Pretrial release denied for corrupt judges and lawyer to prevent threat to public confidence in justice

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1957/54/2010 al Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 1608a alin. (2) C. proc. pen. a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.I. și s-a dispus punerea în libertate a acestuia.

Pe durata liberării provizorii, s-a stabilit ca inculpatul să se supună obligațiilor prevăzute de art. 1602 alin. (3) lit. a)-e) C. proc. pen. și, în plus, să nu se apropie de persoana denunțătorilor, a membrilor familiilor acestora, de persoana coinculpaților, a martorilor, experților și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, precum și să nu exercite profesia de avocat.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 1602 alin. (32) C. proc. pen., privind consecințele încălcării cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin.

Prin aceeași încheiere, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații D.M.B. și A.L.T.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 39/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova au fost trimiși în judecată inculpații M.I. și C.O.T. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000; inculpatul A.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 C. pen., combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar inculpatul D.M.B. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În sarcina inculpaților s-a reținut că la data de 5 mai 2010 inculpatul M.I. a primit de la denunțătorul D.G.A. suma de 45.000 euro, din care 32.000 euro, i-a dat inculpatului C.O., acesta oprind pentru sine suma de 12.000 euro, iar diferența de 20.000 euro a dat-o inculpatului A.L.T. Acesta, la rândul său, a oprit 5.000 euro, iar suma de 15.000 euro a dat-o inculpatului D.M.B. - judecător la Tribunalul Dolj, pentru ca acesta să aplice pedepse mai blânde unor inculpați, cercetați în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate în cauză, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea formulată de inculpatul M.I., s-a apreciat că aceasta este întemeiată, inculpatul având o atitudine cooperantă cu organele de urmărire penală, nu are antecedente penale, nu a avut abateri disciplinare în exercitarea profesiei de avocat și nici nu au fost identificate indicii că există riscul de influențare a martorilor sau de perturbare, în orice mod, a procesului penal.

În legătură cu cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații A.L.T. și D.M.B., s-a apreciat că nu sunt întemeiate, motivându-se că inculpații au fost arestați preventiv și trimiși în judecată pentru infracțiuni deosebit de grave, calitatea în care le-au săvârșit, consecințele acestora, sumele de bani pretinse au produs efecte nu numai în rândul comunității din care fac parte și unde își desfășoară activitatea, dar și la nivelul întregii ordini de drept, afectând, în mod direct, prestigiul justiției și a încrederii cetățenilor în cei chemați să asigure respectarea legii.

Totodată, s-a apreciat că circumstanțele personale ale inculpaților, cum ar fi lipsa antecedentelor penale și conduita avută înainte de săvârșirea faptei, țin de însuși calitatea de judecător pe care au îndeplinit-o până la momentul arestării preventive.

Împotriva încheierii sus-arătate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul D.M.B. și A.L.T., motivele acestora fiind redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, dar și întreaga cauză potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., în opinia majoritară, constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj este fondat, iar recursurile declarate de cei doi inculpați sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În tot cursul procesului penal, potrivit art. 1601 C. proc. pen., combinat cu art. 5 C. proc. pen. și art. 5 parag. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, oricare inculpat arestat are dreptul de a cere liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, iar măsura trebuie atent analizată așa cum o cer dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

Garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula o atare cerere nu echivalează cu însăși admiterea cererii în orice condiții.

Prin urmare, pe lângă vocația legală pe care ar avea-o un anumit inculpat, vocație ce se analizează din perspectiva dispozițiilor cuprinse în art. 1602 și art. 1604 C. proc. pen., instanța trebuie să analizeze și oportunitatea unei astfel de cereri, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen., având posibilitatea de a admite cererea sau, dimpotrivă, de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu servește scopului recunoscut de legea procesul penală.

Soluția contrară ar conduce la admiterea automată a oricărei cereri, prin simpla îndeplinire a condițiilor de admisibilitate, ceea ce nu ar corespunde nici voinței legiuitorului, dar nici atribuțiilor funcționale ale instanței de judecată care, în desfășurarea procesului, este suverană în aprecierea tuturor măsurilor necesare bunei desfășurări a instrucției penale.

Așa fiind, dispozițiile cu valoare de principiu, din legislația internă și internațională, nu fac decât să garanteze un drept fundamental al inculpatului, a cărui valorificare se face însă de la caz la caz, sub cenzura organului judiciar competent.

Cu toate acestea instanța nu ar putea uza discreționar de această facultate, întrucât ar încălca flagrant dispozițiile arătate mai sus, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar, se pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.

Această premisă conduce la concluzia că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.

Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare a relațiilor sociale ocrotite, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.

Prin prisma celor învederate, Înalta Curte, în opinia majoritară, analizând probele din prezenta cauză, constată că atât cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.I., cât și cele formulate de inculpații A.L.T. și D.M.B., sunt nefondate, astfel că, în mod nejustificat, instanța de fond a admis-o pe a primului inculpat și în mod corect le-a respins pe cele ale ultimilor doi inculpați.

La acest moment procesual, buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin punerea în libertate, chiar provizorie, a inculpaților, având în vedere că cercetarea judecătorească nu s-a încheiat, urmând a mai fi ascultați 20 de martori propuși prin rechizitoriu, printre care cei 5 judecători și grefieri de la Tribunalul Dolj.

De asemenea, având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, de gravitatea deosebită a acestor fapte de corupție pentru sancționarea cărora legiuitorul a găsit necesar elaborarea unor dispoziții speciale (Legea nr. 78/2000), de suma de bani folosită în lanțul infracțional (45.000 euro), de funcțiile deținute de inculpați (avocat și judecători), Înalta Curte, în opinia majoritară, constată că punerea în libertate a inculpaților este de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.

Este de neconceput ca tocmai cei care sunt chemați să înfăptuiască actul de justiție și să asigure ordinea de drept în stat, să-și încalce atribuțiile de serviciu, pentru a căror respectare au depus un jurământ, pretinzând și primind foloase necuvenite.

Garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, au în întreținere copii, au familii organizate, au studii superioare, nu au fost sancționați pentru abateri disciplinare) și cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a celor trei inculpați.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în opinia majoritară, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, va casa în parte încheierea atacată, numai în ce privește dispoziția de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului M.I. și, în rejudecare, va respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acest inculpat.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

În temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.M.B. și A.L. împotriva aceleiași încheieri, obligându-i la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj.

Casează în parte încheierea din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 1957/54/2010, numai în ceea ce privește dispoziția de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului M.I. și în rejudecare:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.I.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.M.B. și A.L. împotriva aceleiași încheieri.

Obligă recurenții inculpați D.M.B. și A.L. la plata sumelor de câte 225 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, pentru intimatul inculpat M.I., se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2011.