Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2963/2012 AI generated

Nullity of extraordinary appeal for failure to develop grounds of illegality concerning political rehabilitation damages.

Case Number Decizia nr. 2963/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby upholding the appellate court's decision to dismiss the plaintiff's action for moral damages, leaving the judgment of the Court of Appeal in force. The dispute involved a claim for compensation under Law No. 221/2009 regarding moral suffering caused by the political condemnation of the plaintiff's father, which the appellate court had rejected based on the unconstitutionality of the legal basis following Constitutional Court Decision No. 1358/2010. The highest court ruled that the appeal was procedurally defective because the appellant failed to develop specific grounds of illegality required by Article 304 of the Code of Civil Procedure; instead of challenging the legal reasoning regarding the impact of the Constitutional Court's decision, the appellant merely restated factual grievances about personal suffering without demonstrating that the appellate court's application of the law was erroneous or illegal.

Legislator headnote

AI generated

art. 256 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 221/2009, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 303 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ; Nullity of extraordinary appeal for failure to develop grounds of illegality concerning political rehabilitation damages: Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil judgment moral damages extraordinary plea of nullity factual grounds constitutional grievances

Cited Legislation

AI generated
art. 256 C. proc. civ
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 1 din Legea nr. 221/2009
Apreciază că dezdăunarea morală a persoanelor ce au fost supuse condamnării cu caracter politic prevăzute de art. 1 din Legea nr. 221/2009 nu poate fi lăsată în derizoriu, cum s-a întâmplat în speță.
art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
art. 303 C. proc. civ
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art.
art. 304 C. proc. civ
civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art.
art. 306 alin. (3) C. proc. civ
Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 245 C din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța împotriva Sentinței civile nr. 1732 din 2 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța și sentința a fost schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta G.L.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, față de Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Arată că instanța de apel nu s-a raportat la suferințele îndurate de reclamantă în nume propriu, urmare a condamnării politice a autorului său și nici la privațiunile la care a fost supusă familia acesteia. Apreciază că dezdăunarea morală a persoanelor ce au fost supuse condamnării cu caracter politic prevăzute de art. 1 din Legea nr. 221/2009 nu poate fi lăsată în derizoriu, cum s-a întâmplat în speță.

Recursul este nul.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din Cod.

Or, în speță, succintele critici formulate de reclamantă nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menționat, recurenta nesusținând în vreun fel nelegalitatea soluției din apel.

Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe incidența Deciziei nr. 1.358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, recurenta nu a formulat critici susceptibile de cenzură în recurs, nesocotind astfel existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Văzând dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din Cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale, încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta G.L. împotriva Deciziei civile nr. 245 C din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2012.

Procesat de GGC - NN