Reparatory measures for expropriated land: ownership proof prevails over statutory presumption under Law No. 10/2001.

Prin contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001 de reclamanții P.P., P.I.D. și B.A.L., în contradictoriu cu pârâta Primăria Strehaia, împotriva Dispoziției nr. 69/2008 emisă de primarul orașului Strehaia, contestatorii au arătat că în fapt, sunt moștenitorii defunctului P.G., care, împreună cu sora sa, S.I., au deținut pe raza localității Strehaia suprafața de 2400 m.p. teren intravilan.

Conform certificatului de moștenitor nr. 251 din 9 iunie 1981, autorul lor, P.G., este unicul moștenitor legal al surorii sale S.I., care nu a avut moștenitori direcți.

Prin Decretul prezidențial nr. 250 din 12 decembrie 1974, au fost expropriați de la S.I. 670 m.p., iar printr-un alt Decret din anul 1982 s-au expropriat de la autorul reclamanților restul de 665 m.p. în vederea construirii unor blocuri de locuințe, ceea ce s-a și realizat.

În baza Legii nr. 10/2001, au formulat notificare adresată Primăriei Strehaia prin care au solicitat despăgubiri pentru întreaga suprafață expropriată de la cei doi autori însă, prin Dispoziția nr. 69/2008 în mod nejustificat li s-a respins notificarea.

În ședința publică din 26 ianuarie 2009, contestatorii și-au precizat acțiunea în sensul că suprafața pentru care solicită despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 este de 881 m.p. iar nu de 1335 m.p., cum au cerut în acțiune.

Prin Sentința civilă nr. 70 din 9 martie 2009, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a admis contestația, așa cum a fost precizată; a anulat Dispoziția nr. 69/2008 emisă de Primarul orașului Strehaia și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru suprafața de 881 m.p. imposibil de restituit în natură, situat în intravilanul orașului Strehaia, str. E. nr. 11, cu vecini: N - proprietate reclamanți și str. E., S - domeniu public, E-Duțu I, V - Ocol Silvic Strehaia, domeniu public și rest proprietate reclamanți (așa cum este identificat prin pct. 3-4-5-6-7-8-9-11 în raportul de expertiză întocmit de expert I.M.).

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin Decretul prezidențial nr. 250/1974 s-a expropriat de la S.I. suprafața de 670 m.p. situată în orașul Strehaia str. E. nr. 4, iar prin actul de donație nr. 80 din 25 februarie 1935, M.I.S. a donat autorului contestatorilor - P.G.- două suprafețe de teren, una dintre acestea fiind situată în intravilanul orașului Strehaia cu vecini : R - I D., A - Ocolul Silvic, Mz.- moșt. C V., Mn - șoseaua comunală, împreună cu casa și acareturile de pe ea, cu mențiunea expresă că donatarul va intra în plină proprietate după încetarea din viață a donatorului, iar cât acesta va trăi, donatarul va avea dreptul să locuiască în casă și să se folosească de acarete, dar și obligația să întrețină pe soția donatorului S.I., după încetarea acestuia din viață.

Prin raportul de expertiză întocmit, expertul a concluzionat că suprafața totală deținută de P.G. în baza actului de donație a fost de 2346 m.p., petenților reconstituindu-li-se dreptul de proprietate pentru suprafața de 1465 m.p., conform TP nr. 70288 din 4 aprilie 2001, diferența de suprafață ce a făcut obiectul preluării, atât prin Decretul de expropriere nr. 250/1974, cât și fără titlu, fiind de 881 mp.

Faptul că o parte din terenul ce a făcut obiectul actului de donație a fost expropriat de la S.I. și nu de la autorul petenților, se explică prin aceea că donatorul M.I.S. a instituit în sarcina donatarului obligația de a o întreține pe soția sa până la deces, care a avut loc în anul 1980.

Cu actele de stare civilă și certificatul de moștenitor nr. 251/1981, reclamanții au făcut pe deplin dovada că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, pentru suprafața de teren preluată prin expropriere de la S.I., cât și pentru suprafața de 221 m.p., care a fost preluată de la autorul lor ulterior, în vederea construirii unor blocuri de locuință. Întrucât scopul pentru care suprafața totală de 881 m.p. a fost preluată, a fost realizat și restituirea în natură nu este posibilă pentru terenul expropriat, deși s-au stabilit despăgubiri, după cum rezultă din tabelul nominal de plată aflat la fila 19 dosar, aceste despăgubiri nu au fost încasate efectiv.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, intimata Primăria orașului Strehaia, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocându-se faptul că instanța a interpretat greșit probele administrate, respectiv actul de donație din care nu rezultă cu certitudine suprafața, făcându-se doar mențiunea că „ambele suprafețe de teren nu întrec suprafața de 1 ha”.

Prin Decizia civilă nr. 188 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul declarat de intimata Primăria orașului Strehaia.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că din raportul de expertiză rezultă că expertul a identificat și măsurat suprafața de teren înscrisă în actul de donație prin raportare la vecinătățile indicate, la schițele și planurile cadastrale întocmite în anul 1966, când petenții dețineau întreaga suprafață de teren, rezultând o suprafață totală de 2346 m.p., din care petenților li s-a reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 1465 m.p.

