensul considerentelor cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârilor.

Totodată se va respinge recursul declarat de inculpat potrivit dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.476/A din 8 august 2002 a Curții de Apel București,Secția a II-a penală privind pe inculpatul M.I.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr.147 din 25 februarie 2002 a Tribunalului București,Secția I penală, numai cu privire la omisiunea aplicării art.85 Cod penal .

Anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.1464 din 9 noiembrie 2000, definitivă prin decizia penală nr.325 din 5 martie 2001 a Tribunalului București.

Descontopește cele două pedepse de câte 3 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr.147 din 25 februarie 2002 a Tribunalului București – Secția a II-a penală, pentru două fapte prevăzute de art.257 din Codul penal.

Conform art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal contopește pedeapsa de 1 an închisoare cu cele două pedepse de câte 3 ani închisoare, pronunțate în cauză, urmând ca inculpatul M.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Aplică art.71 și art.64 din Codul penal.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 29 noiembrie 2001 la 23 ianuarie 2003.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr.476/A din 8 august 2002 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului său din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2003.