Acquittal for blackmail upheld as threat to reveal affair deemed non-coercive; civil damages claim denied

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 389 din 3 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, s-a dispus achitarea inculpatului I.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea formulată de partea vătămată N.A.C. privind obligarea inculpatului la plata daunelor morale, constatându-se, totodată, că inculpatul a fost arestat preventiv de la 22 mai 2009 la 25 mai 2009.

În considerentele acestei hotărâri s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 295/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.F. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen., reținându-se că, în perioada 16 mai 2009 - 22 mai 2009, prin convorbiri telefonice și S.M.S.-uri, a constrâns-o pe partea vătămată N.A.C. să îi remită suma de 1.000 euro amenințând-o că va divulga soțului relația extraconjugală pe care o avuseseră anterior.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței că, la data de 20 mai 2009, partea vătămată N.A.C. a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu solicitând efectuarea de cercetări față de inculpatul I.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj întrucât, la data de 16 mai 2009, a apelat-o telefonic și i-a trimis S.M.S.-uri de la postul telefonic XXX, solicitându-i suma de 1.000 euro pentru a nu divulga soțului său relația extraconjugală pe o avuseseră anterior.

În cadrul actelor de cercetare efectuate în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus, prin ordonanță provizorie, interceptarea și înregistrarea audio-video a discuțiilor în mediu ambiental purtate între inculpat și partea vătămată, precum și interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de la postul YYY aparținând părții vătămate, în perioada 20 mai 2009, ora 16.00 - 22 mai 2009, ora 16.00.

Urmare punerii în aplicare a dispozițiilor susmenționatei ordonanțe, s-a constatat că, la data de 22 mai 2009, orele 07.27, inculpatul a apelat-o pe partea vătămată pe telefonul mobil, amenințând-o că va aduce la cunoștință soțului relația intimă pe care o avuseseră anterior („îl aștept pe bărbată-tu, am ceva să-i spun"(...) „dacă te ține, spune-i tu înainte. Și o să-i arăt altceva" etc), dacă nu îi va da suma de 1.000 euro.

Ulterior, la data de 25 mai 2009, în jurul orelor 11.36, la solicitarea inculpatului, partea vătămată s-a întâlnit cu acesta în zona centrală a Municipiului Giurgiu și i-a înmânat suma de 1.000 euro care fusese anterior marcată și inseriată de organele de anchetă.

Suma susmenționată a fost găsită asupra inculpatului cu ocazia constatării infracțiunii flagrante.

S-a apreciat că fapta dedusă judecății este dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatului, declarații de martori, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe fotografice, proces-verbal de inserare și marcare criminalistică, copii fișe fiscale, copii contracte de împrumut, fișă cazier judiciar.

S-a mai reținut în actul de inculpare că, în cursul anchetei, împotriva inculpatului I.F. au formulat plângeri penale și părțile vătămate A.I. și V.M. care au solicitat efectuarea de cercetări față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

În motivarea plângerilor, părțile vătămate au arătat că, pe fondul relațiilor cu inculpatul din cursul anilor 2006, respectiv 2008, la solicitarea acestuia și în virtutea unor promisiuni de căsătorie, au contractat împrumuturi bancare în valoare de 39.000 RON și 60.000 RON pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile. Inculpatul a folosit banii în scop personal, ulterior refuzând să contribuie la achitarea debitelor.

În urma cercetărilor efectuate, organele de anchetă au dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., constatând că fapta reclamată de partea vătămată A.I. nu este prevăzută de legea penală, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 1576 - 1577 C. civ. și cele ale răspunderii civile contractuale, iar fapta reclamată de parte vătămată V.M. făcuse deja obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 3973/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, în care se dispusese o soluție de neîncepere a urmăririi penale.

Fiind învestită în limitele anterior menționate, în cursul cercetării judecătorești, prima instanță a procedat la audierea părții vătămate N.A.C., inculpatului I.F., martorilor din acte D.M., S.N., B.I., N.M., B.P., A.I., V.M., F.L.S., T.L.E., C.G., precum și a martorilor propuși de inculpat pentru dovedirea relației cu partea vătămată - G.G. și M.P.

Deși instanța fondului a încuviințat și cererea probatorie formulată de partea vătămată privind administrarea probei testimoniale pentru dovedirea prejudiciului moral suferit urmare faptei săvârșite de inculpat, partea nu a prezentat în instanță niciun martor și nici nu a depus la dosarul cauzei datele de stare civilă ale unui asemenea martor, în vederea citării.

