Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4843/2012 AI generated

State compensation for political conviction: Inadmissibility of extraordinary appeal against final appellate judgment

Case Number Decizia nr. 4843/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the State of Romania against a Court of Appeal decision, leaving the appellate judgment final and irrevocable, which confirmed the lower court's recognition of the political nature of the deceased father's 1950 military conviction and increased the awarded moral damages from €8,000 to €24,000 payable by the State. The dispute involved a civil action for compensation where the plaintiff sought acknowledgment of a politically motivated conviction and moral damages, while the defendant State challenged the appellate decision that had only increased the compensation amount and rejected the State's own prior appeal. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of the legality of appeal paths (legalitatis recursus) and specific procedural provisions (Art. 299 and Art. 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure), which establish that judgments rendered in appellate proceedings are irrevocable and not susceptible to further appeal, rendering a "recourse on appeal" procedurally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; State compensation for political conviction: Inadmissibility of extraordinary appeal against final appellate judgment: Împotriva deciziei civile nr. 2209/R/2011 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția I civilă, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 4, 8 și 9 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
moral damages state compensation action for liability civil judgment recognition of a state principle of legality

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 948/2012
Prin decizia civilă nr. 948/2012-R din 8 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția I civilă contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 17 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Bihor - secția civilă, reclamanta P.L.I., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Bihor, solicitând instanței a se constata caracterul politic al condamnării tatălui său - defunctul P.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională dispusă prin sentința nr. 239 din 05 mai 1950 a fostului Tribunal Militar Brașov și să se dispună obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1217/C din 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta P.L.I., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și, în consecință, s-a constatat caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională a defunctului P.D. dispusă prin sentința 239 din 5 mai 1950 a fostului Tribunal Militar Brașov.

A fost obligat Statul Român sa plătească reclamantei 8000 euro cu titlu de daune morale sau echivalentul în lei al acestei sume pentru repararea prejudiciului suferit prin condamnare.

S-a luat act de faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta P.L.I., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Prin decizia nr. 2209/R/2011 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția I civilă a fost admis ca fondat recursul civil formulat de recurenta P.L.I. împotriva sentinței civile nr. 1217/C din 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor. A fost schimbată în parte sentința recurată în sensul că au fost majorate daunele morale acordate reclamantei P.L.I. de la 8.000 euro la 24.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume. S-a menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Prin aceeași decizie au fost respinse ca nefondate recursurile formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la data de 17 ianuarie 2012, Statul Român a formulat contestație în anulare, invocând în drept prevederile art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 948/2012-R din 8 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția I civilă contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată.

Prin cererea formulată la data de 28 mai 2012, petentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Bihor a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 2209/R/2011 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția I civilă, motivat de faptul că instanța nu a specificat la care curs euro se va calcula plata despăgubirilor și la ce dată.

În ședința din Camera de Consiliu de la data de 26 iunie 2012, instanța a recalificat cererea de lămurire a dispozitivului formulată de petentul Statul Român, ca fiind cerere de îndreptare a omisiunii vădite, iar prin încheierea pronunțată la acea dată a fost admisă cererea formulată de petent și s-a dispus îndreptarea omisiunii strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 2209/R/2011 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în sensul că „majorează daunele morale acordate reclamantei P.L.I. de la 8.000 euro la 24.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la data plății", în loc de „majorează daunele morale acordate reclamantei P.L.I. de la 8.000 euro la 24.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume".

Împotriva deciziei civile nr. 2209/R/2011 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția I civilă, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 4, 8 și 9 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă P.L.I. nu a formulat întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată, din oficiu, în raport de dispozițiile art. 137 și art. 299 C. proc. civ., înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerente care succed:

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., „sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum și cele date în apel".

Prin urmare, potrivit legii, nu există posibilitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri date în recurs și aceasta, deoarece, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesusceptibile de recurs.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Decizia civilă nr. 2209/R/2011 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția I civilă prin care a fost admis recursul declarat de reclamanta P.L.I. și au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței civile nr. 1217/C din 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, nu este o hotărâre susceptibilă de recurs, pentru că ar însemna să se exercite recurs la recurs ceea ce nu este permis, în raport de dispozițiile art. 299 și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. care reglementează condițiile exercitării acestei căi de atac.

Ca urmare, întrucât decizia recurată este o hotărâre irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Bihor este inadmisibil în raport de prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, având în vedere dispozițiile legale anterior evocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Bihor împotriva deciziei civile nr. 2209/R/2011 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Reprezentat de Direcția Finanțelor Publice Bihor împotriva deciziei civile nr. 2209/R/2011 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția I civilă, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2012