Complaint against refusal to prosecute recording installation rejected as unfounded; resolution upheld.

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 998/P/2011 din 12 ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.L. și D.C., procurori ia Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, comisar șef de poliție I. de la Direcția Generală Anticorupție, precum și față de angajați ai Direcției Naționale Anticorupție - Serviciu Tehnic, și angajați ai Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și violare de domiciliu prevăzute de art. 246, art. 247 și art. 192 alin. (2) C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut, în esență că prin ordonanța nr. 101 /P/2011 din data de 15 septembrie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 210 C. proc. pen. și art. 45 rap. la art. 42 C. proc. pen.

S-a mai reținut că la data de 20 decembrie 2010 numitul Z.C.C. a formulat un denunț la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar, solicitând tragerea la răspundere penală a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, care având în responsabilitate Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au încălcat obligațiile prevăzute în consemnul general și cel particular în perioada 14 aprilie -08 septembrie 2010 în care angajați ai Direcției Națională Anticorupție - Serviciul Tehnic au instalat tehnică de înregistrare în mediul ambiental.

Prin ordonanța nr. 94/P/2010 din data de 16 aprilie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, a emis în baza art. 912 alin. (3) C. proc. pen. ca urmare a denunțului formulat de numitul L.L.M., ordonanța provizorie pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, a înregistrării audio video a comunicărilor în mediul ambiental privind întâlnirile dintre făptuitorii Z.C.C., S.C.G., L.L.M., D.F. și alte persoane din sediul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare din strada B., județul Timiș sau în alte locuri.

Această ordonanță a fost autorizată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin autorizația din 19 aprilie 2010 în Dosarul nr. 7/2010 această măsură fiind prelungită până în data de 7 septembrie 2010 când s-a realizat flagrantul infracțiunii de mită, prin care procurorul Z.C.C. a primit suma de 1.000 de euro.

În rezoluția nr. 101/P/2010, secția Parchetelor Militare, s-a reținut că, „ofițeri de la Direcția Națională Anticorupție au luat legătura cu gen. loc. O.A. șeful Inspectoratului General al Jandarmeriei, la acea dată, căruia i-au adus la cunoștință aspectele legate de interceptarea prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare și acesta a dat ordin Inspectoratului de jandarmi Timiș pentru a permite echipei tehnice să instaleze și să verifice periodic starea dispozitivelor de interceptare".

S-a mai reținut că, biroul Prim procurorului din Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare este spațiu al instituției publice și nu spațiu privat, și s-a pus în executare o ordonanță a parchetului și o autorizare dată de instanță astfel că, nu subzistă latura obiectivă a infracțiunii de călcarea de consemn. Totodată s-a reținut, că prin instalarea unor tehnici de interceptare nu s-a creat o stare de pericol pentru capacitatea de apărare a țării și nici nu a fost lezată ordinea și disciplina militară și nici elementul material al acestei infracțiuni.

Pentru considerentele mai sus arătate, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de gen. loc. O.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 25-333 alin. (1) C. pen., col. B.V. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 25-333 alin. (1) C. pen., și față de plt. adj. I.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 333 C. pen., în baza art. 228 alin. (4) și (6) rap. la art. 10 lit. d) și f) C. proc. pen.

În prezentul dosar, s-a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție deoarece persoanele care au instalat aparatura de interceptare au calitatea de funcționar public și nu de militar.

Pe cale de consecință, s-a apreciat interceptările autorizate prin hotărârea instanței au fost puse în practică de către magistrații procurori cu concursul serviciului tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

La data de 13 februarie 2012, petentul Z.C.C., a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva rezoluției nr. 998/P/2011 din 12 ianuarie 2012.

Prin ordonanța nr. 483/II-2/2012 din 29 februarie 2012 a procurorului șef de secție de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva rezoluției atacate reținând, în esență că, în urma verificării actelor premergătoare efectuate în cauză nu poate fî reținută nici o încălcare a dispozițiilor legale constatându-se că faptele penale cu privire la care s-a solicitat cercetarea persoanelor reclamate nu există, apreciind că rezoluția criticată este temeinică și legală, neexistând temeiuri pentru infirmarea acesteia.

Împotriva rezoluției nr. 998/P/2011 din 12 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, petiționarul Z.C.C. a formulat plângere solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimaților P.L. și D.C., procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, comisar șef de poliție I. de la Direcția Generală Anticorupție, precum și față de angajați ai Direcției Naționale Anticorupție - Serviciu Tehnic, și angajați ai Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și violare de domiciliu prevăzute de art. 246, art. 247 și art. 192 alin. (2) C. pen.

Plângerea este neîntemeiată.

Examinând plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 998/P/2011 din 12 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, Înalta Curte, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că soluția criticată este legală și temeinică.

Reține că, în mod corect procurorul prin rezoluția atacată a apreciat că cele reținute de petiționar sunt nefondate, întrucât cele semnalate nu reprezintă elemente de fapt, care să se circumscrie laturii obiective a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247 și art. 192 alin. (2) C. pen.

Se constată că, interceptările în discuție au fost autorizate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a corupției, prin ordonanța provizorie nr. 94/P/2010 din data de 16 aprilie 2010 ca urmare a denunțului făcut de numitul L.L.M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Această ordonanță a fost confirmată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr. 14 din 19 aprilie 2010.

Totodată, a fost emisă și autorizația din 19 aprilie 2010 care a fost prelungită până în septembrie 2010 când s-a realizat flagrantul infracțiunii de mită, prin care procurorul Z.C.C. a primit suma de 1.000 de euro.

Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că intimații P.L. și D.C. au respectat condițiile legale privind interceptările și înregistrările audio sau video.

De asemenea, ofițerii de poliție judiciară au acționat, în conformitate cu art. 912 C. proc. pen. în privința instalării aparaturii de interceptare, aceștia fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acționând la dispoziția instanței pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor procesuale încuviințate de aceasta.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă plângerea petiționarului ca nefondată, rezoluția atacată fiind menținută.

Văzând dispozițiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul Z.C.C. împotriva rezoluției nr. 998/P/2011 din 12 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2012.