Menținând poziția adoptată în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut nici în fața instanței de fond că a șantajat-o pe partea vătămată pentru a obține bani, susținând că, în realitate, i-a pretins suma de 1.000 euro cu titlu de împrumut.

Convorbirile telefonice purtate de inculpat cu o terță persoană, înregistrate, redate și transcrise pe cele două CD-uri depuse de inculpat în ședința din 21 aprilie 2010 au fost valorificate de instanța de fond, conform dispozițiilor art. 916 alin. (2) C. proc. pen., în timp ce înregistrarea pe suport magnetic depusă la data 08 septembrie 2010 nu a fost valorificată întrucât inculpatul nu a precizat conținutul acesteia și nici a transcris informația înregistrată.

În urma analizei materialului probator, instanța de fond a apreciat că faptei săvârșite de inculpat îi lipsește elementul material esențial al infracțiunii de șantaj și anume constrângerea prin amenințare, specifică infracțiunii prev. de art. 194 alin. (2) C. pen., întrucât din conținutul înregistrării convorbirilor interceptate nu rezultă că partea vătămată ar fi fost constrânsă de către inculpat.

În acest sens, s-a reținut că din conținutul convorbirii înregistrate autorizat la data de 22 mai 2009 rezultă că, deși partea vătămată - care știa că discuția purtată cu inculpatul este înregistrată - a insistat să îi remită inculpatului suma de 1.000 euro pentru a fi lăsată în pace, inculpatul a cerut ca banii să-i fie dați cu titlu de împrumut, fără a exercita vreo amenințare cu darea în vileag către soțul părții vătămate a relației pe care o avuseseră cei doi interlocutori.

Cu referire la aceeași discuție, instanța de fond a apreciat că afirmația inculpatului în sensul că va apela la soțul părții vătămate în cazul în care aceasta nu îl va ajuta, nu a fost de natură să creeze părții vătămate temerea că inculpatul va divulga soțului său relația pe care o avuseseră anterior.

Instanța de fond a apreciat că o dovadă în acest sens este mesajul trimis de inculpat părții vătămate la data de 17 mai 2009, a doua zi după așa-zisa constrângere, reținând că prin conținutul său: „Am reușit să amân până miercuri la ora 18.00. Am riscat enorm, am încredere în tine. Te rog din suflet să nu mă dezamăgești cu ziua sau cu suma, „mesajul relevă mai degrabă rugămintea inculpatului de a i se da suma promisă la data stabilită și nicidecum o activitate de constrângere psihică a părții vătămate pentru a îi remite banii.

S-a apreciat că aceeași relevanță o are și discuția purtată la data de 22 mai 2009 în cadrul căreia inculpatul afirmă: „Da. Ți-i dau înapoi" „Și ți-i dau înapoi și numai ne (...)".

Pentru considerentele anterior menționate, prima instanță a apreciat că probele administrate în cauză nu sunt de natură să confirme susținerea părții vătămate că a fost constrânsă de inculpat să-i remită suma de 1.000 euro, amenințând-o că în caz contrar va divulga soțului său relația pe care o avuseseră anterior.

Ca urmare, constatând că în cauză lipsește elementul esențial al infracțiunii de șantaj și anume, constrângerea prin amenințare, prima instanță a dispus achitarea inculpatului I.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În latură civilă, instanța a respins cererea părții vătămate de obligare a inculpatului la plata de daune morale, constatând că partea nu a făcut dovada vreunui prejudiciu moral suferit ca urmare a faptei comise de către inculpat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și partea vătămată N.A.C., criticile formulate vizând greșita achitare a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj și greșita soluționare a laturii civile a cauzei.

Prin decizia penală nr. 98A din 30 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și de partea vătămată N.A.C.

În considerentele deciziei din apel s-a reținut, în esență, că activitatea desfășurată de inculpat nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen. care presupune efectuarea unui act de natură să inspire victimei temerea că, în viitor, ea, soțul sau o rudă apropiată va suporta un rău constând în săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare, temere care o pune în situația de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista constrângerii.

Raportându-se la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat în cauză, cu referire expresă la convorbirea telefonică purtată între părți la data de 22 mai 2009, instanța de control judiciar a evidențiat faptul că din conținutul respectivei înregistrări nu rezultă că partea vătămată ar fi fost constrânsă de către inculpat în modalitatea prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen., în argumentare reluând considerațiile primei instanțe sub acest aspect.

În raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanța de apel a constatat că amenințarea reclamată de partea vătămată N.A.C. nu era susceptibilă de a-i produce victimei o asemenea temere încât să-i remită inculpatului suma de 1.000 euro pentru a nu divulga soțului acesteia relația extraconjugală pe care o avuseseră anterior.

