Inadmissibility of criminal annulment petition for failure to prove non-examination of foreign res judicata

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1920 din 6 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 8876/101/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.T. împotriva deciziei penale nr. 23 din 1 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a dedus din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, perioada executată de la 29 martie 2007 la 4 octombrie 2007 și de la 30 septembrie 2011 la 6 iunie 2012.

A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul D.T., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 15 iunie 2012.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul D.T., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f-i1, cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. 11 ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.

Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

În prezenta cauză, se constată că a fost promovată contestația în anulare invocându-se dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen. Pe această cale, s-a solicitat admiterea în principiu a contestației, prin constatarea existenței unei cauze de nepedepsire a inculpatului și desființarea hotărârii atacate.

În susținerea orală a contestației în anulare, s-a arătat că din modul în care a fost soluționată cauza nu rezultă în mod neechivoc că sentința pronunțată de autoritățile judiciare spaniole ar fi fost examinată de către instanța de recurs.

Înalta Curte reține, însă, că din datele existente la dosar nu rezultă dovezi în sprijinul cazului pe care se fundamentează calea extraordinară de atac exercitată, respectiv cel reglementat de dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen.

Astfel, se constată că instanța de recurs a examinat critica formulată de inculpatul D.T., circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3359 pct. 15 C. proc. pen., în sensul de a se constatata existența autorității de lucru judecat, motivat de faptul că, pentru infracțiunile deduse judecății, inculpatul a fost condamnat definitiv de instanțele spaniole, însă, pe baza înscrisurilor depuse la dosar - printre care și sentința nr. 114/11 din 31 martie 2011 pronunțată de autoritățile judiciare spaniole - a reținut că între cauza soluționată prin această hotărâre și cauza ce face obiectul recursului nu există identitate de persoane și de obiect, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a concluziona că inculpatul a fost condamnat de două ori pentru aceeași faptă.

Astfel fiind, contestația în anulare formulată de conte statorul D.T. apare ca fiind inadmisibilă, față de împrejurarea că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de conte statorul D.T. împotriva deciziei penale nr. 1920 din 6 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 8876/101/2009.

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În ceea ce privește cererea formulată de contestatorul D.T., de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se solicită, se constată că aceasta nu a mai fost susținută de apărătorul ales al contestatorului în cadrul concluziilor formulate în fața Înaltei Curți, iar pe de altă parte, aceasta nici nu mai putea fi supusă analizei instanței, în contextul în care contestația în anulare este privită ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.T. împotriva deciziei penale nr. 1920 din 6 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 8876/101/2009.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2013.