Determinarea suprafeței de teren preluată atât prin decretul de expropriere, cât și în fapt, s-a făcut avându-se în vedere actele de proprietate prezentate de părți, iar apelanta nu a făcut nici o dovadă că terenul ar fi fost preluat în mod legal de la o altă persoană sau că ar fi fost proprietatea sa printr-un alt mod de dobândire a proprietății, prevăzut de lege.

Împotriva menționatei decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanta-pârâtă Primăria orașului Strehaia pentru motive de nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora s-a arătat că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii deoarece prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 trebuiau coroborate cu prevederile art. 3 din aceiași lege, conform cărora sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Or, la data exproprierii, conform actului de donație, terenul nu mai aparținea familiei S. pentru că M.I.S. îl donase lui P.G., în 1935, totuși persoana expropriată în anul 1974 este S.I..

De asemenea P.G. nu poate fi considerat moștenitor al numitei S.I. în înțelesul art. 4 din Lege.

Din faptul că a fost expropriată S.I. și nu P.G. rezultă implicit că este vorba de un alt teren, deci, nici în acest sens, nu se face proba proprietății terenului de către persoanele care au depus notificarea conform art. 23 din Lege.

În faza procesuală a recursului nu au fost solicitate și administrate probe noi.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul a concluzionat că suprafața totală deținută de P.G. în baza actului de donație a fost de 2346 m.p., petenților reconstituindu-li-se dreptul de proprietate pentru suprafața de 1465 m.p., conform TP nr. 70288 din 4 aprilie 2001, diferența de suprafață ce a făcut obiectul preluării, atât prin Decretul de expropriere nr. 250/1974, cât și fără titlu, fiind de 881 mp.

Pornind de la constatarea făcută de expert în cadrul raportului de expertiză în sensul că suprafața solicitată în prezenta cauză face parte din actul de donație nr. 80 din 25 februarie 1935, rezultă că exproprierea s-a realizat cu privire la un bun aflat în proprietatea lui P.G., beneficiarul donației. Acesta este proprietar al terenului în litigiu, în calitate de donatar, iar asupra averii rămase de pe urma surorii sale, S.I., în calitate de moștenitor legal, conform certificatului de moștenitor nr. 251/1981.

Faptul că o parte din terenul ce a făcut obiectul actului de donație a fost expropriat de la S.I. și nu de la autorul petenților, se poate explica prin aceea că donatorul M.I.S. a instituit în sarcina donatarului obligația de a o întreține pe soția sa până la deces, care a avut loc în anul 1980, deci este posibil ca aceasta să fi fost cunoscută în continuare ca proprietară.

Deși recurenta susține că imobilul în litigiu nu este identic cu cel donat, deoarece a fost naționalizat de la S.I., care nu mai era proprietară la momentul trecerii terenului la Stat, ceea ce ar dovedi că în proprietatea statului a trecut alt imobil, nu au fost aduse probe în acest sens. Prezumția simplă instituită de art. 24 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 nu poate fi considerată o probă suficientă pentru a susține lipsa identității de obiect dintre imobilul expropriat și cel care face obiectul cauzei. Mai mult, aceasta se aplică numai în subsidiar, atunci când nu există probe contrare.

De altfel, chiar și în această situație, în care s-ar aprecia că proprietar al imobilului este persoana menționată în actul de expropriere, deci S.I., P.G. este persoană îndreptățită la despăgubiri, deoarece este unicul moștenitor al persoanei menționate în actul de expropriere ca proprietară a imobilului, respectiv a lui S.I., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 251/1981 aflat la fila 9 a dosarului primei instanțe. Apar astfel ca nefondate susținerile recurentei potrivit cu care P.G. nu poate fi considerat moștenitor al numitei S.I. în înțelesul art. 4 din Lege, susțineri care, de altfel, nu au fost motivate.

Astfel fiind, P.G. a fost proprietarul imobilului expropriat și preluat în fapt, în suprafață de 881 mp, motiv pentru care contestatorii, în calitate de moștenitori ai proprietarului, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 10/2001 potrivit cu care sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 881 mp, pe care expertul l-a identificat ca făcând parte din contractul de donație nr. 80/1935, a fost realizată în condițiile art. 23 al Legii nr. 10/2001, prin depunerea contractului de donație și a certificatului de moștenitor care dovedesc transferul dreptului de proprietate al soților S. asupra întregii lor averi către P.G., atât pe cale de donație, cât și pe cale succesorală.

Prin urmare, sunt incidente în cauză prevederile art. 23 coroborat cu art. 3 al Legii nr. 10/2001, deoarece ne aflăm în situația unor probe care dovedesc dreptul de proprietate al autorului contestatorilor, ceea ce exclude incidența în cauză a art. 24 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 care precizează că numai în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Astfel fiind, aflându-ne în prezența unor probe contrare, respectiv a actului de donație și a certificatului de moștenitor, prezumția menționată nu se aplică.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, astfel că motivul de recurs invocat nu este incident în cauză, recursul urmând a fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Orașului Strehaia împotriva Deciziei civile nr. 188 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG