Rejection of criminal appeal; attempted qualified homicide conviction and sentencing upheld

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 148 din 07 mai 2012 Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., formulată de către inculpat.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul M.A.C., la 4 ani închisoare.

În baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicată, perioada reținerii, respectiv pe cea a arestării preventive începând cu 31 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de către partea vătămată S.C. și de către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Dâmbovița și a obligat inculpatul M.A.C. la plata despăgubirilor civile în sumă de 10.000 RON respectiv la plata sumei de 1.316,672 RON.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a dispus confiscarea bâtei de lemn, tip „baseball" de 51 cm, cu diametrul capătului gros de 4,5 cm ridicată în baza procesului verbal de ridicare încheiat la data de 31 decembrie 2011, precum și a briceagului în lungime de 15 cm astfel cum se regăsește descris în procesul verbal de ridicare încheiat la 31 decembrie 2012.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată S.C. a obiectelor vestimentare, ridicate conform procesului verbal încheiat la 31 decembrie 2011, cu obligația de a le păstra până la soluționarea definitivă a cauzei.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul la data de 31 decembrie 2011, într-un loc public a aplicat două lovituri cu cuțitul părții vătămate S.C. provocându-i acestuia leziuni care i-au pus viața în primejdie.

Această situație de fapt a fost reținută pe baza următorului material probatoriu: procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto, declarațiile părții vătămate, care se coroborează cu declarațiile martorilor F.M., G.N., I.B.C., raportul de expertiză medico-legală din 31 decembrie 2012, declarațiile inculpatului care a recunoscut fapta, invocând în apărare, în faza urmăririi penale, provocarea - circumstanță atenuantă legală prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., iar în faza judecății, lipsei intenției de a ucide.

În ceea ce privește scuza provocării, a apreciat că, în raport de situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 73 lit. b) C. pen.

În drept, s-a apreciat că acțiunile inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului au fost avute în vedere, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a C. pen. astfel cum sunt reduse cu 1/3 urmare aplicării dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptei, persoana inculpatului, conduita avută anterior și ulterior săvârșirii infracțiunii, împrejurările în care a comis fapta, împrejurări care, urmează a fi calificate ca având natura unor circumstanțe atenuante judiciare, altele decât cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a)-c) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul M.A.C. solicitând reținerea provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. ca circumstanță atenuantă, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen.

În esență, s-a reținut că nu poate fi reținută scuza provocării întrucât inculpatul a acționat cu intenție indirectă chiar dacă acesta nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate, acesta a prevăzut că un astfel de rezultat s-ar putea produce, datorită faptului că a lovit cu un cuțit, într-o zonă a corpului în care sunt situate organe importante (rinichi, intestine) a căror lezare poate duce la pierderea vieții.

În ce privește intensitatea loviturii penetrante aplicate, s-a reținut că actele medicale aflate la dosarul cauzei, relevă împrejurarea existenței unei plăgi profunde de 4-5 cm, care a lezat intestinul gros și a provocat o hemoragie internă, ceea ce exclude varianta prezentată de către inculpat că, nu ar fi lovit cu intensitate.

Așa fiind, s-a considerat că încadrarea juridică stabilită în cauză este corectă, că fapta comisă de inculpat împotriva părții vătămate S.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., neimpunându-se schimbarea încadrării juridice în vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, s-a considerat că, prin reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., instanța de fond a luat în considerare argumentele inculpatului privitoare la faptul că acesta a suferit condamnări în minorat în urmă cu mult timp (2000-2001), nefiind recidivist, la atitudinea sinceră și de regret manifestată pe parcursul procesului, astfel că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată, este situată în apropierea limitei minime prevăzute de lege ceea ce reprezintă o pedeapsă justă și proporțională cu fapta comisă de către inculpat.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.A.C. invocând cazul de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și aplicarea unei pedepse într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanță atenuantă, săvârșirea infracțiunii sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă adusă demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În raport de aceste dispoziții legale, pentru reținerea circumstanței atenuante legale trebuie dovedite următoarele patru condiții: existența unei anumite acțiuni de provocare din partea persoanei vătămate, actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoție infractorului, sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoții infractorul să fi săvârșit infracțiunea și infracțiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.

Ori, în cauză, în mod corect s-a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că victima a intervenit pentru aplanarea conflictului, în scopul de a-l dezarma pe inculpat în incidentul avut cu F.M., neprobându-se existența vreunui act de lovire din partea acesteia împotriva inculpatului.

Relațiile conflictuale dintre inculpat și prietenul său, F.M., circumstanțele generale ale comiterii infracțiunii nu pot fundamenta concluzia existenței provocării chiar dacă ele ingerează momente de încordare și enervare, condițiile scuzei provocării fiind foarte exact reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice și determinate de acțiuni în concret și clar definite prin lege, întreprinse de victimă.

De altfel, în cursul judecății inculpatul a înțeles să uzeze de procedura simplificată a judecății prevăzută în art. 3201 C. proc. pen., ceea ce presupune o achiesare a acestuia la faptă așa cum este aceasta descrisă în actul de sesizare a instanței, acceptând ca judecata să aibă loc exclusiv în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, probe cunoscute și însușite, singurele apărări ce pot fi formulate în cadrul unei astfel de proceduri fiind cele enunțate în art. 3201 alin. (6) C. proc. pen., astfel că, instanțele, în mod corect au apreciat că nu se poate reține scuza provocării în favoarea inculpatului, neîndeplinindu-se cumulativ cerințele legii mai sus enumerate.

Înalta Curte reține că în cauză, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Prin hotărârea atacată, în mod corect, s-a reținut că în cauză, s-a ținut seama de dispozițiile părții generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul, de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, determinat de circumstanțele reale ale comiterii, respectiv la data de 31 decembrie 2011, inculpatul, într-un loc public, pe fondul unor discuții contradictorii cu o persoană din grupul victimei, i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit părții vătămate S.C., producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie care au necesitat 25 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării când inculpatul a comis fapta de tentativă la omor calificat.

De asemenea, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului, este justă și proporțională cu fapta comisă de către inculpat, fiind adecvată și persoanei acestuia, prin reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., luându-se în considerare și faptul că acesta a suferit condamnări în minorat în urmă cu mult timp (2000-2001), nefiind recidivist, la atitudinea sinceră și de regret manifestată pe parcursul procesului.

În consecință, apreciind, pentru motivele anterior expuse, că pedeapsa stabilită a fost corect individualizată, fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., Înalta Curte constată că nu se impune reducerea acesteia, nefiind incident în speță cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Neexistând alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpatul M.A.C. împotriva deciziei penale nr. 106 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, să fie respins, ca nefondat, în baza art. 38513 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.C. împotriva deciziei penale nr. 106 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 31 decembrie 2011 la 10 septembrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2012.