Maintenance of preventive detention for minor trafficking: persistence of public order risk and non-fulfillment of cumulative conditions for release despite non-final conviction.

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 august 2012 pronunțată în dosarul nr. 244/116/2012 (2407/2012), Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului Z.C.

A respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.

S-a mai reținut că există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală astfel cum a fost descrisă în hotărârea apelată reținută în sarcina acestuia.

Totodată, Curtea a reținut că și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs inculpatul Z.C.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 101 din 21 iunie 2012, Tribunalul Călărași – secția penală, în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a condamnat pe inculpatul Z.C., la 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului Z.C. și, în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 9 decembrie 2011, la zi.

A luat act că partea vătămată A.Ș.C. nu are pretenții civile în cauză.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumei de 200 lei de la inculpatul Z.C.

A obligat inculpatul, în baza art. 191 C. proc. pen. la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat (suma incluzând onorariile apărătorilor din oficiu în faza de judecată - fond și recurs pe prevenție - și cheltuieli judiciare în recurs.

În fapt s-a reținut că în perioada 2010-2011 inculpatul a recrutat-o și cazat-o pe partea vătămată minoră A.Ș.C. în scopul exploatării sexuale a acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul Z.C., cauza aflându-se în prezent pe rolul Curții de Apel București – secția I penală înregistrată sub nr. 244/116/2012.

Potrivit art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Procedând la verificarea legalității măsurii arestării preventive se constată că în mod corect Curtea de Apel București – secția I penală a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului Z.C. reținând în esență că în cauză subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive prevăzută de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În ceea ce privește condiția prev. de art. 143 C. proc. pen. se constată că la dosar există probe temeinice în sensul art. 681 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta prevăzută de legea penală, ce constituie obiect al cercetării.

Și condițiile cumulative prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite cumulativ în cauză, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este judecat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În analiza celei de-a doua condiții se are în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptei presupus a fi fost comise de inculpat, gravitatea acesteia, sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății civile având în vedere și amploarea acestui fenomen infracțional, aspecte care denotă periculozitate și impun și justifică în continuare o reacție fermă din partea autorităților statului, lăsarea inculpatului în libertate prezentând un pericol social concret pentru ordinea publică.

Infracțiunea de trafic de minori aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei și chiar a sănătății acesteia, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate cu impact social deosebit iar lăsarea inculpatului în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a sa și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorului impresia că poate persista în sfidarea legii.

Faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă face necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal, menținerea stării de arest fiind justificată prin prisma art. 5 paragraful 1 lit. a) C.E.D.O.

Față de considerentele arătate apreciind că soluția de menținere a arestării preventive dispusă față de inculpat, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.C. împotriva încheierii din 13 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 244/116/2012 (2407/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 august 2012.