Contest in annulment inadmissible where substantive defense of absence of incriminating norm is not a statutory cessation cause

Asupra contestației în anulare de față:

La data de 6 iunie 2012 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația în anulare formulate de contestatorul R.I. împotriva deciziei nr. 1370 din 30 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 62011/3/2010.

În motivarea contestației, contestatorul a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 C. proc. pen., mai precis cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. i1) C. proc. pen., cu privire la care existau probe la dosar.

În fapt, contestatorul a arătat că, deși la dosar existau probe care atestau existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de legea penală, fiind incidente prevederile art. 10 lit. i1) C. proc. pen., instanțele nu s-au pronunțat cu privire la acest aspect și nici nu l-au pus în discuția părților.

A mai susținut că față de situația de fapt reținută în cauză, instanța trebuia să constate că scopul urmărit, intenția și utilizarea briceagului nu s-a realizat în condițiile ce ar atrage pedepsirea inculpatului pentru această faptă, iar în lipsa unei norme legale care să interzică utilizarea briceagului în locuri private, se poate considera că există o cauză de nepedepsire.

Și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, respectiv anularea pentru vicii sau nulități privind actele de procedură.

Potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac.

Art. 386 C. proc. pen. prevede expres și limitativ cazurile în care se poate formula contestație în anulare, precum și hotărârile care pot fi atacate pe această cale, respectiv hotărârile penale definitive pronunțate de către instanța de recurs.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, petiționarul a formulat contestație în anulare solicitând anularea deciziei nr. 1370 din 30 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, și rejudecarea recursului cu consecința achitării inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 2 din Legea nr. 61/1991.

În raport de susținerile contestatorului, Înalta Curte constată că motivele invocate nu constituie nici unul din cazurile de nepedepsire prevăzute de art. 10 lit. i1) C. proc. pen., acestea fiind apărări de fond care s-au făcut pe parcursul soluționării cauzei și nu se încadrează în nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul R.I. este inadmisibilă și urmează a fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul R.I. împotriva deciziei nr. 1370 din 30 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 62011/3/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 4 octombrie 2012.