Sufficiency of public-order danger to maintain pretrial detention versus provisional release in influence trafficking cases

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul S.A.C.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj din data de 23 mai 2011, inculpatul S.A.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ce constă în esență, că în perioada februarie - aprilie 2011 a pretins de la denunțătoarele M.D.C. și D.E. suma totală de 10.000 de euro, sumă pe care a primit-o efectiv la data de 2 mai 2011, pentru ca prin influența de care se prevala că se bucură asupra magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție să obțină soților denunțătoarelor pronunțarea unei soluții favorabile în dosarul penal nr. 1945/1/2011 în care aceștia sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni de crimă organizată.

Măsura arestării față de inculpat a fost luată încă din faza de urmăririe penală, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. prin încheierea penală nr. 59 din 03 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, pe o durată de 29 zile, începând cu data de 03 mai 2011 până la data de 31 mai 2011, încheiere rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 1902 din 10 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, măsura prelungită și menținută succesiv până în prezent.

Nu se poate acorda liberarea provizorie sub control judiciar atâta timp cât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece în acest caz sunt excluse garanțiile de ordin personal.

Durata rezonabilă a arestării preventive trebuie apreciată în raport cu motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă, complexitatea cauzei, iar durata detenției în raport de infracțiunea comisă, conduita inculpatului, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, conduita organelor judiciare, dar mai ales durata detenției din momentul arestării - în speță 02 mai 20011 și până în prezent, deci o durată de 7 luni.

În contextul celor expuse mai sus și în raport și de împrejurările că pe lângă gravitatea faptei, motivul invocat pentru luarea măsurii arestării preventive și ulterior a menținerii acestei măsuri a fost acela al protejării ordinii publice, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie apreciat după intervalul de timp scurs de la momentul arestării inculpatului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat (cazul Tomasi c/a Franței) că se poate considera că o tulburare a ordinii publice există la început, dar trebuie să se fi risipit un anumit timp și totodată (cazul Letellier c/a Franței) prin gravitatea deosebită și prin reacția publică la săvârșirea unor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin pentru o perioadă de timp însă totuși un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea deținutului ar tulbura în mod real ordinea publică.

Raportat la aceste considerente, Curtea a constatat că intervalul de timp de 7 luni ce a trecut de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent nu a diminuat pericolul social reglementat de art. 148 lit. f) C. proc. pen., temei care a fundamentat menținerea arestării inculpatului și care mai subzistă, având în vedere și faptul că inculpatul este cercetat de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea într-un alt Dosar nr. 58/P/2011, astfel că rezonanța socială negativă produsă în comunitate își păstrează actualitatea.

Referitor la existența anumitor circumstanțe sau împrejurări de natură să se răsfrângă asupra situației juridice a inculpatului, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, conduita corespunzătoare în familie și societate sau situația sa familială, Curtea a apreciat că acestea vor fi relevante la adoptarea soluției conform art. 345 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs solictând admiterea lui, casarea încheierii și rejudecând să se dispună lăsarea în libertate a inculpatului pentru motivele ce au fost arătate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 1601 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Din redactarea textului legal care reglementează condițiile liberării provizorii - art. 1602 alin. (1), (2) C. proc. pen., rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie - când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie, precum și lipsa condiției negative, anterior arătate, creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru instanță, de a admite cererea.

Revine deci instanței, sarcina de a analiza temeinicia unei astfel de cereri, oportunitatea punerii în libertate a inculpatului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei pricini în parte.

În cauză, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. - infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul, trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este pedepsită cu închisoarea ce nu depășește 18 ani.

Chiar dacă, formal, sunt îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea cererii, la analizarea acesteia și adoptarea unei soluții temeinice, nu pot fi ignorate temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, precum și scopul unor astfel de măsuri.

Inculpatul a fost arestat preventiv, la data de 23 mai 2011, măsura fiind prelungită succesiv și menținută pe întreg parcursul procesului penal. În sarcina inculpatului s-a reținut că în perioada februarie - aprilie 2011, în calitate de avocat, a pretins de la denunțătoarele M.D.C. și D.E. suma totală de 10.000 euro, sumă pe care a și primit-o efectiv la data de 2 mai 2011, pentru obținerea unei soluții favorabile soților denunțătoarelor cercetați într-un dosar pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, ca urmare a influenței pe care putea să o exercite asupra magistraților Înaltei Curți.

S-a apreciat, la momentul arestării, că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului este unul real, derivând din natura faptelor și gravitatea deosebită a acestora, calitatea specială a inculpatului, rezonanța socială negativă a unei astfel de manifestări infracționale, respectiv, a unei eventuale lipse de reacție a autorităților judiciare relativ la fenomenul corupției.

Este adevărat că, potrivit art. 136 C. proc. pen. scopul măsurilor preventive se poate realiza, fie prin măsuri preventive, fie prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța fiind cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, poate opta pentru una din aceste măsuri.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că față de natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, rezultă că până la acest moment procesual, nu sunt suficiente elemente, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată acestuia măsura arestării preventive.

Circumstanțele personale ale inculpatului, nu sunt de natură a justifica aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună.

Față de cele mai sus-reținute, Înalta Curte apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și legală, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.C.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.C. împotriva încheierii din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 689/33/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 decembrie 2011.