Pe cale de consecință, reținând că activitatea inculpatului nu se circumscrie elementului material esențial al infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. - constrângerea prin amenințare și că, prin urmare, soluția de achitare a inculpatului pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. este temeinică și legală, instanța de apel a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchet și partea vătămată.

Și împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și, în rejudecare, condamnarea inculpatului I.F. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen.

În cuprinsul motivelor scrise de recurs s-a arătat că soluția de achitare pronunțată de prima instanță, menținută în apel, este greșită întrucât se fundamentează pe o stare de fapt eronată, contrară probelor administrate și din a căror interpretare corespunzătoare rezulta vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei menționate în rechizitoriu.

În acest sens s-a susținut că, fiind o infracțiune de pericol, infracțiunea de șantaj s-a consumat în momentul în care inculpatul I.F. a amenințat-o pe partea vătămată că-i va spune soțului său despre relația extraconjugală pe care o avuseseră anterior, în situația în care nu îi va da suma de 1.000 euro, neavând importanță titlul cu care inculpatul a primit banii ulterior. Caracterul real al amenințării rezultă chiar din declarațiile inculpatului care recunoaște că dacă partea vătămată nu îi dădea banii, era dispus să meargă la soțul acesteia pentru a-i spune ce s-a întâmplat și a-i cere suma de 100 euro. Aceste declarații au fost greșit interpretate de instanțe ca nefiind de natură să creeze părții vătămate temerea că va fi dată în vileag de inculpat. În realitate, tocmai aceste afirmații au întărit convingerea părții vătămate că, în cazul în care nu va satisface pretențiile inculpatului, acesta îl va contacta pe soțul său și îi va comunica reluarea relației extraconjugale.

S-a mai arătat că o interpretare eronată au dat instanțele și mesajului expediat de inculpat părții vătămate la data de 17 mai 2009, acesta fiind scos din contextul celorlalte mesaje și convorbiri purtate între părți ulterior și în special, convorbirea telefonică din 22 mai 2009 când inculpatul a reiterat amenințările din data de 16 mai 2009 întrucât partea vătămată nu-i remisese la data de 20 mai 2009 suma pretinsă.

În concluzie, s-a menționat că este pe deplin dovedită acțiunea inculpatului de amenințare a părții vătămate cu darea în vileag a unei fapte compromițătoare pentru aceasta, inclusiv compromiterea sa publică și chiar a soțului acesteia, de natură a-i produce părții vătămate o puternică tulburare psihică și temere, în scopul obținerii pe nedrept de către acesta a unui folos material, astfel încât soluția corectă este condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. (2) C. pen.

Examinând cauza în raport de critica formulată și de cazul de casare invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Trimiterea în judecată a inculpatului I.F. s-a făcut sub acuzația de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen. constând în aceea că, în perioada 16 mai 2009 - 22 mai 2009, prin convorbiri telefonice și S.M.S.-uri, a constrâns-o pe partea vătămată N.A.C. să îi remită suma de 1.000 euro amenințând-o că va divulga soțului relația extraconjugală pe care o avuseseră anterior.

Cercetările efectuate în cauză au avut la bază plângerea depusă de partea vătămată la data de 20 mai 2009 prin care a prezentat situația de fapt descrisă în rechizitoriu.

În cursul declarațiilor date atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanțelor, partea vătămată a relatat aceleași împrejurări prezentate în cuprinsul plângerii penale.

Potrivit acesteia, la sfârșitul anului 2008, a reluat relația extraconjugală pe care o avusese cu inculpatul I.F. în urmă cu 5 ani.

După o scurtă perioadă de timp de la reluarea întâlnirilor, partea vătămată a hotărât să pună capăt relației, comunicându-i hotărârea luată și inculpatului.

Ca urmare, inculpatul a început să exercite presiuni asupra sa, solicitându-i suma de 1.000 euro pentru a nu divulga soțului său relația extraconjugală pe care o avuseseră anterior.

Situația privind reluarea relației extraconjugale cu partea vătămată și antecedența acesteia a fost confirmată și de inculpat, acesta prezentând însă o altă justificare pentru pretinderea sumei de 1.000 euro și anume că banii erau destinați achitării parțiale a unei datorii de 3.000 euro pe care o avea față de prietena sa de la acel moment, în perspectiva încetării relației cu aceasta și a consolidării relației cu partea vătămată.

În declarațiile date în fața instanțelor de fond și de recurs, inculpatul a menționat că ulterior declanșării anchetei penale a reluat relațiile cu partea vătămată, aceasta relatându-i că aspectele reclamate în cuprinsul plângerii penale îi fuseseră sugerate de către organele de poliție.

Susținerile inculpatului au fost confirmate de martora G.G. care în cuprinsul declarației dată în cursul cercetării judecătorești a învederat că în perioada de referință îl împrumutase pe inculpat cu suma de 3.000 euro în vederea achiziționării unei mașini.

Aceeași martoră a confirmat și convorbirile telefonice și mesajele adresate inculpatului prin care partea vătămată își exprima regretul că formulase plângere penală împotriva acestuia, deși acuzațiile erau mincinoase.

Ceilalți martori audiați în cauză nu au putut oferi date suplimentare cu privire la situația de fapt dedusă judecății, aceștia fiind martori asistenți la procedura prinderii în flagrant a inculpatului sau cunoștințe ale părților care au oferit informații colaterale cu privire la relația celor doi.

În cauză au fost audiate ca martore și numitele A.I. și V.M. care însă nu au putut oferi informații cu privire la faptele reclamate de partea vătămată.

Cele două martore formulaseră, la rândul lor, plângeri penale împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, soluțiile dispuse de Parchet fiind de scoatere de sub urmărire penală pe temeiurile prevăzute de art. 10 lit. b) și f) C. proc. pen.

În aceste condiții, analiza temeiniciei acuzației aduse inculpatului urmează a se face pe baza coroborării declarațiilor părților cu transcrierile convorbirilor telefonice și în mediu ambiental interceptate în cauză.

Sub acest aspect, acuzarea susține că pasajele redate în considerentele hotărârilor pronunțate în cauză au fost eronat interpretate, urmare a scoaterii lor din contextul general al discuțiilor dintre părți.

Deși critica privind irelevanța titlului cu care au fost remiși banii este întemeiată, intenția specială de a șantaja fiind îndeplinită și în situația în care folosul este just, dacă făptuitorul a urmărit să-l dobândească în mod injust, interpretarea dată de instanțele de fond și de apel discuțiilor purtate între inculpat și partea vătămată la data de 22 mai 2009 (singurele convorbiri interceptate în cauză), prin raportare la mesajul remis părții vătămate de către inculpat la data de 17 mai 2009 și derularea cronologică a evenimentelor este corectă, din conținutul susmenționatelor mijloace de probă nerezultând că partea vătămată ar fi fost constrânsă de către inculpat în modalitatea prev. de art. 194 alin. (2) C. pen.

În acest sens, plecând de la conținutul denunțului formulat de partea vătămată la data de 20 mai 2009 în care susține că, la data de 16 mai 2009, a fost amenințată de inculpatul I.F. că va divulga soțului său relația extraconjugală pe o avuseseră anterior, în situația în care nu îi va da suma de 1.000 euro, prezentând ca dovadă mesajul trimis de inculpat la data de 17 mai 2009: „Am reușit să amân până miercuri la ora 18.00. Am riscat enorm, am încredere în tine. Te rog din suflet să nu mă dezamăgești cu ziua sau cu suma (...)", se constată că un astfel de mesaj nu este de natură a produce unei persoane o temere care să o pună în situația de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista constrângerii.

Corelativ, nici în cadrul discuțiilor purtate la data de 22 mai 2009, reacțiile părții vătămate la afirmațiile inculpatului în sensul că, dacă nu îl va ajuta, va cere ajutor soțului său, nu reflectă temerea acesteia față de o eventuală dare în vileag de către inculpat.

În plus, prin conținutul lor concret, dialogurile purtate de inculpat și partea vătămată la data de 22 mai 2010, data remiterii sumei de bani pretinse, redate în procesele-verbale de transcriere aflate la dosar, induc ideea că remiterea către inculpat a sumei de 1.000 euro s-a făcut urmare promisiunii de ajutor material formulată de partea vătămată, iar nu a presiunii psihice la care aceasta ar fi fost supusă.

Ca urmare, fiind evident faptul că acuzarea nu a reușit să demonstreze, dincolo de orice bănuială legitimă, amenințarea exercitată de inculpat asupra părții vătămate, niciuna dintre probele administrate în cauză nefăcând dovada faptului că suma de 1.000 euro era prețul tăcerii inculpatului cu privire la relația extraconjugală cu partea vătămată, Înalta Curte constată că soluția de achitare pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. este temeinică și legală, elementele de fapt cu relevanță asupra acuzației formulate împotriva inculpatului I.F. și semnificația lor în ceea ce privește încadrarea în drept fiind corect reținute de instanțe pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate în proces.

În consecință, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 98A din 30 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat I.F. se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2011